Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:29 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Fost junior al FC Farul Bogdan Boritz a cerut-o de soţie pe Roxana Ignat la etajul 72 al celei mai înalte clădiri din Europa (galerie foto + video)

ro

11 Mar, 2017 00:00 35492 Marime text
Fost junior al FC Farul, dar fotbalist şi la alte echipe, atât din ţară (Farul II, FC Năvodari, FC Viitorul), cât şi din străinătate, Bogdan Boritz s-a decis să facă pasul cel mare din viaţă
 
Aflat de 16 luni în Anglia, la Londra, Bogdan trăieşte de un an o frumoasă poveste de dragoste alături de Roxana Elena Ignat, o tânără din Tg. Neamţ. Cei doi au fost la început amici, iar apoi au descoperit că sunt suflete pereche şi că, în restul vieţii, nu pot trăi unul fără altul. Următorul pas în tulburătoarea lor relaţie a fost logodna. Roxana Elena a avut o mare surpriză şi a fost cuprinsă de emoţii atunci când, la etajul 72 al „The Shard“, un zgârie-nori din centrul Londrei, Bogdan a îngenuncheat, i-a oferit inelul şi a întrebat-o „Vrei să fii soţia mea?“.
 
Bogdan şi Roxana se cunosc de peste patru ani, iar de aproximativ un an au o relaţie oficială. „Ne-am cunoscut pe internet. Apoi, când, la încurajările lui Andrei Sescioreanu (n.r. care a jucat şi el fotbal la Farul), am decis să urmez şi eu drumul Londrei, Roxana a fost cea care m-a ajutat atunci când am ajuns, cu absolut tot ce ţine de locuit, mâncare, găsirea unui job etc. Aici, la început, până găseşti un serviciu, îţi este foarte greu să plăteşti o chirie şi să te întreţii. După ceva timp, lucrurile au decurs favorabil între noi, iar, uşor-uşor, relaţia s-a dezvoltat, iar acum am devenit logodnici“, povesteşte Bogdan Boritz.

Complicii Andrei şi Mădălina

Fostul fotbalist s-a gândit mult unde să-i ofere inelul alesei inimii sale. În cele din urmă, a ales „The Shard“, la sute de metri înălţime şi cu o panoramă superbă, beneficiind de complicitatea lui Andrei Sescioreanu şi a logodnicii acestuia, Mădălina Moşoianu.
 
„Eu am planificat totul, cu ajutorul lui Andrei. Era ziua noastră liberă. Roxana nu ştia că am luat bilete să mergem la «Shard». Nici măcar că urma să ne întâlnim cu Andrei şi Mădălina. A crezut că toată surpriza a fost că am dus-o acolo, pentru că îşi dorea foarte mult să ajungă. Când am ajuns la etajul 72 şi am prins momentul potrivit, am făcut acel gest pe care orice femeie şi-l doreşte. A fost foarte surprinsă şi emoţionată. Se aştepta să ni se facă o simplă poză. Dar totul era bine pus la punct de «complicii» mei, care au imortalizat evenimentul, Andrei filmând, iar Mădălina făcând poze“, spune Bogdan.

„Cea mai bună zi din viaţa mea“

Potrivit Wikipedia, „«The Shard» (în traducere, «Ciobul», denumit şi «Shard London Bridge», «London Bridge Tower» sau «Shard of Glass») este un zgârie-nori situat în Londra, Anglia. Măsurând 309,6 m în înălţime, construcţia a fost terminată în data de 30 martie 2012. «The Shard» este cea mai înaltă clădire din Europa, dar şi a doua structură neancorată, după înălţime, din Regatul Unit, depăşită fiind doar de turnul de beton al staţiei de transmisie Emley Moor (330 m)“. „The Shard“ are 95 de etaje (inclusiv cele dedicate echipamentelor), dintre care locuibile sunt 72. „Cea mai bună zi din viaţa mea!“ / „Bogdan e totul pentru mine“, a exultat pe Facebook Roxana Elena Ignat.

„Să fiţi unul pentru altul completare şi alin!“

Auzind vestea cea mare, prietenii şi apropiaţii celor doi s-au grăbit să-i felicite şi să le ureze fericire, împliniri şi viaţă frumoasă. „Să fiţi unul pentru altul completare şi alin! Drum frumos în viaţă!“, „Felicitări, Rox! Îţi doresc să ai mii de zile pline de fericire!“, „Ce frumos! Felicitări! Să fie într-un ceas bun, să fiţi fericiţi şi să aveţi parte numai de bucurii. O căsnicie frumoasă, aşa cum meritaţi! Vă iubesc!“, „Felicitări, cumetriţă, să fii iubită şi fericită! Să vă iubiţi mult!“, „Felicitări! Să aveţi o căsnicie frumoasă, plină de dragoste, linişte şi bucurie!“, „Bravo, Bogdane! Să fie într-un ceas bun, cu multă dragoste şi fericire!“ sau „Felicitări, să fiţi sănătoşi şi fericiţi împreună!“, au fost câteva dintre mesaje.

Se unesc încă două destine

Data exactă a nunţii nu a fost încă fixată, dar, cu siguranţă, Bogdan şi Roxana vor deveni soţ şi soţie în vara anului viitor, fericitul eveniment urmând a avea loc la Constanţa. „Mi-am găsit jumătatea. Roxana este o femeie de milioane, ceea ce trebuie să ai lângă tine. Mi-am găsit liniştea, pe toate planurile“, spune Bogdan. La vară, în iulie, îşi vor uni destinele, tot la Constanţa, urmând a scoate actele la Starea Civilă, Andrei Sescioreanu şi Mădălina Moşoianu. Bogdan şi Roxana le vor deveni naşi bunilor lor prieteni.

S-au aşezat destul de bine la Londra

La Londra, Bogdan lucrează la un supermarket, iar Roxana la un hotel de cinci stele din centrul Londrei. Celălalt cuplu, Andrei şi Mădălina, lucrează la o cafenea renumită. „Am reuşit cu toţii să ne aşezăm destul de bine aici. Şi nu este deloc uşor. Când ajungi, nu îţi permiţi decât să stai într-o locuinţă alături de alte persoane. Acum, atât eu şi Roxana, cât şi Daniel şi Mădălina avem apartamentele noastre“, arată Bogdan.

Tatuajele iubirii

Ca semn al marii iubiri care îi leagă, atât Bogdan, cât şi logodnica sa şi-au făcut tatuaje care îl reprezintă pe celălalt. Astfel, Roxana are tatuat numele lui Bogdan pe antebraţul stâng, iar el şi-a tatuat tot pe mâna stângă chipul, plus numele ei. Cei doi şi-au comandat şi tricouri albe, cu înscrisurile „Queen (n.r. regină) 01“, respectiv „King (n.r. rege) 01“. „Sunt comandă specială, de la o foarte bună prietenă de la Tg. Mureş, Andreea David“, mai spune Bogdan Boritz.
 
Sursa foto şi video: Facebook (Bogdan Boritz) 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii