Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:17 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Aniversare şi Valentine's Day în Emirate Clemenţa şi Hacic Garabet, despărţiţi de Simona Halep de o furtună de nisip (galerie foto+video)

ro

25 Feb, 2015 00:00 5263 Marime text


Clemenţa Garabet, antrenoare de gimnastică la CS Farul Constanţa, a primit un cadou extrem de frumos la împlinirea vârstei de 60 de ani, zi care a coincis şi cu Valentine's Day. Născută pe 14 februarie, cunoscuta constănţeancă a petrecut zece zile de vis în Emiratele Arabe Unite


În fiecare an, Clemenţa Garabet are parte de o bucurie dublă la mijlocul lunii februarie, atunci când, în aceeaşi zi, îşi serbează ziua de naştere, iar soţul său, Hacic Garabet, fost preşedinte al FC Farul, îi oferă un plus de iubire şi cu prilejul Zilei Îndrăgostiţilor. În 2015, dubla sărbătoare a fost una specială. La invitaţia Nicoletei Profir, o fostă gimnastă pregătită de Clemenţa, cele două fiind apoi şi colege, ca antrenoare, soţii Garabet au petrecut o mini-vacanţă în zona Golfului.


 
Nicoleta Profir e stabilită definitiv în Emirate, unde se află de aproape 13 ani. Întâi a fost antrenoare de gimnastică, iar în prezent activează ca profesor de educaţie fizică, dar participă şi la competiţii de tenis de masă, promovând cu echipa în eşalonul secund. În ultimii ani, Nicoleta a tot insistat să primească vizita bunei sale prietene Clemenţa, iar această dorinţă i s-a împlinit acum, la realizarea surprizei „complotând“ şi Hacic. Cei doi soţi au fost însoţiţi în Emirate de Anca Traşcă, profesor de educaţie fizică la Şcolile 9 şi 10 din Constanţa, fostă gimnastă (colegă cu Clemenţa) şi fostă antrenoare (la CSS1 Constanţa).

Civilizaţie de nota 200 



„Am avut parte de o schimbare foarte frumoasă de prefix. O zi de neuitat alături de sufletul pereche şi de prieteni. I-am mulţumit Nicoletei de 1.000 de ori pentru această iniţiativă. A fost foarte frumos. Ca în poveştile nemuritoare. Dezvoltarea oraşelor şi a emiratelor şi nivelul de trai al locuitorilor de acolo sunt uimitoare. Au copiat tot ce e mai frumos în lume. Construiesc în disperare, iar cartiere întregi le dau pe gratis. Oamenii beneficiază de foarte multe facilităţi. Omul şi calităţile sale sunt apreciate enorm în Emiratele Arabe Unite. Am întâlnit o civilizaţie de nota 200“, a povestit Clemenţa Garabet.

E o artă să mergi cu maşina prin deşert 



Pe parcursul celor zece zile, cei trei oaspeţi ai Nicoletei Profir au încercat să viziteze cât mai multe obiective turistice, din cât mai multe emirate. „Am participat şi la o călătorie în deşert cu maşina. Am făcut parte dintr-o coloană de 30 - 40 de autoturisme. Adrenalina a urcat la nivelul maxim. Am mers cu viteză pe dune, iar puternicele maşini coborau ca la parcul de distracţii. Parcă erau acrobaţii aviatice. E o artă să mergi cu maşina prin deşert. Cei care participă la raliul Dakar sunt de admirat. Nu vezi nimic de la nisipul pe care îl aruncă în spate maşinile din coloană. Asta e frumuseţea călătoriei prin deşert“, arată Clemenţa Garabet.

„Zici că eşti în galaxie“ 



Constănţenii au fost impresionaţi şi de o seară petrecută printre beduini. „A fost o splendoare să vedem bolta cerească în deşert. O feerie. Zici că eşti în galaxie. Impresionant“, a povestit antrenoarea, care a îmbrăcat şi costume tradiţionale. Într-o zi, cei trei au ajuns la circuitul de Formula 1 de la Abu Dhabi. „Am găsit mai multe monoposturi la antrenament. Era un zgomot infernal, ca la aeroport“, spune Clemenţa Garabet, impresionată şi de Insulele Palmier, simbol al Dubaiului, dar şi al Emiratelor Arabe Unite, a doua construcţie de pe pământ construită de om care se vede de pe Lună (alături de Marele Zid Chinezesc). Soţii Garabet au mers şi la un antrenament de curse de cămile, la lăcaşuri de cult, au păşit prin deşert şi au urcat pe cămile.

Impresionaţi de Oraşul Grădinilor



„Autostrăzile sunt largi, cu multe benzi, şi luminate ca ziua, iar în Dubai există un cartier numit Mica Veneţie. Am fost şi la hotelul Burj al-Arab (n.r. la 321 de metri înălţime, este cea mai înaltă clădire din lume folosită exclusiv ca hotel. E singurul stabiliment de şapte stele din lume, clasificarea oficială fiind de cinci stele deluxe). Ne-a plăcut, în emiratul Abu-Dhabi, şi oraşul Al-Ain, supranumit Oraşul Grădinilor, renumit pentru zonele verzi foarte întinse. Am văzut cum erau plantate covoare mari de iarbă naturală, iar pentru a le uda, erau folosite tunuri mari de irigaţii. Dacă tai un pom, eşti amendat cu 50 de milioane în moneda EAU. Peste tot domnesc frumuseţea şi curăţenia, iar camerele de luat vederi sunt la tot pasul. Am văzut şi casa de vacanţă a emirului“, a mai spus Clemenţa.

Mall-urile sunt imense 



Soţilor Garabet le-au lăsat o impresie deosebită şi mall-urile. „Ne-au interesat în mod deosebit, nu neapărat pentru cumpărături, ci pentru specificul lor. Sunt imense şi au diferite teme: acvariu, oraş montan pentru practicarea sporturilor de iarnă, mini-circuit Ferrari, parc de distracţii pentru copii, parc acvatic etc.“, a declarat Clemenţa Garabet.

Când plouă, e sărbătoare 



În perioada în care Clemenţa şi Hacic s-au aflat în Emirate s-a desfăşurat şi turneul de tenis de la Dubai, pe care l-a câştigat Simona Halep. Cei doi ar fi vrut să meargă să vadă pe viu finala, însă o puternică furtună de nisip i-a împiedicat. „Ne-a sunat cineva şi ne-a spus de furtună. În această situaţie, nisipul se depune pe şosele şi aluneci ca pe gheaţă. Vizibilitatea e redusă, iar aerul aproape irespirabil. Nisipul e foarte fin, am adus acasă din deşert. Am văzut însă meciurile Simonei la TV. Cât am fost în Emirate, am prins o temperatură medie de 37 de grade Celsius. Iar în ultima zi a şederii noastre a şi plouat, o raritate în zonă. Venirea ploii a adus veselie printre oameni, care practic sărbătoreau. Copiii ieşiseră afară şi zburdau fericiţi. Nicoleta Profir ne-a şi zis: «În atâţia ani de când sunt eu aici am avut parte doar de câteva ploi, iar voi, în câteva zile, aţi prins şi ploaie, şi furtună de nisip»“, râde Clemenţa Garabet. „Superb, o aniversare de vis. Să fie sănătoşi, Clemenţa şi Hacic sunt doi constănţeni valoroşi, au dat mult sportului (gimnastică, rugby, fotbal) şi bunul Dumnezeu le întoarce bunătatea lor. Mă bucur şi pentru Nicoleta Profir, fosta mea studentă, care s-a acomodat în Dubai, lăsând toate amintirile copilăriei aici, la Constanţa. Să fie fericită, merită mult!”, a declarat Elena Frîncu, membru al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român şi fost director al Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Constanţa.
 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii