Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:38 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Victor Becali, o nouă cerere de eliberare condiţionată la Judecătoria Medgidia

ro

27 Nov, 2016 16:07 1674 Marime text
Fostul impresar sportiv Victor Becali a trimis la Judecătoria Medgidia o nouă cerere de eliberare condiţionată.

Primul termen a fost stabilit pentru data de 6 decembrie.

Oricare va fi decizia instanţei, ea va putea fi atacată la Tribunalul Constanţa.

Victor Becali a fost condamnat definitiv în martie 2014 la patru ani şi opt luni de închisoare.

Recent, Victor Becali a fost condamnat la cinci ani şi opt luni de închisoare. În cauză au mai fost condamnaţi Cristian Borcea, fostul preşedinte executiv al Clubului de fotbal „Dinamo” şi totodată inculpat în Dosarul Retrocedărilor din Constanţa, la şapte ani şi zece luni de închisoare, Geanina Terceanu, fost judecător al Tribunalului Bucureşti, la cinci ani şi şase luni de detenţie, Ioan Becali la şapte ani şi patru luni de închisoare. Mai departe, avocaţii George Antonie Iorgovan şi Daniel Costel Petre au fost şi ei condamnaţi: Iorgovan a luat un an cu suspendare, iar Petre s-a ales tot cu un an de închisoare, însă cu executare.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii