Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
06:33 17 12 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Trimis în judecată de DNA Un avocat din Baroul Constanţa, achitat şi condamnat

ro

27 Nov, 2017 00:00 2377 Marime text
Trimis în judecată, în februarie 2016, de Andrei Bodean, procuror al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa, Sorin Şandru, avocat în cadrul Baroului Constanţa, a fost condamnat.
 
Curtea de Apel Constanţa a decis condamnarea avocatului la pedeapsa de doi ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere, pentru infracţiunea de trafic de influenţă. Instanţa a stabilit un termen de supraveghere a condamnatului de patru ani, termen care curge de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
 
Inculpatului i-a fost impusă obligaţia de a nu părăsi teritoriul României, fără acordul instanţei. Pe parcursul termenului de supraveghere, avocatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 120 de zile, în cadrul Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii Constanţa sau la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf.Apostol Andrei” Constanţa.
 
De menţionat că Sorin Şandru a fost achitat pentru infracţiunea de spălare a banilor. Instanţa a dedus durata reţinerii, arestării preventive şi arestului la domiciliu de la 18 ianuarie 2016 până la 15 aprilie 2016 şi a desfiinţat un înscris.
 
În rechizitoriul întocmit, procurorul Andrei Bodean arată că, „în luna iulie 2014, inculpatul Şandru Sorin a pretins de la o persoană (martor denunţător) suma de 40.000 de lei, în schimbul folosirii influenţei pe care afirma că o are asupra primarului unui oraş de pe raza judeţului Constanţa şi asupra mai multor funcţionari din cadrul acelei instituţii publice“.
 
Totodată, „inculpatul a promis că va determina persoanele abilitate să efectueze la timp plata unor sume de bani către biroul martorului denunţător, în temeiul unui contract de consultanţă încheiat de acesta cu instituţia publică respectivă“.
 
„Pentru a disimula provenienţa ilicită a sumei de 40.000 de lei, pretinsă pentru traficarea influenţei, inculpatul Şandru Sorin a încheiat cu martorul denunţător un contract fictiv de asistenţă juridică, care a creat aparenţa mincinoasă a unei origini licite a sumei respective“, mai arată procurorii.
 
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii