Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:24 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Trimis în judecată de DNA Constanţa Stelian Ilioaea a luat şapte ani!

ro

23 Jun, 2017 00:00 3648 Marime text
Trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) - Serviciul Teritorial Constanţa, Stelian Ilioaea a fost condamnat, în primă instanţă, la şapte ani de detenţie.
 
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut faptul că, „în perioada 5 mai - 31 decembrie 2010, inculpatul Ilioaea Stelian, în calitate de administrator al SC Salon Salsa SRL, cu intenţie, a evidenţiat în mod repetat în documentele contabile ale societăţii cheltuieli care nu au avut la bază operaţiuni reale“.
 
Concret, „prin înregistrarea unor achiziţii fictive de cereale în cuantum de 63.478.777 de lei, inculpatul a diminuat, astfel, baza impozabilă, deducând fără drept TVA şi prejudiciind bugetul de stat cu suma totală de 20.326.047 de lei“, arată DNA.
 
„În perioada 5 mai 2010 - 19 ianuarie 2011, inculpatul Ilioaea Stelian, în aceeaşi calitate, cu intenţie, a dobândit, a deţinut şi a folosit în mod repetat bunuri provenite din săvârşirea unei infracţiuni de evaziune fiscală, prin retragerea şi ridicarea din conturile societăţii a sumei de 63.333.173 de lei, ce reprezentau sume transferate de către principalul său beneficiar“, potrivit procurorilor.
 
De asemenea, „în aceeaşi perioadă, pentru a justifica retrageri de numerar din conturile SC Salon Salsa SRL Tulcea, în cuantum de 23.552.650 de lei, inculpatul a utilizat în mod repetat borderouri de achiziţie cereale de la persoane fizice, completate cu date neconforme realităţii“, mai spun procurorii.
 
„La data de 25 noiembrie 2010, în scopul de a se sustrage de la urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, inculpatul Ilioaea Stelian a cesionat în mod fictiv către o persoană părţile sociale ale SC Salon Salsa SRL Tulcea. Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a comunicat faptul că se constituie parte civilă cu suma de 58.379.515 lei, reprezentând prejudiciul cauzat bugetului de stat şi obligaţiile fiscale accesorii datorate de la data când obligaţia a devenit scadentă şi până la data executării integrale a plăţii“, conform DNA.
 
Aşa cum arătam şi mai sus, Stelian Ilioaea a fost condamnat, în primă instanţă, la şapte ani de detenţie. Tot în prezenta cauză, SC Salon Salsa SRL, la pedeapsa amenzii penale de 100.000 de lei şi pedeapsa complementară a dizolvării persoanei juridice, pentru infracţiunea de evaziune fiscală şi spălare de bani.
 
În continuare, instanţa a admis, în parte, acţiunea civilă formulată de partea civilă Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa.
 
Astfel, judecătorii l-au obligat pe Stelian Ilioaea, în solidar cu inculpata persoană juridică SC Salon Salsa SRL, la plata sumei de 20.326.047 de lei (din care 12.106.479 de lei reprezentând TVA şi 8.219.568 de lei - impozit pe profit), cu titlu de despăgubiri civile, la care se adaugă accesoriile bugetare calculate până la data plăţii efective a debitului principal.
 
Decizia Tribunalului Constanţa a fost atacată la Curtea de Apel Constanţa. Primul termen în apelul cauzei a fost stabilit pentru data de 4 iulie. Oricare va fi decizia instanţei, aceasta va fi definitivă.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii