Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:49 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Tribunalul Constanţa, hotărâre importantă luată în dosarul fostului şef al Direcţiei Metale şi Pietre Preţioase

ro

30 Jun, 2017 00:00 2699 Marime text
Judecătorii din cadrul Tribunalului Constanţa vor redeschide, pe data de 30 august, dosarul în care Ionuţ Elie Zisu, fostul şef al Direcţiei Metale Preţioase, Pietre Preţioase şi Proces Kimberley din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor şi fost senator (PNL), este acuzat de evaziune fiscală.
 
La termenul trecut, instanţa a admis cererile inculpaţilor Caracotă Anton, Grosu Stelian, Zisu Ionuţ Elie şi Dănilă Sabina, prin apărător, privind: solicitarea de la Direcţia Regională Vamală - SSCV a tuturor bonurilor fiscale în litigiu din perioada februarie - septembrie 2005 emise de SC GFS Duty Free România SRL la punctul de lucru din Punctul de Frontieră Vama Veche, care conţin elementele esenţiale ale acuzării: persoana care le-a întocmit, data, cantitatea de ţigări, persoana către care au fost vândute ţigările. De asemenea, instanţa a mai dispus „emiterea unei adrese către SC GFS Investment România SRL (fosta SC GFS Duty Free România SRL) pentru a se preciza care erau caracteristicile caselor de marcat electronice fiscale de la punctul de lucru din judeţul Constanţa - Punctul de Frontieră Vama Veche din anul 2005 (…) şi a softului conex (inclusiv dacă există cititor pentru datele din paşapoarte, daca există câte o parolă alocată fiecărui operator, dacă se puteau emite bonuri fiscale fără a se introduce parola)“.
 
Judecătorii au mai cerut „emiterea unei adrese către SC GFS Investment România SRL (fosta SC GFS Duty Free România SRL) pentru a se depune la dosar evidenta salariaţilor de la punctul de lucru din judeţul Constanta - Punctul de Frontieră Vama Veche din perioada februarie - septembrie 2005, inclusiv pontajele zilnice (interesând in mod special inculpaţii din prezenta cauza)“.
 
În continuare, instanţa a cerut „emiterea unei adrese către Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, Garda de Coastă - pentru a se indica numele şi datele de contact ale funcţionarilor din cadrul Poliţiei de Frontieră care supravegheau activitatea SC GFS Investment România SRL în Punctul de Frontieră Vama Veche în perioada februarie - septembrie 2005, precum şi a conducătorului unităţii de poliţie de frontieră de la acel moment“.
 
Procurorii arată că „Zisu Ionuţ Elie, în calitate de administrator al SC GFS DFR SRL, a omis să constituie şi să vireze acciza datorată bugetului consolidat al statului, ca urmare a evidenţierii în actele contabile sau în alte documente legale a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive“.
 
„Totodată, inculpatul Grosu Stelian, în calitate de responsabil al magazinului din Punctul de Trecere a Frontierei Vama Veche, judeţul Constanţa (calitate cu care a fost învestit de administratorul SC GFS DFR SRL, inculpatul Zisu Ionuţ Elie), a înlesnit inculpaţilor vânzători în cadrul unităţii tip duty free comercializarea nelegală a produselor tip ţigarete. Din probele administrate pe parcursul urmăririi penale, a mai rezultat faptul că inculpaţii Nivaci George, Cioti Nicolae, Tocia Stelian, Caracoti Stelian Marius, Nicolae George, Caracota Anton, Giumba Mihai, Emilian Iuliana Cristina şi Dănilă Sabina Maria, toţi - operatori duty free (vânzători) în cadrul magazinului mai sus amintit, au vândut o cantitate de 58.058 de cartoane de ţigarete (peste nivelul destinat uzului personal stabilit de Ministerul Finanţelor Publice) către persoane fizice care nu figurează în evidenţele IJPF Constanţa ca intrate sau ieşite din ţară, rezultând că acestea au fost comercializate pe teritoriul României, devenind astfel produse accizabile“, conform magistraţilor. Prejudiciul total estimat de procurori este de 1.612.509 lei.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii