Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:33 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sentinţa din Dosarul Retrocedărilor din Constanţa, contestată de aproape 30 de ori

ro

29 Jul, 2017 00:00 5478 Marime text
Conform portalului instanţelor de judecată, sentinţa din Dosarul Retrocedărilor din Constanţa a fost atacată de „Borcea Cristian,      Giurgiucanu Georgică, Pană Viorel, Mazăre Radu Ştefan, SC Nisipuri SA, SC Pomacost SA, Direcţia Naţională Anticorupţie, SC APV Media Turism SA, Dospinescu Daniela Ramona, Constantinescu Nicuşor Daniel, Chircă Nora Alina,      Miron Dan, Dospinescu Daniela Ramona, Săvulescu Emil Dragoş, Racu Constantin, Darie Ruxandra Luminiţa, Chircă Nora Alina, Marica Ion, Racu Constantin, Borcea Cristian, Ceacîreanu Mihai Sergiu,      Călătoru Luminiţa, Cealera Claudia, Sozanski Andrei, Dima Alin Horaţiu, Barbu Paraschiva,      Radu Gabriela, Rusu Graţiela, UAT Năvodari, Andrei Aurel Jean şi Tălpău Cristian“.
 
Contestaţiile vor fi trimise spre soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a României.
 
În cauză, Radu Ştefan Mazăre, fostul primar al municipiului Constanţa, a primit cea mai mare pedeapsă aplicată din cauză: patru ani de închisoare cu suspendare.
 
Mai departe, judecătoarea Corina Cornelia Dăescu a mai dispus următoarele condamnări:
Nicuşor Daniel Constantinescu, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa: „Încetează procesul penal faţă de inculpatul Nicuşor Daniel Constantinescu sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 289, alin. 1 Cp, cu aplic. art. 41, alin. 2 Cp şi art. 5 Cp (punctul E din rechizitoriu). În temeiul art. 396, alin. 1 şi 5 Cpp, rap. la art. 16, lit. b, teza a II-a Cpp, achită pe inculpatul Nicuşor Daniel Constantinescu pentru infracţiunea prevăzută de art. 323 Cp, cu aplic. art. 5 Cp“.
 
Constantin Racu - trei ani cu suspendare: „Încetează procesul penal faţă de inculpatul Constantin Racu sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 289, alin. 1 Cp, cu aplic. art. 41, alin. 2 Cp şi art. 5 Cp (punctele D şi E din rechizitoriu). În temeiul art. 396, alin. 1 şi 5 Cpp, rap. la art. 16, lit. b, teza a II-a Cpp, achită pe inculpatul Constantin Racu pentru infracţiunea prevăzută de art. 323 Cp, cu aplic. art. 5 Cp“.
 
Ramona Daniela Dospinescu - trei ani de închisoare cu suspendare: „Încetează procesul penal faţă de inculpata Ramona Daniela Dospinescu sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 289, alin. 1 Cp, cu aplic. art. 41, alin. 2 Cp şi art. 5 Cp (punctele A şi E din rechizitoriu). În temeiul art. 396, alin. 1 şi 5 Cpp, rap. la art. 16, lit. b, teza a II-a Cpp, achită pe inculpata Ramona Daniela Dospinescu pentru infracţiunea prevăzută de art. 323 Cp, cu aplic. art. 5 Cp“.
 
Ion Marica - trei ani de închisoare cu suspendare: „Încetează procesul penal faţă de inculpatul Ion Marica sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 289, alin. 1 Cp, cu aplic. art. 41, alin. 2 Cp şi art. 5 Cp (punctul E din rechizitoriu). În temeiul art .396, alin. 1 şi 5 Cpp, rap. la art. 16, lit. b, teza a II-a Cpp, achită pe inculpatul Ion Marica pentru infracţiunea prevăzută de art. 323 Cp, cu aplic. art. 5 Cp“.
 
Cristian Talpău - trei ani de închisoare cu suspendare: „Încetează procesul penal faţă de inculpatul Cristian Talpău sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 289, alin. 1 Cp, cu aplic. art. 41, alin. 2 Cp şi art. 5 Cp (punctul E din rechizitoriu). În temeiul art. 396, alin. 1 şi 5 Cpp, rap. la art. 16, lit. b, teza a II-a Cpp, achită pe inculpatul Cristian Talpău pentru infracţiunea prevăzută de art. 323 Cp, cu aplic. art. 5 Cp“.
 
Nora Alina Chircă - trei ani de închisoare cu suspendare: „Încetează procesul penal faţă de inculpata Nora Alina Chircă sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 289, alin. 1 Cp, cu aplic. art. 41, alin. 2 Cp şi art. 5 Cp (punctul E din rechizitoriu). În temeiul art. 396, alin. 1 şi 5 Cpp, rap. la art. 16, lit. b, teza a II-a Cpp, achită pe inculpatul Nora Alina Chircă pentru infracţiunea prevăzută de art. 323 Cp, cu aplic. art. 5 Cp“.
 

Miron Dan - achitat
Bogdan Ghiţulescu - achitat
Răsvan Mircea Tudorache - achitat
Paraschiva Barbu - achitată
Basarab Popa - constată încetat procesul penal faţă de inculpat, ca urmare a decesului acestuia.
Laura Mariana Leşe - constată încetat procesul penal faţă de inculpată, ca urmare a decesului acesteia.
Alexandru Octavian Şerban - achitat
Niculae Nejloveanu - achitat
Mihai Sergiu Ceacîreanu - achitat
Bogdan Gabriel Sandu - achitat
Daniel Ene - achitat

Georgică Giurgiucanu - trei ani de închisoare cu suspendare: „În temeiul art. 396, alin. 1 şi 5 Cpp, rap. la art. 16, lit. a Cpp, achită pe inculpatul Georgică Giurgiucanu pentru infracţiunea prevăzută de art. 25, rap. art. 26 rap. la art. 246-2481 Cp, cu aplic. art. 5 Cp. În temeiul art. 396, alin. 1 şi 5 Cpp, rap. la art. 16, lit. b, teza a II-a Cpp, achită pe inculpatul Georgică Giurgiucanu pentru infracţiunea prevăzută de art. 290 Cp, cu aplic. art. 5 Cp. În temeiul art. 396, alin. 1 şi 5 Cpp, rap. la art. 16, lit. b, teza a II-a Cpp, achită pe inculpatul Georgică Giurgiucanu pentru infracţiunea prevăzută de art. 323 Cp, cu aplic. art. 5 Cp. În temeiul art. 396, alin. 1, 6 şi 8 Cpp, rap. la art. 16, lit. f Cpp, cu aplic. art.121 - 122, lit. d Cp şi art. 124 Cp, încetează procesul penal faţă de inculpatul Georgică Giurgiucanu sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 26, rap. la art. 289 Cp, cu aplic. art. 41, alin. 2 Cp (trei acte materiale), art. 31, alin. 2 Cp, rap. la art. 25 Cp, rap. la art. 26 Cp, rap. la art. 289 Cp, art. 31, alin. 2 Cp, rap. la art. 25 Cp, rap. la art. 291 Cp, art. 26, rap. la art. 289 Cp (punctul D din rechizitoriu)“.
 
Emil Dragoş Săvulescu - trei ani de închisoare cu suspendare: „În temeiul art. 396, alin. 1 şi 5 Cpp, rap. la art. 16, lit. a Cpp, achită pe inculpatul Emil Dragoş Săvulescu pentru infracţiunea prevăzută de art. 25, rap. la art. 26, rap. la art. 246-2481 Cp, cu aplic. art. 5 Cp. În temeiul art. 396, alin. 1 şi 5 Cpp, rap. la art. 16, lit. b, teza a II-a Cpp, achită pe inculpatul Emil Dragoş Săvulescu pentru infracţiunea prevăzută de art. 323 Cp, cu aplic. art. 5 Cp. În temeiul art. 396, alin. 1, 6 şi 8 Cpp, rap. la art. 16, lit. f Cpp, cu aplic. art. 121-122, lit. d Cp, şi art. 124 Cp, încetează procesul penal faţă de inculpatul Emil Dragoş Săvulescu sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 26, rap. la art. 289 Cp, art. 31, alin. 2 Cp, rap. la art. 25 Cp, rap. la art. 26 Cp, rap. la art. 289 Cp, art. 31, alin. 2 Cp, rap. la art. 25 Cp, rap. la art. 291 Cp, art. 291 Cp, cu aplic. art .41, alin. 2 Cp (punctul D din rechizitoriu)“.

Aurel Jean Andrei - achitat + încetare proces penal

Cristina Budei - achitată + încetare procesul penal
Viorel Pană - achitat
Mihai Camboianu - achitat                                                  
Valentin Gheorghe Ionescu - achitat
Cristian Borcea - achitat
Ruxandra Luminiţa Darie - achitată
Elena Ştefănescu - constată încetat procesul penal faţă de inculpată, ca urmare a decesului acesteia.
Marius Puşcaşi - achitat
Carmen Puşcaşi - achitată
Andrei Sozanscki - achitat
Graţiela Rusu - achitată
Gabriela Radu - achitată
Claudia Cealera - achitată
Luminiţa Călătoru - achitată
Silvia Stanciu - achitată
Alin Dima Horaţiu - achitat.

 

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii