Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:05 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

S-a cerut intrarea în insolvenţă a şantierului Daewoo Mangalia Heavy Industries SA (DMHI)

ro

15 Jul, 2017 00:00 6413 Marime text
Judecătorii din cadrul Tribunalului Constanţa au analizat, zilele trecute, o solicitare depusă de o societate comercială prin intermediul căreia se dorea deschiderea procedurii de insolvenţă faţă de SC Daewoo Mangalia Heavy Industries SA (DMHI).
 
Conform portalului instanţelor de judecată, dosarul a fost înregistrat pe rolul Secţiei a II-a Civile din Tribunalul Constanţa (materie faliment), la data de 20 iunie. Părţile cauzei sunt SC Metchim SA (creditor) şi SC Daewoo Mangalia Heavy Industries SA (DMHI) (debitor).
 
Zilele trecute, instanţa a decis: „În baza disp. art 406 C.pr.civ., ia act de renunţarea la judecată formulată de creditoarea SC Metchim SA cu privire la soluţionarea cererii de deschidere a procedurii de insolvenţă faţă de debitoarea SC Daewoo Mangalia Heavy Industries SA“.
 
Mihai Andrei, purtătorul de cuvânt al DMHI, a declarat, pentru ZIUA de Constanţa, că SC Metchim SA şi-a primit banii solicitaţi. „A fost vorba despre o sumă mică. Banii au fost plătiţi. Părţile s-au înţeles fără a mai interveni instanţa“, a mai spus Mihai Andrei.
 
Citeşte şi: 
 
EXCLUSIV Daewoo Mangalia Heavy Industries, victorie la Constanţa! Taxa verde, anulată definitiv! (document)
 
UPDATE2. DMHI Mangalia, Ameropa Grains, Tomini Trading, Romar Shipping Agency Contribuabili din Constanța, pe lista datornicilor ANAF (document)
 
Şantierul Naval Mangalia, zguduit în 2014 de un mega-dosar. Judecata s-a terminat. A „plouat“ cu achitări
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii