Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:23 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Prima decizie definitivă în dosarul în care Nicuşor Constantinescu a luat, în primă instanţă, 15 ani de închisoare (rechizitorii)

ro

01 Nov, 2016 00:00 2274 Marime text
Silvia CerbuDaniel Grădinaru şi Simona Cîrnaru, toţi judecători ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a României, au luat prima decizie definitivă în dosarul în care Nicuşor Daniel Constantinescu, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, a fost condamnat, în primă instanţă, la 15 ani de închisoare.
 
Cei trei judecători au menţinut măsura preventivă constând în interzicerea iniţierii şi, respectiv, suspendarea procedurii de dizolvare sau lichidare faţă de persoana juridică inculpată Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri Constanţa. Decizia este definitivă.
 
Tot în prezenta cauză au mai fost condamnaţi directorii din Consiliul Judeţean Constanţa, dar şi oamenii de afaceri. În total, instanţa din capitală a dictat în dosar peste 70 de ani de închisoare.
 
În altă ordine de idei, ieri, judecătorii Ciprian Coadă şi Damian Mitea, de la Curtea de Apel Constanţa, au respins contestaţia în anulare formulată de Nicuşor Daniel Constantinescu împotriva deciziei prin care a fost condamnat definitiv la cinci ani de închisoare, în dosarul CMZ. Avocatul lui Nicuşor Daniel Constantinescu în prezenta cauză a fost Alina Bica, fostul procuror-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), şi ea trimisă în judecată de procurorii DNA, într-un alt dosar.

Rechizitoriu
Trimitere în judecată Nicuşor Daniel Constantinescu (abuz în serviciu) - DNA Constanţa


Rechizitoriu
Trimitere în judecată Nicuşor Constantinescu, Cristian Zgabercea, Fundaţia Fantasio şi Fundaţia Thalia (document)


Rechizitoriu
Elicopterul prăbuşit în Siutghiol, cumpărat din fonduri publice, folosit de CJC în alte scopuri decât cele pentru care a fost achiziționat (document)


Rechizitoriu
Trimitere în judecată Nicuşor Daniel Constantinescu alături de alte 18 persoane (document)
 

Rechizitoriu
Trimitere în judecată Nicuşor Daniel Constantinescu / Adrian George Gâmbuţeanu - DNA Bucureşti (partea 1)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii