Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:11 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Poliţişti de la Transporturi Maritime Constanţa, condamnaţi definitiv

ro

29 Sep, 2016 00:00 2009 Marime text
Magistraţii Curţii de Apel Constanţa au respins, ca nefondate, apelurile declarate de Florin MustăţeaNicolae ZanetSorin Coşmeanu şi Cristian Buga împotriva sentinţei penale pronunţate de Tribunalul Constanţa. Astfel, cei patru rămân cu pedepsele primite de la Tribunalul Constanţa: Florin Mustăţea - trei ani şi opt luni de închisoare cu executare, Sorin Coşmeanu - trei ani de închisoare cu suspendare, Cristian Buga - doi ani închisoare cu suspendare şi Nicolae Zanet - trei ani închisoare cu suspendare.
 
Totodată, judecătorii Curţii de Apel Constanţa au admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa împotriva aceleiaşi sentinţe penale cu privire la Cristina Stoica. Aceasta, în primă instanţă, a fost achitată, însă Curtea de Apel a desfiinţat sentinţa penală şi, rejudecând, a condamnat-o pe aceasta la pedeapsa de un an de închisoare cu suspendare.
 
Decizia magistraţilor Curţii de Apel Constanţa este definitivă.
 
Amintim că Sorin Coşmeanu şi Nicolae Zanet sunt agenţi de poliţie în cadrul Compartimentului de Ordine Publică al Serviciului de Poliţie Transporturi Maritime Constanţa.
 
Conform procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, „în perioada 2014 - aprilie 2015, inculpatul Mustăţea Florin, ajutat de alţi făptuitori încă nedepistaţi sau neidentificaţi, a sustras din vagoanele-cisternă ale SCOT SA, sosite în Portul Constanţa, diferite cantităţi de produse petroliere, pe care le-a valorificat cu ajutorul coinculpatului Bobric Costel şi al altor participanţi neidentificaţi până în prezent“.
 
„În cursul lunii aprilie 2015, inculpatul Mustăţea Florin a dat, cu titlu de mită, mai multe sume de bani şi produse petroliere inculpaţilor Buga Cristian şi Coşmeanu Sorin, iar inculpatul Zanet Nicolae a primit de la alt participant la furturile de produse petroliere sume de bani, astfel încât inculpaţii poliţişti să nu îşi îndeplinească în mod corespunzător atribuţiile de serviciu, în sensul de a le permite în continuare «hoţilor» să sustragă combustibilii din portul Constanţa“, se mai arată în documentele procurorilor.
 
La data de 23 aprilie 2015, cu ocazia percheziţiilor domiciliare efectuate la locuinţele inculpaţilor sau ale apropiaţilor acestora, respectiv la autoturismele folosite, inclusiv cele de serviciu, au fost descoperite mai multe cantităţi de produse petroliere provenite de la vagoanele-cisternă manevrate în portul Constanţa.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii