Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:58 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

O vânzătoare a fost înjunghiată de cinci ori de o „clientă“. Suspecta, trimisă în judecată

ro

22 Apr, 2017 00:00 1721 Marime text
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea au dispus trimiterea în judecată a Georgetei Cloşcaru, în vârstă de 46 de ani, suspectată de tentativă la omor.
 
Dosarul a fost trimis spre soluţionare Tribunalului Tulcea, însă, oricare va fi decizia instanţei, aceasta va putea fi atacată la Curtea de Apel Constanţa.
 
Conform procurorilor, femeia este acuzată că, în dimineaţa zilei de 26 martie, în jurul orei 10.45, în timp ce se afla în interiorul unui magazin din municipiul Tulcea, i-a aplicat cinci lovituri cu un cuţit vânzătoarei, victima fiind internată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Tulcea şi supusă unor intervenţii chirurgicale.
 
„Suspecta a motivat săvârşirea faptei pe fondul unor datorii pe care le avea la diverse persoane, intrând în incinta magazinului cu scopul de a-şi însuşi sumele de bani rezultate în urma vânzărilor din acea zi“, au mai arătat procurorii la data mediatizării cazului.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii