Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
04:02 23 10 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

O copilă de 13 ani, din Constanţa, şantajată cu un film porno. „Regizorul“ a fost condamnat

ro

17 Apr, 2017 13:16 10806 Marime text
O copilă de 13 ani, din judeţul Constanţa, a fost filmată de un tânăr, de 19 ani, în timp ce întreținea un act sexual oral cu un alt băiat.
 
După realizarea filmării, tânărul de 19 ani i-a trimis fetei, pe telefonul mobil, mai multe mesaje prin care o amenința că în cazul în care nu îi va presta și lui sex oral, va posta filmarea compromițătoare pe rețeaua de socializare Facebook.
 
Pentru că a fost refuzat, tânărul a dorit totuşi să se răzbune şi a trimis filmul fratelui fetei.
 
În scurt timp au intrat pe fir şi anchetatorii, care l-au depistat pe regizorul de ocazie, acesta recunoscând toate fapte imputate.
 
Într-un final, băiatul a fost trimis şi judecată şi condamnat, în primă instanţă, de Judecătoria Constanţa, la două luni de închisoare, pentru comiterea infracţiunii de violarea vieţii private, la alte patru luni de închisoare, pentru comiterea infracţiunii de violarea vieţii private, dar şi la un an şi patru luni de detenţie pentru comiterea infracţiunii de şantaj.
 
Instanţa i-a contopit pedepsele principale stabilite şi i-a aplicat, în final, un an şi şase luni de închisoare cu suspendare sub supraveghere.
 
De asemenea, instanţa a admis în parte acţiunea civilă exercitată şi a dispus obligarea inculpatului la plata sumei de 2.000 lei către partea civilă, cu titlu de daune morale.

În prezent, dosarul se află pe rolul Curţii de Apel Constanţa, instanţă care va lua o decizie definitivă.

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • cetatean 17 Apr, 2017 21:10 Pai bine bine..pedepsit pentru santaj dar "partida de sex la 13ani"a ramas nepedepsita?