Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:29 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mariana Militaru, şefa DSP Tulcea, şi afaceristul Bogdan Bănuţ au scăpat de sub controlul judiciar

ro

11 Apr, 2017 11:32 4427 Marime text
Laurenţia Mariana Militaru, director al Direcţiei Judeţene de Sănătate Publică Tulcea, şi omul de afaceri Bogdan Bănuţ, ambii cercetaţi de procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa, au scăpat de controlul judiciar. Deciziile sunt definitive şi au fost luate de Tribunalul Tulcea

Mariana Militaru, în calitate de director al Direcției Județene de Sănătate Publică Tulcea la data faptelor, este suspectată de trei infracțiuni de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, din care una în formă continuată,

Bogdan Bănuţ, administrator al unei societăți comerciale, este acuzat fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit în formă continuată.

În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:„ În perioada 2012 – 2013, inculpata Militaru Laurenția-Mariana, în calitate de director al Direcției Județene de Sănătate Publică Tulcea, a încheiat la prețuri supraevaluate două contracte cu o societate comercială, cu ocazia atribuirii unor lucrări de execuție privind întreținerea și amenajarea sediului Direcției. Cele două contracte atribuite în mod nelegal au vizat ”lucrări de reparație instalație canalizare subsol” și ” achiziție cazan de apă caldă pentru centrala termică” în valoare totală de 87.535 lei, lucrări ce au fost efectuate doar în proporție de aproximativ 10% cu toate că prețul a fost achitat integral. Totodată, produsul ce a făcut obiectul celui de-al doilea contract a fost achiziționat la un preț vădit supraevaluat, cu 340 % față de prețul real al pieței. În cursul anului 2015, inculpata Militaru Laurenția-Mariana, în aceeași calitate și beneficiind de ajutorul inculpatului Bănuț Bogdan, a încheiat cu societatea administrată de acesta din urmă un contract privind achiziția de ”lucrări de reparație instalație / rețea termică” în valoare totală de 110.030 lei. Și în această situație lucrările contractate au fost parțial efectuate cu toate că prețul contractului a fost achitat integral“. 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii