Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:05 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Judecătorii vor redeschide azi dosarul elicopterului prăbuşit în Siutghiol (rechizitorii)

ro

15 Nov, 2016 00:00 1756 Marime text
Nermin Apzait, din Tribunalul Constanţa, va redeschide azi dosarul în care Andrei Bodean, procuror al DNA Constanţa, l-a deferit Justiţiei pe Nicuşor Daniel Constantinescu, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, cauza vizând elicopterul prăbuşit în Siutghiol.
 
Nicuşor Daniel Constantinescu este acuzat de abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.
 
În rechizitoriul întocmit, Andrei Bodean arată că, „în cursul anului 2011, în cadrul unui proiect finanțat de Programul Operațional de Cooperare Transfrontalieră România, Consiliul Județean Constanța, prin inculpatul Constantinescu Nicușor Daniel, a achiziționat un elicopter în scopul eficientizării activității de salvare în cazul situațiilor de urgență din zona de graniță (județul Constanța, România și Districtul Dobrich, Bulgaria)“.
 
„La data de 29 martie 2013, inculpatul Constantinescu Nicușor Daniel a atribuit unei societăți comerciale, în mod nelegal, un contract de achiziție publică având ca obiect „Servicii de operare elicopter multifuncțional, medicalizat”, „Servicii de transport ocazional” și „Servicii de reparare și întreținere a elicopterelor”, prin încălcarea celor stabilite în caietul de sarcini, în care se prevedea că aparatul de zbor trebuia folosit în cazul acțiunilor de intervenție în caz de urgență, în pofida faptului că SMURD formulase anterior o ofertă privind operarea gratuită, conform scopurilor programului (salvare de vieți și intervenții de urgență), a elicopterului respectiv“, potrivit DNA.
 
Tot potrivit lui Bodean, „la data de 1 iulie 2013, inculpatul Constantinescu Nicușor Daniel a pus la dispoziția persoanei juridice elicopterul achiziționat din fonduri publice, deși firma respectivă nu a fost niciodată parte semnatară a Acordului de parteneriat în baza căruia a fost obținută finanțarea nerambursabilă și a fost achiziționat elicopterul. Prin această acțiune, inculpatul Constantinescu Nicușor Daniel a schimbat astfel beneficiarii direcți ai investiției, precum și destinația aparatului de zbor respectiv“.
 
„Pe această cale, inculpatul a angajat, lichidat, ordonanțat și plătit, în mod nelegal, în perioada 5.07.2013 - 30.10.2014, din fondurile publice ale Județului Constanța, suma de 1.082.031,62 de lei, reprezentând cheltuieli cu serviciile de întreținere și operare a elicopterului“, conform rechizitoriului.
 
Termenul de azi este al 16-lea. Şedinţa de judecată este programată să înceapă la ora 11.00.
 
Până în prezent au fost audiate mai multe persoane, printre acestea aflându-se Cristian Gheorghe Darie şi Cristinel Dragomir, foştii vicepreşedinţi ai Consiliului Judeţean Constanţa.
 
În decembrie 2014, aeronava s-a prăbuşit în lacul Siutghiol. În urma evenimentului, au murit medicul Laura Vizireanu, asistenta Gabriela Harton, pilotul, comandor Petre Corneliu Cătuneanu, şi copilotul, căpitan comandor Ginel Claudiu Crăcănel. De menţionat că dosarul fostului şef al CJC nu are legătură cu această tragedie.

Rechizitoriu
Trimitere în judecată Nicuşor Daniel Constantinescu (abuz în serviciu) - DNA Constanţa


Rechizitoriu
Trimitere în judecată Nicuşor Constantinescu, Cristian Zgabercea, Fundaţia Fantasio şi Fundaţia Thalia (document)


Rechizitoriu
Elicopterul prăbuşit în Siutghiol, cumpărat din fonduri publice, folosit de CJC în alte scopuri decât cele pentru care a fost achiziționat (document)


Rechizitoriu
Trimitere în judecată Nicuşor Daniel Constantinescu alături de alte 18 persoane (document)


Rechizitoriu
Trimitere în judecată Nicuşor Daniel Constantinescu / Adrian George Gâmbuţeanu - DNA Bucureşti (partea 1)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii