Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:09 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Gata! Judecata s-a terminat! Când va avea loc pronunţarea în Dosarul Retrocedărilor din Constanţa (rechizitoriu)

ro

10 Apr, 2017 00:00 11153 Marime text
DNA a calculat un prejudiciu în valoare de aproximativ 114 milioane de euro (dintre care 77,77 de milioane de euro reprezintă prejudiciu în dauna statului şi 36,16 milioane de euro, prejudiciu în dauna municipiului Constanţa).
 
Corina Cornelia Dăescu, judecător al Curţii de Apel Bucureşti, a finalizat cercetarea specifică în celebrul Dosar al Retrocedărilor din Constanţa. În acest context, Corina Cornelia Dăescu a stabilit ca pronunţarea să aibă loc pe data de 22 aprilie.

Spre aducere aminte!

Dosarul se află pe rolul acestei instanţe din octombrie 2008, când procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au anunţat trimiterea în judecată a 37 de inculpaţi în legătură cu presupusa restituire şi atribuirea aparent nelegală a unor întinse suprafeţe de teren intravilan din municipiul Constanţa, Mamaia, plajă şi faleză. Prin aceste fapte, continuă cei de la DNA, ar fi fost cauzat un prejudiciu în valoare de aproximativ 114 milioane de euro (dintre care 77,77 de milioane de euro reprezintă prejudiciu în dauna statului şi 36,16 milioane de euro, prejudiciu în dauna municipiului Constanţa).

Cine sunt inculpaţii 

Lista inculpaţilor este deschisă, conform rechizitoriului, de membrii comisiei de aplicare a Legii 10/2001 din cadrul Primăriei Constanţa: „Mazăre Radu Ştefan - primarul municipiului Constanţa, Constantinescu Nicuşor Daniel - fost consilier municipal, Racu Constantin - fost director al Direcţiei Administraţie Publică, - Dospinescu Daniela Ramona - directorul Direcţiei Patrimoniu, Marica Ion - directorul Direcţiei Tehnic-Investiţii, Miron Dan - fost consilier municipal şi consilierii juridici Tălpău CristianChircă Nora Alina şi (fost) Ghiţulescu Bogdan, în sarcina cărora s-au reţinut infracţiunile de: abuz în serviciu contra intereselor publice, cu obţinerea de avantaje patrimoniale, cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, fals intelectual, în formă continuată, asociere pentru săvârşirea de infracţiuni“.
 
În continuare, inculpaţi în prezenta cauză mai apar „funcţionari din Primăria Constanţa Sozanski AndreiRusu GraţielaRadu GabrielaCealera Claudia - în sarcina cărora s-au reţinut infracţiuni asimilate şi în legătură directă cu infracţiuni de corupţie“, dar şi funcţionarele din cadrul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Constanţa (OCPI) Călătoru Luminiţa şi Stanciu Silvia, în sarcina cărora s-au reţinut infracţiuni asimilate şi în legătură directă cu infracţiuni de corupţie“.
 
Mai departe, judecaţi în dosar mai sunt mandatarii Giurgiucanu GeorgicăSăvulescu Emil DragoşTudorache Răsvan Mircea şi Nejloveanu Nicula, în sarcina cărora s-au reţinut infracţiuni de complicitate sau instigare la infracţiunile săvârşite de persoanele mai sus menţionate, notarii publici Andrei Aurel-JeanBudei Cristina şi Darie Ruxandra-Luminiţa, în sarcina cărora s-au reţinut infracţiuni asimilate şi în legătură directă cu infracţiuni de corupţie, moştenitori ai persoanelor îndreptăţite: Ştefănescu Elena şi Leşe Laura Mariana, pentru complicitate la infracţiuni asimilate infracţiunilor de corupţie, cesionarii cumpărători de drepturi succesorale Pană ViorelIonescu Valentin Gheorghe, prin firma sa Habitat şi Ambient SA, Borcea Cristian şi Camboianu MihaiSandu Bogdan Gabriel, prin SC Holland Development Group SA, şi Ene DanielPuşcaşi MariusPuşcaşi Carmen şi Ceacîreanu Mihai Sergiu, ca persoană fizică şi prin firma sa New Home Construct SA, pentru complicitate la infracţiuni asimilate şi în legătură directă cu infracţiuni de corupţie, interpuşii cumpărători de terenuri Barbu ParaschivaŞerban Alexandru Octavian şi Popa Basarab, prin firma sa Pomacost SA şi Aqualand SA, la care era acţionar, pentru complicitate la infracţiuni asimilate şi în legătură directă cu infracţiuni de corupţie, şi evaluatorul agreat de Primăria Constanţa, Dima Alin Horaţiu, pentru complicitate la infracţiuni asimilate şi în legătură directă cu infracţiuni de corupţie.

Judecătorii 

Procesul a fost repartizat, iniţial, completului de judecată cârmuit de actuala şefă a Curţii de Apel Bucureşti, Lia Savonea (noiembrie 2008 - februarie 2010), după care a ajuns pe masa Elenei Ursulescu (martie 2010 - octombrie 2013), în prezent pensionată. Ulterior, procesul a fost condus de Stan Mustaţă (condamnat pentru fapte de corupţie), dar şi de Florică Duţă. În prezent, magistratul învestit cu soluţionarea celebrei cauzei este Corina Cornelia Dăescu.

Peste 100 de termene 

În 2008 au fost acordate două termene. Asta în timp ce în 2009 magistratul învestit cu soluţionarea cauzei a deschis dosarul de nouă ori. Mai departe, în anul 2010, Dosarul Retrocedărilor a primit zece termene. Pe data de 8 septembrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti a admis cererile formulate de inculpaţi şi a dispus sesizarea Curţii Constituţionale în vederea soluţionării unei excepţii de neconstituţionalitate. Din acel moment, judecata în cauză a fost suspendată aproximativ doi ani, până în martie 2012. În acel an, procesul a avut 13 termene. În anul următor au fost acordate 11 termene de judecată, pentru ca, în 2014, Curtea de Apel Bucureşti să amâne dosarul de 16 ori. În anul 2015, judecătorii din capitală au acordat 22 de termene, iar anul trecut s-au dat 15 termene. Anul acesta, celebrul dosar a primit aproape zece termene.
 
Aşa cum precizam şi mai sus, Corina Cornelia Dăescu a stabilit ca pronunţarea să aibă loc pe data de 22 aprilie. Oricare va fi decizia instanţei, aceasta va putea fi atacată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României.
 
Amintim că, la ultimul termen de judecată, care a avut loc la finele săptămânii trecute, Radu Ştefan Mazăre, fostul primar al municipiului Constanţa, a declarat: „După un proces dificil, maraton, cu expunere media şi încărcătură publică, mă fugăresc ziariştii la fiecare termen, îmi pare teribil de rău nu pentru mine, ci pentru 36 de oameni nevinovaţi. Cred cu tărie şi sper că această încărcătură publică nu va afecta soluţia. De zece ani eu şi toţi aceşti oameni suntem acuzaţi că am furat 115 milioane de euro. Sigur, am încercat să explic public, de doi ani nu mai fac acest lucru. În expertiza judiciară depusă să rezulte că evaluările lui Dima au fost mai mari... e un mare semn de întrebare. Dumneavoastră aţi binevoit şi aţi apelat la un expert, pentru că aveţi altă meserie. La fel şi eu. Ca să nu fim acuzaţi, am apelat atunci la evaluator şi noi. Au fost atunci şase-şapte evaluatori, numai domnul Dima a fost acuzat că a subevaluat. Nu am însă pretenţia că sunt specialist. (...). Rechizitoriul abundă în acuzaţii cu caracter editorial. Încă nu înţeleg, după 12 ani de zile, acuzaţiile. Nu am cunoscut notificatorii şi cumpărătorii, cu mici excepţii: doamna Barbu şi Puşcaş. (...) Doamna preşedintă, mă consider nevinovat şi solicit şi vă rog să ne achitaţi“, potrivit stiripesurse.ro, care citează site-ul news.ro.
 
Rechizitoriul integral poate fi citit accesând secţiunea „Documente“. 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii