Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:20 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Fostul ministru al Transporturilor, Relu Fenechiu eliberat condiţionat

ro

07 Aug, 2017 11:18 1905 Marime text
Fostul ministru al Transporturilor, Relu Fenechiu va fi azi eliberat condiţionat. Decizia este definitivă şi a fost luată de judecătorii Tribunalului Vaslui.

Relu Fenechiu se afla în executarea pedepsei de 5 ani şi 6 luni închisoare primită în dosarul "Transformatorul".

Instanţa a menţinut decizia Judecătoriei Vaslui, din data de 28 iunie, prin intermediul căreia s-a admis „propunerea Comisiei de liberare condiţionată din cadrul Penitenciarului Vaslui privind liberarea condiţionată a persoanei condamnate Fenechiu Relu“.

„În temeiul art. 587 alin. 1 Cod procedură penală, dispune liberarea condiţionată a condamnatului Fenechiu Relu, anterior executării integrale a pedepsei de 5 ani şi 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 62/2017 a Tribunalului Vaslui, mandat de executare nr. 69/2017. Atrage atenţia condamnatului asupra dispoziţiilor art. 104 alin. 2 din Noul Cod penal privind revocarea liberării condiţionate. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate rămân în sarcina statului. Suma de 35 lei, reprezentând parte din onorariul apărătorului desemnat din oficiu, avocat Mîrfu Radu-delegaţie nr. 888/15.05.2017, va fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei. Constată că persoana condamnată a fost asistată de avocat ales. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28.06.2017“.

Sursa foto: evz.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii