Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
04:30 15 12 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Foştii şefi de la Muzeul de Istorie şi de la Cultură Constantin Chera şi Virgil Lungu, condamnaţi în primă instanţă. Când se anunţă verdictul final

ro

17 Nov, 2017 00:00 478 Marime text
Judecătorii din Curtea de Apel Constanţa au finalizat cercetarea specifică în dosarul în care Constantin Chera, fost director al Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa (MINAC), şi Virgil Lungu, fost director al Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional, au fost condamnaţi în primă instanţă la închisoare cu suspendare.
 
Drept urmare, instanţa s-a retras pentru deliberări, urmând ca pronunţarea să aibă loc pe data de 29 noiembrie. Oricare va fi decizia instanţei, aceasta va fi definitivă.
 
Reamintim că, în primă instanţă, Constantin Chera a primit 2,8 ani de închisoare, cu suspendare sub supraveghere, în timp ce Virgil Lungu s-a ales cu 1,6 ani de închisoare, cu suspendare condiţionată.
 
Chera şi Lungu au fost trimişi în judecată în noiembrie 2013 de procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa. În rechizitoriul întocmit, procurorii DNA au reţinut că, „în luna noiembrie a anului 2008, în calitate de director al Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa, inculpatul Chera Constantin a refuzat, în mod nejustificat, încheierea unui contract ce avea ca obiect supravegherea şi cercetarea arheologică pe traseul lucrărilor la Autostrada A2 şi la centura ocolitoare a municipiului Constanţa direct cu beneficiarul acestor servicii, împrejurare care a produs un prejudiciu patrimoniului Muzeului de 4.406.056,11 lei“.
 
„Inculpatul Chera Constantin a permis însă ca o altă persoană juridică, respectiv SC Deprom SRL, să se interpună şi să încheie contractul. În acest mod, Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa a devenit prestator de servicii în beneficiul societăţii comerciale menţionate, primind, în cadrul acestor relaţii contractuale, sume inferioare celor pe care le-ar fi dobândit dacă ar fi contractat direct cu beneficiarul lucrărilor prestate.
 
Inculpatul Lungu Virgil, şef al Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional (DJCCPCN) Constanţa, a înlesnit efectuarea unor activităţi comerciale de către SC Deprom SRL, societate asupra căreia avea atribuţii de control, atât sub aspectul activităţii prestate în domeniul arheologiei, cât şi sub aspectul încasării şi virării timbrului monumentelor istorice datorat din activitatea de librărie“, se mai arată în rechizitoriu.
 
Mai mult decât atât, procurorii DNA susţin că Lungu ar fi făcut recomandări scrise şi verbale persoanelor interesate de încheierea de contracte de supraveghere arheologică, cercetare arheologică şi conservare primară cu SC Deprom SRL, ar fi întocmit, ar fi semnat şi ar fi afişat o lungă perioadă, în interiorul sediului DJCCPCN Constanţa, pe uşa compartimentului care elibera avize, un înscris prin care comunica terţilor împrejurarea că SC Deprom SRL efectuează lucrări de cercetare şi supraveghere arheologică.
 
Tot potrivit rechizitoriului, „în perioada 8.06.2010 - 9.12.2011, inculpatul Lungu Virgil, în calitate de director executiv al DJCCPCN Constanţa, a emis mai multe certificate de descărcare de sarcină arheologică (14 acte materiale), în baza rapoartelor de cercetare arheologică întocmite de Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa, unitate la care era angajat în acelaşi timp. În temeiul acestor acte, s-a realizat un folos material în favoarea muzeului, care presta activităţile de cercetare în baza unor contracte încheiate cu beneficiarii“.

Ti-a placut articolul?

Comentarii