Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:47 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Fapta nu există“ Cinci persoane trimise în judecată de procurorii DNA Constanţa, achitate definitiv

ro

05 Dec, 2017 00:00 3180 Marime text
Verdict final în dosarul în care procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Constanţa au dispus trimiterea în judecată a mai multor persoane şi care, în primă instanţă, au fost achitate. Este vorba despre cauza în care L.S, consilier cu grad profesional superior la Direcţia Politica Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale - Compartimentul autorizare şi monitorizare unităţi farmaceutice din cadrul Ministerului Sănătăţii, a fost acuzată de luare de mită, iar Ştefania Claudia Tănase, farmacist-diriginte şi reprezentant al unei societăţi comerciale, a fost suspectată de dare de mită.
 
Asta în timp ce Nicoleta Silvia Cota Pascu - administrator al unei societăţi comerciale, Cosmin Tănase - ofiţer de poliţie în cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa - Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, şi Zâna Dobrin - consilier cu grad profesional superior cu atribuţii de control la Direcţia Politica Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale - Compartimentul autorizare şi monitorizare unităţi farmaceutice din cadrul Ministerului Sănătăţii au fost acuzaţi de dare de mită.
 
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut că, „la data de 27 august 2015, inculpata Tănase Ştefania Claudia a remis, cu titlu de mită, inculpatei S.L., consilier cu grad profesional superior cu atribuţii de control la Direcţia Politica Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale, bijuterii în valoare de 1.500 de lei, cu prilejul exercitării de către aceasta din urmă a atribuţiunilor de serviciu, ce constau în efectuarea inspecţiei unui punct de lucru al firmei, cu destinaţia «farmacie», procedură prealabilă necesară avizării deschiderii unor noi puncte de lucru farmaceutice. Inculpata Tănase Ştefania Claudia a beneficiat de sprijinul inculpatei Dobrin Zâna şi al inculpatului Tănase Cosmin, care, împreună, au convenit asupra necesităţii remiterii mitei şi a valorii aproximative a acesteia, precum şi de sprijinul inculpatei Cota Pascu Nicoleta Silvia, care i-a procurat bijuteriile respective, cunoscând scopul remiterii lor“.
 
Cei cinci au fost trimişi în judecată în decembrie 2015. Pe data de 4 aprilie, Tribunalul Constanţa a dispus achitarea inculpaţilor. Magistraţii au ajuns la concluzia că nu există probe din care să reiasă că inculpaţii ar fi săvârşit infracţiunile necesare.
 
Decizia Tribunalului Constanţa a fost atacată la Curtea de Apel Constanţa, instanţă care a dispus achitarea inculpaţilor pe motiv că „fapta nu există“. Decizia Curţii de Apel Constanţa este definitivă.
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii