Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:04 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Euro, Teodosie şi Anticorupţii! Cum s-ar fi clasat cercetările faţă de arhiepiscopul Tomisului, acuzat de luare de mită

ro

06 Feb, 2017 00:00 2444 Marime text
Judecătorii din Curtea de Apel Constanţa se pregătesc să acorde primul termen de judecată în dosarul în care Teodosie Petrescu, arhiepiscop al Tomisului, a fost deferit Justiţiei, sub control judiciar, de procurorii DNA Constanţa, pentru folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.
 
Iniţial, Înaltpreasfinţitul Teodosie a fost cercetat şi pentru luare de mită, însă procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa au dispus clasarea cauzei.
 
Potrivit unor surse judiciare, decizia DNA, de clasare a cercetărilor, a fost luată în baza articolului 16, litera b, din Codul de Procedură Penală, conform căruia „acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare, iar când a fost pusă în mişcare, nu mai poate fi exercitată dacă: (…) fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege“.
 
Amintim că în legătură cu infracţiunea de luare de mită, pe data de 17 octombrie 2016, DNA informa că, „în primăvara anului 2016, inculpatul Teodosie Petrescu, în calitate de arhiepiscop al Tomisului, a primit de la o persoană suma de 500 de euro“.
 
 
„Banii respectivi au fost primiţi în legătură cu îndeplinirea, de către inculpatul Teodosie Petrescu, a îndatoririlor sale de serviciu ce decurg din calitatea de arhiepiscop al Tomisului, în sensul de a dispune ca persoana în cauză să primească remuneraţie legală pentru activitatea pe care o desfăşura într-o parohie“, conform celor de la Anticorupţie.
 
Tot în octombrie, DNA a mai informat că, „pe timpul cât se află sub control judiciar, Înaltpreasfinţitul Teodosie trebuie să respecte următoarele obligaţii: să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat, să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei, să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa de către organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat, să nu desfăşoare nicio activitate cu caracter decizional în legătură cu accesarea de fonduri europene în cadrul Bisericii Ortodoxe Române/Patriarhiei Române/Arhiepiscopiei Tomisului, nici direct, nici prin interpuşi, să nu se apropie de ceilalţi suspecţi/inculpaţi din dosar, de martori, experţi şi să nu comunice direct sau indirect cu aceştia. Inculpatului Teodosie Petrescu i s-a atras atenţia că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau cu măsura arestării preventive“.

Plicul cu 500 de euro 

Pe data de 24 octombrie 2016, Teodosie Petrescu, arhiepiscop al Tomisului, în faţa Curţii de Apel Constanţa, a declarat că faptele de care este acuzat nu există şi a întrebat „cui foloseşte să umilească biserica?“.
 
„Acum am avut ocazia să-mi susţin nevinovăţia, pentru că cele incriminate, de fapt, nu există. Atât am de spus. Şi am întrebat cui foloseşte să umilească Biserica. Pe mine, personal, nu mă afectează că sunt acuzat pe nedrept, dar afectează Biserica, pentru că reprezint Biserica. Probele se vor dovedi că, de fapt, nu s-au găsit. Avocaţii pot să spună mai multe“, a mai declarat, pe data de 24 octombrie 2016, ÎPS Teodosie.
 
La rândul ei, Maria Văsii, avocata lui ÎPS Teodosie, a declarat: „Înaltul are hainele de pe dânsul. Nu are familie pe care să o îmbogăţească, nu are pe nimeni. Tot ce are sunt aceste straie, pe care vrea să le poarte cu cinste. Regretăm modul în care poate dumnealui ca persoană a provocat poate cine ştie ce patimi publice. Cu siguranţă ele nu sunt justificate cu acuzaţii. Avem această penibilă faptă de corupţie - 500 de euro. Înainte de toate, discutăm cu toţii dacă un Înalt Prelat, care aparţine unei biserici, poate avea calitate de funcţionar public ca să răspundă de luare de mită. Şi în altă ordine de idei, la dosar sunt interceptări care arată refuzul vehement pe care dânsul îl adresează celui care întinde plicul cu 500 de euro. Nici nu vede câţi sunt acolo. Aceste dovezi sunt la dosar. Aşadar, noi avem dreptul să spunem că acuzaţia este nefondată“, a mai spus avocata lui ÎPS Teodosie.

Citeşte şi: 

DNA acuză - afaceri necurate la Arhiepiscopia Tomisului!
Pe cine a „tras“ după el Înaltpreasfinţitul Teodosie (galerie foto)
 

UPDATE. IPS Teodosie
„Pe mine personal, nu mă afectează că sunt acuzat pe nedrept, dar afectează Biserica“ (video)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii