Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:02 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Doi foşti primari din Constanţa, trimişi în judecată de procurorii Anticorupţie

ro

08 Nov, 2017 13:57 3536 Marime text
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților Soare Ion și Popescu Gheorghe, la data faptelor primari ai comunelor Cogealac și Fântânele, județul Constanța pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

La data de 18 ianuarie 2006, inculpații Soare Ion și Popescu Gheorghe, în calitate de primari ai comunelor Cogealac și Fântânele, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, cu încălcarea prevederilor legale, au încheiat un acord privind predarea din administrarea primăriei Cogealac spre administrarea primăriei comunei Fântânele, a unei suprafețe totale de teren de 371,19 ha.

În această suprafață a fost inclusă în mod abuziv și suprafața de 24.438 mp închiriată anterior de către o societate comercială, în urma organizării unei licitații de primăria comunei Mihai Viteazu.

Mai mult, în urmă cu un an, la data de 24 ianuarie 2005, inculpatul Soare Ion, primarul comunei Cogealeac, convenise cu primarul comunei Mihai Viteazu că respectiva suprafață aparține comunei Mihai Viteazu.

Aceste demersuri ale inculpaților au avut drept consecință obținerea unor foloase necuvenite de către primăria Fântânele, concomitent cu producerea unui prejudiciu în cuantum de 201.600 euro și 531.822 lei în dauna societății beneficiare a terenului respectiv.

În cauză, reprezentantul societății păgubite în maniera de mai sus s-a constituit parte civilă cu suma de aproximativ 2,5 milioane euro.
În cauză s-a dispus măsura asigurătorie a sechestrului asupra mai multor bunuri imobile ce aparțin celor doi inculpați.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Constanța cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii