Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:44 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

DNA nu-l vrea liber pe Mircea Băsescu (rechizitoriu)

ro

10 Oct, 2016 00:00 2368 Marime text


Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul teritorial Constanţa se opun eliberării condiţionate a lui Mircea Băsescu, fratele fostului preşedinte al României, Traian Băsescu!
 
Magistraţii au formulat o contestaţie împotriva deciziei judecătoarei Elena Olteanu, de la Judecătoriei Medgidia, care a decis punerea în libertate a lui Mircea Băsescu.
 
Contestaţia procurorilor DNA va fi trimisă spre soluţionare Tribunalului Constanţa, care va lua o decizie definitivă în acest caz.
 
Mircea Băsescu a fost condamnat, la jumătatea lunii iunie, la patru ani de detenţie. În cauză, Marian Căpăţână, fost preşedinte al PDL Drăgăneşti-Olt, a luat trei ani de detenţie. Cei doi au fost condamnaţi definitiv de judecătorii Ciprian Coadă şi Damian Mitea, din Curtea de Apel Constanţa.
 
Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână sunt acuzaţi că ar fi luat bani de la familia lui Bercea Mondial, pentru a-l scoate pe acesta din spatele gratiilor.

Rechizitoriu - Trimitere în judecată Mircea Băsescu şi Marian Căpăţînă (document)

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii