Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:15 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Curtea de Apel Constanţa va rejudeca dosarul deputatului Cristian Rizea

ro

26 Nov, 2016 00:00 2129 Marime text
Curtea de Apel Constanţa va rejudeca dosarul în care Agenţia Naţională de Integritate cere un control cu privire la averea dobândită de Cristian Rizea şi veniturile realizate în perioada exercitării mandatului de deputat în Parlamentul României (19 decembrie 2008 - 31 decembrie 2010).
 
Iniţial, pe data de 14 octombrie 2015, judecătoarea Elena Carina Gheorma, din Curtea de Apel Constanţa, a respins acţiunea ANI. Nemulţumiţi, reprezentanţii Agenţiei Naţionale de Integritate au atacat decizia Curţii de Apel Constanţa la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României. Ieri, judecătoarele Doina DuicanRodica Voicu şi Luiza Păun, din Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României, au admis acţiunea ANI împotriva sentinţei nr. 173 din 14 octombrie 2015 a Curţii de Apel Constanţa - Secţia a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal, şi au anulat Ordonanţa de clasare nr. 1 din 23.01.2012 emisă de Comisia de cercetare a averilor de pe lângă Curtea de Apel Constanţa. Pe cale de consecinţă, cauza va fi trimisă Comisiei de cercetare a averilor de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, pentru reverificarea averii persoanelor cercetate Cristian Rizea şi Rizea Josette Ane Marie.
 
Decizia Curţii Supreme este definitivă.
 
Amintim că, la finele lunii iunie 2011, ANI a cerut confiscarea de la Rizea a sumei de 300.000 de euro.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii