Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:55 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Condamnaţi pentru ucidere din culpă după o parcare neregulamentară Premieră în Justiţie! Decizia luată la Constanţa, analizată la Înalta Curte

ro

28 Feb, 2017 00:00 3732 Marime text
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României se pregăteşte să analizeze decizia judecătoarelor Maria Uzună şi Cristina Eleni Marcu, din Curtea de Apel Constanţa, hotărâre ce reprezintă o premieră în justiţia din România.
 
Pe scurt, judecătoarele Maria Uzună şi Cristina Eleni Marcu au hotărât condamnarea a doi şoferi din Constanţa pentru ucidere din culpă, după ce şi-au parcat maşinile neregulamentar! Nu este de omis faptul că în prezentul dosar a mai fost condamnat un alt conducător auto, tot pentru ucidere din culpă, acesta fiind şoferul maşinii care a lovit cele două autoturisme parcate neregulamentar.
 
Unul dintre cei conducători auto a formulat o contestaţie în anulare împotriva deciziei judecătoarelor Maria Uzună şi Cristina Eleni Marcu, din Curtea de Apel Constanţa, acţiune care va fi trimisă spre soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a României.
 
Conform procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, pe data de 7 ianuarie 2010, un bărbat a condus un automobil marca Renault, model Clio, pe strada Oborului din municipiul Constanţa, cu o viteză neadaptată la starea drumului. La un moment dat, conducătorul automobilului a pierdut controlul volanului şi a lovit două autoturisme parcate neregulamentar. Din accident a rezultat vătămarea corporală a două persoane, una dintre ele decedând din cauza rănilor suferite.
 
Pe data de 3 martie 2016, la mai bine de şase ani după producerea accidentului, Judecătoria Constanţa a anunţat primele pedepse: şoferul automobilului marca Renault - 1,9 ani de închisoare cu suspendare, pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, iar cei doi şoferi care şi-au parcat neregulamentar maşinile au luat câte nouă luni de închisoare, tot cu suspendare, pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă. Potrivit minutei judecătoreşti, instanţa a stabilit şi gradele de culpă în prezenta cauză, respectiv 15% în sarcina fiecăruia dintre inculpaţii care şi-au parcat neregulamentar maşinile, culpe concurente cu cea a inculpatului care a produs efectiv accidentul.
 
În luna noiembrie 2016, judecătoarele Maria Uzună şi Cristina Eleni Marcu, din Curtea de Apel Constanţa, învestite cu soluţionarea cauzei, au menţinut decizia Judecătoriei Constanţa.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii