De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
20:20 18 01 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Napoleon Bonaparte, între războaie, momente de răscruce şi mister

ro

14 Jul, 2015 15:31 840 Marime text
Unul dintre cei mai puternici lideri politici şi militari ai Franţei este, fără îndoială, Napoleon Bonaparte, ale cărui acţiuni au influenţat semnificativ politica europeană de la începutul secolului XIX.
 
Sub conducerea lui, Franţa a dus un şir lung de războaie cu Anglia şi cu monarhiile absolutiste, cauzate, printre altele, de rivalitatea dintre burghezia franceză şi cea engleză. Liderul francez a avut drept scopuri înfiinţarea Băncii Franţei (1800), concordatul cu Vaticanul (1801), realizarea ordinului Legiunii de Onoare (1802), reforma administraţiei şi introducerea instituţiei prefecţilor (1802), reforma sistemului educaţional şi crearea liceelor (1802), dar mai ales Codul Civil (1804), care îi poartă numele şi a rămas în vigoare până în zilele noastre.
 
Momentul de răscruce din istoria Franţei
 
Ziua de 18 iunie a reprezentat un moment de răscruce în istoria Franţei, când Napoleon Bonaparte a fost învins la Waterloo, în Belgia, de către armatele anglo-prusace. Imediat după bătălie, liderul francez s-a întors la Paris, unde a realizat că nu mai avea susţinerea Forului legislativ. Prin urmare, înfrângerea de la Waterloo a simbolizat sfârşitul Imperiului napoleonian, dar şi încheierea a 23 de ani de războaie.

La Waterloo, şi-au pierdut viaţa peste 22.000 de soldaţi, alţii au fugit în timpul bătăliei, iar 9.000 au fost luaţi prizonieri. Armata franceză a continuat, pentru o perioadă, să lupte împotriva trupelor Coaliţiei, până la semnarea unui armistiţiu.
 
Misterioasa moarte a lui Napoleon Bonaparte
 
Napoleon a fost exilat pe insula Sfânta Elena, unde a murit, în condiţii neclare, la vârsta de 51 de ani. „Mor prematur, asasinat de oligarhia engleză şi de asasinul ei plătit”, acestea sunt cuvintele lui Bonaparte, scrise la sfârşitul testamentului său, cu trei săptămâni înainte de moartea lui, care a avut loc pe 5 mai 1821. Cuvintele se doreau a fi un reproş adresat naţiunii care l-a trimis în exil.
 
Doctorii care au realizat autopsia lui Bonaparte nu s-au putut pune de acord în privinţa rezultatului. Din acest motiv, au oferit patru rapoarte. Concluzia lui Francesco Antommarchi, conform căruia moartea a fost cauzată de un ulcer malign ce îi invadase şi ficatul, este cea general acceptată. Mulţi istorici au pus la îndoială versiunea oficială a morţii împăratului, dar nimeni nu a putut oferi suficiente dovezi pentru a formula o acuzaţie.
 
Viaţă personală şi citate
 
În plan personal, femeia pe care Napoleon a iubit-o cel mai mult, după propria mărturisire, este prima lui soție, Josefina, de care s-a despărţit, deoarece era sterilă. Ulterior, s-a recăsătorit cu Maria-Luiza, arhiducesă de Austria, cu care a avut un singur copil.
 
Iată câteva dintre citatele rostite de Bonaparte, de-a lungul vieţii sale:
 
„Iubesc puterea, dar o iubesc ca un artist. O iubesc aşa cum un muzician îşi iubeşte vioara, pentru a scoate din ea sunete, acorduri şi armonie.”
„Cel mai mare orator este succesul.”
„Ne ridicăm deasupra celor care insultă, iertându-i.”
„Adevărata mea glorie nu constă în faptul că am câştigat patruzeci de bătălii. Waterloo va şterge amintirea atâtor biruinţe. Ceea ce va trăi veşnic este Codul meu Civil.”
„În dicţionarul meu personal, cuvântul «imposibil» nu există.”
 
Sursa foto: www.huffingtonpost.co.uk

Ti-a placut articolul?

Comentarii