Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:38 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Barack Obama, simbol al visului american De la asistent social şi profesor de drept constituţional, la cel de-al 44-lea preşedinte al SUA

ro

04 Jul, 2015 08:17 4398 Marime text
De când a devenit primul preşedinte de culoare al Statelor Unite ale Americii, Barack Obama a devenit un simbol al visului american, demonstrând că poţi avea succes în ţara tuturor posibilităţilor.
 
De la asistent social, student la Harvard, profesor de drept constituţional şi politician influent, Barack Obama a devenit cel de-al 44-lea preşedinte al SUA, în urma unor alegeri istorice, înlocuindu-l pe George W. Bush. În timpul campaniei electorale, a pus accent pe războiul din Irak, pe creşterea independenţei energetice şi pe furnizarea de servicii medicale pentru toate persoanele.
 
După ce rezultatele au fost anunţate, în faţa a sute de mii de susţinători adunaţi la Chicago, Obama afirma că „schimbarea a sosit în America”, continuând: „Drumul înainte va fi lung. Urcuşul va fi greu. S-ar putea să nu ajungem la capăt într-un an, nici măcar într-un singur mandat. Dar, America, niciodată nu am fost mai plin de speranţă că vom ajunge acolo.”
 
În ceea ce priveşte viaţa personală, Barack Obama este căsătorit cu Michelle Robinson. Prima lor fiică, Malia, s-a născut în anul 1998, iar a doua, Sasha, în 2001. Opt ani mai târziu, liderul Comitetului Nobel l-a anunţat pe Obama ca laureat al Premiului Nobel pentru Pace, „pentru eforturile extraordinare de îndreptare a diplomaţiei mondiale şi a cooperării între popoare”.
 
Sursa foto: Wikipedia
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii