Portrete
Oameni care au făcut istorie culturală în Dobrogea
16:37 05 12 2016 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Vieţile tuturor, controlate de social media

ro

17 Nov, 2016 00:00 514 Marime text
În „Quo”, o revistă spaniolă, citesc un articol despre compilarea datelor. Pe scurt, se pare că sunt mulţi care se fixează pe nişte persoane şi îşi pierd timpul pe blogurile lor, pe facebookuri, twittere şi alte astfel de minuni social media, urmărind pozele, statusurile şi linkurile, muzica pe care o ascultă alţii sau cărţile pe care le citesc, doar aşa, ca să-şi formeze o părere psihologică despre cine sunt.
 
Unii o fac la nivel organizat. Ca CNI (Centrul Naţional de Inteligenţă din Spania) sau CIA sau Mossadul. „Acum e un caz de mafie în Spania, care e sub observaţie, dar nu se poate spune ce grupare este, însă ştim că unul dintre ei se va întâlni cu avocatul pentru că a scris asta pe Twitter”, arată un citat de-al lui Eric Frattini pentru credibilitate, mare jurnalist, expert în spionaj şi profesor ocazional în academiile de poliţie. Deci, e o grupare, nu se ştie care, dar fiţi pe fază, pe Twitter, pe Facebook, pe blog, că poate se deconspiră pe unde e şi unde se duce!
 
Şi-acum, închipuiţi-vă grupări teroriste care-şi dau întâlnire pe Facebook sau pe Twitter în aeroportul din Pratt sau la Paris. Status: „Ora 3.00 dimineaţa, avionul sbre Otobeni, obiectiv - 230 de români”. Un alt terorist îi răspunde: „Îi răbim sau îi eliminăm?” „Vedem noi, luaţi-vă laptopurile cu voi, de la 12.00 la 3.00, aşteptăm directive de la nava-mamă. Între timp, boate vedem un film cu Charlie Chaplin”.
 
N-am înţeles care e marele fâs cu Twitter-ul ăsta. M-am înscris acum câţiva ani pe site-ul cu pricina, habar n-am de ce, fiindcă am găsit aceiaşi oameni pe care-i cunoşteam din mediul virtual de-acum patru, cinci ani, şi ideea că ar trebui să mă strofoc să găsesc un status interesant, o propoziţie cu schepsis sau un cuvânt care să-i binedispună pe ceilalţi, să le inducă o stare de bine pe ziua respectivă sau să afle bloggerul cutare că eu mai exist mi s-a părut aşa o îngrozitoare pierdere de vreme, încât i-am lăsat baltă pe urmăritori, urmăriţi şi utilizatorii de Twitter. Pot trăi, ba chiar cred că mai bine, şi dacă nu aflu că x şi-a băut sau nu şi-a băut cafeaua la ora 8.00 dimineaţa.
 
Iată părerea unui alt scriitor despre instrumentele astea virtuale, cărora eu nu le găsesc altă întrebuinţare decât aceea de a mă informa despre ce mai fac unii oameni pe care chiar îi cunosc.
 
Să creadă însă cineva că se poate face un profil psihologic în urma unui calup de statusuri. Aşa şi cu teroriştii. Parcă îl şi văd pe Jamal-bey scriind un status - „M-am inervat, nevasta nu dă momoc, mănânc o smochină şi pe urmă pun o bombă la Casa Boborului”. We are living in a dangerous world, amigos… Dar iată noutatea: tot timpul a fost aşa!
 
Mai departe, articolul zice că pozele de pe Facebook devin baze de date pentru agenţiile de inteligenţă, iar când profilul psihologic se potriveşte cu ce cred ei, eşti declarat spion, sau terorist, sau, cel puţin, delincvent.
 
Articolul e împănat cu declaraţiile a tot felul de sociologi, jurnalişti de investigaţie, decupări din alte ziare, tot tacâmul, ca să pară mai credibil. Tot tăvălugul acesta de dovezi neconvingătoare şi artificiale se încheie cu întrebările: „Crezi că ai putea fi tu protagonistul acestui reportaj? Eşti liniştit?”
 
Acestea sunt ca întrebările din „Cutezătorii”, pentru cei care mai ştiu de „Cutezătorii”: „Nu-i aşa că şi tu poţi fi un bun pionier? Atunci fă-ţi norma la maculatură şi vei primi la sfârşitul anului o insignă!”
 
Sursă foto: searchintegrations.com
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii