Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
15:17 23 11 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Statuetele de tip Tanagra de la Callatis

ro

13 Sep, 2017 00:00 1312 Marime text
Statuetele de tip Tanagra sunt acele figurine din lut ars al căror nume a fost dat de statuetele descoperite pentru prima dată, în anul 1870, în necropolele de la Tanagra - o localitate aflată în regiunea Beoţia din Grecia. Statuete asemănătoare cu cele descoperite la Tanagra au fost confecţionate şi în atelierele cetăţii Callatis, în perioada elenistică, şi sute de astfel de statuete au apărut întâmplător sau în timpul cercetărilor arheologice sistematice şi preventive, îndeosebi în secolul al XX-lea. Ele reprezintă: personaje umane întregi, busturi sau doar capete, zeităţi, eroi, figuri mitologice, copii, jucării, animale, măşti de teatru etc.
 
În preistorie, statuetele au fost utilizate în cadrul ceremoniilor religioase, dar, începând cu epoca greacă şi, mai ales, în epoca elenistică, ele aveau scop decorativ în locuinţele pasionaţilor de artă, puteau fi găsite în temple sau erau folosite ca inventar funerar. În general, statuetele reprezentau femei elegante, nobile sau dansatoare, ale căror veşminte erau drapate şi viu colorate. De asemenea, statuetele mai reprezentau: efebi (tineri care urmaseră un fel de serviciu militar în Grecia antică), figuri de bărbaţi, copii, dar şi jucării pentru copii. Statuete de tip Tanagra au fost descoperite în întreaga lume greco-romană, de la Atena şi Anatolia până în Egipt şi Cirenaica. În cetăţile greceşti, figurinele au circulat încă din perioada arhaică, iar în perioada elenistică cetatea Callatis a devenit un centru de producţie, în care se confecţionau astfel de statuete.
 
În necropolele oraşului Tanagra s-au descoperit câteva sute de mii de statuete, localitatea devenind patria coroplasticii elenistice. Figurinele se caracterizează prin: siluete graţioase, veşminte drapate, coafuri deosebite, culori variate şi atribute precum umbrele, pălării de soare etc. Pe la sfârşitul secolului al XIX-lea, devenise o modă colecţionarea de statuete de tip Tanagra şi mulţi diplomaţi români şi oameni înstăriţi care au vizitat Grecia au achiziţionat figurine şi le-au adus în România.
 
Prima carte apărută în ţara noastră, intitulată Statuetele de lut din Tanagra şi în special cele din colecţia Esarcu de la Atheneul Român din Bucuresci, a fost publicată în anul 1894 de către Aurelia M. Bragadir. Aici nu apare însă nicio informaţie despre statuetele de la Callatis, întrucât acestea încă nu erau cunoscute în România. În lucrare sunt prezentate, cum se arată şi în titlul cărţii, şi cele 21 de statuete pe care Constantin Esarcu, ministru al României la Atena (pe la 1880), le-a cumpărat din Grecia şi le-a donat Ateneului Român.
 
Începând cu secolul al VI-lea a.Chr., în locul statuetelor pline au început să se confecţioneze statuete cu ajutorul tiparului, ceea ce a permis multiplicarea lor. Cele mai vechi statuete de tip Tanagra au fost datate în secolul al IV-lea a.Chr. Tiparele din argilă, realizate de meşterii din Beoţia, au ajuns în toată Grecia, în Pontul Euxin, dar şi în Egipt şi Asia Mică - în teritoriile pe care grecii le-au cucerit şi în coloniile pe care ei le-au întemeiat.
 
Dacă la început meşterii din colonii importau tiparele din Tanagra şi doar turnau argila în acestea, ulterior ei şi-au confecţionat tipare proprii, adăugând particularităţile locurilor şi ale locuitorilor zonelor respective. Arta confecţionării statuetelor de teracotă înregistrează cea mai mare dezvoltare în perioada anilor 330 - 200 a.Chr. În secolul al IV-lea a.Chr., meşterii creatori de statuete ajunseseră deja la un rafinament artistic deosebit. Prin forme, expresivitate, redarea corpului în mişcare şi prin pictarea figurinelor cu diferite culori, artiştii s-au făcut remarcaţi în societatea acelor vremuri.
 
Vasile Pârvan, supranumit „părintele arheologiei româneşti“, în lucrarea Începuturile vieţii romane la Gurile Dunării, în capitolul „Ateliere de artă din Daco-Sciţia“, notează următoarele: „La Callatis (Mangalia) s-a găsit în 1915 întreaga fabrică a unui meşter de chipuri de lut, şi, cu tiparele antice, noi am putut îndată turna idolii, ca să-i vedem aevea. Din nenorocire, în vremea răsboiului s-a pierdut şi această neaşteptată moştenire dela cei vechi, şi prilejul rar, ce-l avusesem, de a ne da seamă de gustul Greco-Romanilor din Sciţia, cari, din multe tipare, ce se găseau în Meazăzi, aleseseră tocmai pe acelea dela Callatis, s-a risipit, poate, pentru totdeauna“.
 
Vasile Canarache, ctitor al Muzeului de Arheologie din Constanţa, al Muzeului de Arheologie din Mangalia şi al altor instituţii de cultură din judeţul Constanţa, în cartea intitulată Măşti şi figurile Tanagra din atelierele de la Callatis – Mangalia, consemnează unele momente din anul 1916: „Venisem în Dobrogea şi începusem să răscolesc urmele istoriei vechi, răspândite pretutindeni în ţinutul dintre Istru şi Pontul Euxin. (...) Proptită în malul uşor abrupt al falezei, se afla cea mai veche şi cea mai monumentală construcţie a Mangaliei turceşti. Primăria, poliţia, percepţia, căpitănia portului, cafeneaua şi muzeul, toate erau la un loc, în aceeaşi clădire, o adevărată cetate nouă, zidită din blocuri de piatră veche, cu urme de sculptură şi litere scrise, cu mucegai şi parfum din trecutul îndepărtat. (...) Veneau aici tot felul de oameni, care discutau despre trecutul oraşului şi despre minunile dezgropate prin grădini şi pe tarlale, prin cimitire şi prin şanţuri. Oamenii aduceau, la primărie şi la cafenea, bucăţi de marmură frumos cioplită sau cu litere săpate, oale vechi, lustruite cu negru sau cu roşu, monede de aramă şi de argint, opaiţe şi pahare de sticlă, dar mai ales mici statuete de lut ars, cu resturi de culoare albă, albastră, roşie sau purpurie, cu praf şi foiţă de aur. Am văzut atunci, într-un dulap de sticlă, la vechea primărie, o mulţime de figurine de lut ars şi vreo 10 tipare, găsite de meşterii zidari, care săpau un puţ în curtea hanului Stamatopol din centrul oraşului, lângă piaţă“.
 
De asemenea, Vasile Canarache menţionează că a găsit fragmente de statuete la sud de oraş, pe malul lacului, unde copiii se jucau cu acele „păpuşele de pământ ars pe care le scoteau scormonind într-o movilă mare“. În apropiere de centrul oraşului se afla un perimetru unde se aruncau resturi, printre care: amfore, străchini şi figurine de lut, de unde Canarache a recuperat numeroase figurine de lut. Vasile Canarache a revenit la Mangalia în anul 1921 şi a început să acorde o mai mare atenţie statuetelor de tip Tanagra. El a constatat că în antichitate a existat o industrie locală la Callatis. Numărul mare de statuete cu defecte de turnare şi de ardere l-a convins de existenţa unor ateliere locale. Tiparele şi figurinele de la Callatis aveau dimensiuni cuprinse între 5 şi 30 cm.
 
Vasile Canarache îşi mai aminteşte că în acea vreme localnicii au început să caute obiecte antice, printre care şi figurine de lut ars, şi să le vândă colecţionarilor din Bucureşti, iar când vechea primărie a fost demolată, artefactele au ajuns la rudele şi prietenii primarului din acea vreme. „Tot cam pe atunci, doctorul Petrov din Mangalia avea o colecţie de peste 100 de splendide exemplare, cum şi câteva tipare, despre care nu se mai ştie nimic. Cojocarul Sava, care îşi făcuse o casă în apropierea poştei, găsise, la săparea pivniţei, un cuptor dărâmat, de unde a scos circa 50 de statuete şi aplice mari de pământ ars, pe care le-a dus peste graniţă“.
 
În anul 1935, movila din spatele poştei a fost desfiinţată, iar pământul a fost cărat, cu ajutorul căruţelor, pe malul lacului Mangalia. „Timp de câteva luni, cei care s-au grăbit au putut scormoni şi au putut aduna mii de statuete, şi mai ales splendide capete, rupte de la gât. Dar marea majoritate a pieselor din acest Monte Testaccio au fost cărate şi folosite fără niciun discernământ la construirea marii şosele“ care lega pe atunci Mangalia de satul 2 Mai.
 
Numeroase figurine din pământ ars au fost descoperite şi de istoricul Teofil Sauciuc-Săveanu, în campania anului 1937, pe care le-a publicat în revistele „Dacia“ şi „L’Archeologie Roumaine“ în limba franceză, iar, mai t\rziu, în anii 1948 şi 1964, în revista „Dacia“, în limba germană. În revista „Dacia“, din anul 1945, a publicat al VIII-lea raport preliminar de săpături şi cercetări de la Mangalia, din anii 1937-1840, unde prezintă, printre descoperirile de la Mangalia, şi numeroase statuetele de tip Tanagra. Între ele sunt statuete întregi, dar şi fragmentare, reprezentând: femei, bărbaţi, copii, jucării, păsări şi animale.
 
În anii 1963-1964, la 80 de metri către sud de movila desfiinţată, Vasile Canarache a descoperit urmele unui atelier, de unde a recuperat mai multe statuete fragmentare cu defecte de turnare şi de ardere. „Muzeul din Mangalia, care poseda la un moment dat câteva sute de statuete, a fost mutat din loc în loc. Ultima dată, pe când era instalat în vechea biserică ortodoxă, tavanul şi zidurile s-au dărâmat, prinzând sub moloz preţioasele valori ale antichităţii. Cine a vrut şi cine n-a vrut a scos din moloz, cum a putut şi cum n-a putut, tot ce a fost mai bun şi mai ales (...) sute de statuete de Tanagra, vase de sticlă şi de ceramică, monede greutăţi de pământ ars în formă de trunchi de piramidă, inscripţii etc.“.
 
V. Canarache precizează că a încurajat colecţionarii particulari să achiziţioneze statuete de tip Tanagra şi recunoaşte că a iniţiat prieteni şi cunoscuţi în acest domeniu şi chiar le-a donat unora dintre ei diverse statuete. În anii ’60, el avea informaţii de existenţa a 50 de colecţionari de astfel de statuete în România, cărora le-a cerut să-i pună la dispoziţie figurinele pentru realizarea unui studiu. Astfel, a avut acces la peste 2.000 de exemplare, dintre care a selectat 281 de piese pe care le-a prezentat în lucrarea pe care am amintit-o deja: Măşti şi figurine Tanagra din atelierele de la Callatis - Mangalia.
 
În prezent, în colecţia Muzeului de Arheologie din Mangalia există câteva zeci de statuete de tip Tanagra (multe dintre ele fragmentare), toate confecţionate în atelierele cetăţii Callatis. Aceste exponate sunt foarte apreciate atât de specialişti, cât şi de vizitatorii muzeului. Unele dintre ele redau cu exactitate felul în care se îmbrăcau femeile nobile şi dansatoarele în perioadele greacă şi elenistică, felul în care îşi coafau părul, precum şi accesoriile vestimentare ce se purtau în oraşul callatian. De asemenea, statuetele confecţionate în atelierele de la Callatis reprezintă şi divinităţile adorate în acele vremuri: Cybela, Atena, Afrodita, Artemis, Demeter, Nyke, Apollo, Attis, Dionysos, Eros, Thanatos, Pan şi altele.

Despre Sorin Marcel Colesniuc

Cercetător ştiinţific dr. Sorin Marcel Colesniuc, şeful Muzeului de Arheologie „Callatis“ din cadrul Complexului Cultural „Callatis“ Mangalia, a absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii „Ovidius“ din Constanţa şi a obţinut titlul de doctor în istorie la Universitatea „Lucian Blaga“ din Sibiu. De asemenea, a absolvit un master în Ştiinţe Politice la SNSPA Bucureşti, specializarea Securitate şi Diplomaţie.

 Citeşte şi: 

Colaborare ZIUA de Constanţa
Sorin Marcel Colesniuc propune o nouă serie de articole pentru pasionaţii de istorie

  
Interviu online cu cercetătorul ştiinţific dr. Sorin Marcel Colesniuc. Tema este - „Ce a însemnat Primul Război Mondial pentru Dobrogea“

O friză deosebită, cu reprezentarea a patru divinităţi, a fost descoperită la Mangalia (galerie foto)

Ti-a placut articolul?

Comentarii