De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
06:39 29 03 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Pregătirea casei pentru sezonul rece

ro

19 Oct, 2016 00:00 954 Marime text
Nu mai amâna să te pregăteşti de iarnă! Dacă n-ai făcut-o până acum, eşti deja în întârziere cu pregătirea asta. Ştii zicerea cu „omul gospodar care-şi face vara sanie şi iarna car”? În timp, am constatat că zicerile astea n-au rămas în conştiinţa populară degeaba.
Ei bine, dacă nu te-ai pregătit până acum pentru iarna cea geroasă, a venit vremea s-o faci, pentru că încă sunt temperaturi omeneşti afară. Altfel, o să te trezeşti că pe la -10 grade trebuie să îţi repari obloanele de iarnă. Mie mi se pare ceva atât de inuman, încât m-am hotărât să scriu un articol despre cum trebuie să-ţi pregăteşti casa de iarnă. Pe urmă, n-ai decât să hibernezi liniştit/ă până în martie/aprilie la gura sobei sau în apropierea caloriferului, să priveşti fulgii care zboară şi să-l aştepţi pe Moş Crăciun.
 
1. Sistemul de încălzire. Să-ncepem cu asta. E cel mai important. Pentru mine, o casă neîncălzită e iadul pe pământ. Ştiu că se spune că de obicei în iad ard focuri de nu mai ştii pe unde să scoţi cămaşa, dar expresia „e un frig cumplit de îngheaţă şi iadul” mi se pare mult mai terifiantă. Să speli vasele cu apă rece într-o bucătărie şi mai rece nu prea seamănă cu ideea mea de iarnă de vis. Aşa că primul lucru care trebuie făcut este să fie verificat sistemul de încălzire.
a)      Cei cu teracote să aibă grijă, de pe la mijlocul toamnei, să-şi desfunde coşurile, burlanele şi să-şi cumpere lemne din timp. O tonă de lemne cumpărate iarna cântăreşte mai mult decât o tonă de lemne cumpărate toamna şi mult mai mult decât o tonă de lemne cumpărate vara. Motivul e simplu. Toamna plouă mai des, iar iarna ninge. Iar celor de la depozitele de lemne le convine treaba asta, fiindcă lemnul e mai greu atunci când e ud. De asemenea, verifică să nu existe scurgeri de monoxid de carbon, acest ucigaş silenţios.
b)      Cei cu aer condiţionat, dacă nu s-au folosit de el pe timp de vară, e momentul să cheme un instalator să le verifice sistemul de ventilaţie.
c)       Cei care au sisteme de încălzire pe gaze, sobe sau diverse improvizaţii mai bine să renunţe la improvizaţii, să-şi umple rezervoarele cu gaz şi să aibă grijă să-ncălzească numai camerele în care locuiesc membrii familiei.
d)      Cei cu şemineuri să verifice, înainte de a le folosi, să nu existe cuiburi de păsări sau de veveriţe pe hornul de ieşire. De asemenea, e necesar să fie inspectate cărămizile, să nu fie spărturi în interior, prin care ar putea să iasă flăcările şi să cuprindă toată casa. Cel mai bine e să lăsaţi asta pe seama unui specialist.
Orice decizie luaţi în legătură cu asta, aveţi în vedere în primul rând protecţia familiei şi apoi bugetul.
 
2. Ţevile de apă şi de scurgere. O ţeavă de apă îngheţată sau spartă îţi poate face în casă una dintre cele mai mari stricăciuni. Dacă ai ţevi de apă neizolate, acum e timpul să te ocupi de ele cât mai repede. Verifică-le pe cele din pod, pe cele din beci şi pe cele care fac legătura cu canalizarea. În afară de faptul că o scurgere sau o întrerupere de apă îţi va afecta Feng Shui-ul casei, va trebui să bagi şi mâna adânc în buzunar atunci când vei avea parte de o inundaţie. Brrr, numai de aşa ceva nu cred că ai chef în plină iarnă!
 
Dacă ai o proprietate pe care n-o mai foloseşti pe timp de iarnă, ai grijă să închizi robinetele de apă, de gaz şi electricitatea. Dacă ai un şemineu în această proprietate, acoperă gura şemineului cu o bucată de lemn sau cu un capac de metal, pentru că aerul rece îşi va face loc în locuinţa ta prin gura şemineului, iar data viitoare când vei ajunge la locuinţa ta de vacanţă, o vei găsi îngheţată bocnă.
 
3. Uşile şi ferestrele. Aerul rece abia aşteaptă o crăpătură sau o deschizătură în casa ta să intre neinvitat. Scurgerile de aer din jurul uşilor şi ferestrelor, ca şi pereţii neizolaţi sunt principalii vinovaţi pentru facturile tale ridicate de curent (dacă te încălzeşti la curent electric), de gaz sau pentru tonele de lemne care parcă nu mai fac faţă unei ierni amărâte. Aşa că, înainte de a pune stăpânire iarna pe oraşul tău, încearcă să vezi pe unde ai scurgeri de curent de aer. Dacă nu e vânt afară, poţi face operaţiunea asta cu un beţişor parfumat. Vezi în ce direcţie se duce fumul, iar dacă nu este vertical, atunci sigur ai o scurgere de aer. Dacă nu mai ai timp (şi bani) să-ţi tragi un termopan, poţi folosi pernuţe decorative la ferestre (există unele atât de frumoase şi în culori atât de vesele!) sau poţi să lipeşti în exterior de jur-împrejurul ferestrei nişte bandă izolatoare, dar o să arate ca naiba şi mai costă şi scump. (Acelaşi lucru şi cu uşile exterioare.) Pentru cei care locuiesc la bloc este mai simplu, desigur, dar şi aceştia pot avea probleme cu curentul pe casa scării, aşa că o uşă exterioară bună, care se închide ermetic, e de preferat uneia obişnuite.
 
4. Acoperişul. Nu ar strica să verifici şi acoperişul casei înainte de marele vâj. Vezi dacă nu ai ţigle sparte pe care trebuie să le înlocuieşti imediat. Verifică jgheaburile pe unde se scurge apa, să nu aibă frunze umede care ar putea împiedica scurgerea apei pe timp de iarnă, ca să nu mai spunem că îngreunează jgheabul în caz de îngheţ, ceea ce ar putea duce la stricăciuni majore.
 
 
5. Sistemul de irigaţie. Ai grijă de sistemul de irigaţie din grădina ta. Ar trebui să-l dezinstalezi înainte de mijlocul lui octombrie, şi asta dacă n-ai parte de o toamnă târzie. Aşa că, dacă vrei să mai foloseşti sistemul tău de irigaţie şi în anii următori, strânge-l din timp şi depozitează-l în garaj sau în locul special amenajat lucrărilor de grădină. Şi că veni vorba de grădină, nu uita de mobila de exterior, masa unde te-ai ospătat cu prietenii în serile de vară, scaunele, umbrela de soare, piscina pentru copii etc. Depozitează-le dacă ai unde sau acoperă-le cu o prelată rezistentă. Ai grijă şi de ustensilele de grădinărit, ştii tu, sapa, cazmaua, foarfecile pentru buruieni, stropitoarea de apă, furtunul şi toate celelalte care ţi-au adus serile mai aproape de natură. Nu uita de veranda pe care ai stat toată vara, unde ţi-ai citit ziarul de dimineaţă şi ţi-ai băut cafeaua cu o vecină vorbăreaţă. E timpul ca plantelor de exterior să le găseşti un loc cald şi luminos. Fă-ţi propria ta oază de linişte şi verdeaţă în casă şi cu asta basta!
 
Pregătirea dulapului de iarnă cere un articol separat, aşa că n-o să insist aici, şi, deşi sunt sigură că operaţiunea „dulapul” o cunosc toate gospodinele, sunt unele lucruri pe care aş vrea să vi le împărtăşesc.
 
Acestea fiind zise, unde credeţi că e mai bine să locuiţi? La casă sau la bloc? Pentru mine e clar, n-aş da casa pentru bloc nici în ruptul capului, chiar dacă e mai mult de lucru la ea. Expresia „running a house” (a conduce o casă, cu sensul de a avea grijă de casă din pod până la poarta de intrare), folosită de britanici, nu e de ici, de colo. E ca o corabie ale cărei rotiţe trebuie să fie bine unse în fiecare anotimp, ca să meargă totul strună.
 
Sursă foto: aroomwithaview.com

Ti-a placut articolul?

Comentarii