Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:08 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Istoricul Parohiei Viroaga, cu hramul „Sfântul Dumitru“, din județul Constanța

ro

27 Oct, 2017 00:00 9547 Marime text
Satul Viroaga, situat între orașul Negru Vodă și comuna Independența, a fost înființat între 1894 și 1898 de coloniști români veniți din județul Olt în Dobrogea și împroprietăriți cu pământ. La sosirea familiilor de români, pe locul actualului sat Viroaga se aflau câteva familii de tătari și bulgari. Printre primii coloniști a fost și preotul Ioniță Sădeanu, care a venit în Dobrogea împreună cu familia. Astfel, familia Sădeanu a fost împroprietărită în anul 1895 cu un teren lângă cătunul Calfachioi (actualmente satul Viroaga, comuna Cerchezu), care la acea vreme făcea parte din comuna Negru Vodă, plasa Mangalia, județul Constanța. Satul Calfachioi va face parte după 1919 din plasa Docuzeci (Măgura), iar mai apoi din plasa Bairamdede (Independența).
  
Primul nume al satului a fost Calfachioi, care se traduce din limba turcă „omul spărgător de piatră“. Se pare că denumirea satului a fost preluată după numele unui tătar din zonă, care se ocupa cu această îndeletnicire prin canaralele din jur.
 
În anul 1902, părintele Ioniță Sădeanu a fost numit preot al satului. Tot în acest an a fost înființată și Parohia „Sfântul Dumitru“. La început slujbele se țineau întro casă special amenajată, iar în anul 1909, câțiva creștini din sat au alcătuit un comitet care s-a ocupat de construcția actualei biserici. Terenul pe care s-a clădit biserica a fost donat de locuitorul bulgar Ștefan Toncof.
 
Biserica a fost ridicată între anii 1909 și 1913 de constructorul Dumitru Marcu. Piatra folosită la construcție și coloanele de la intrare au fost aduse cu căruțele dintr-o carieră aflată la 50 de km de Viroaga. Pictura a fost realizată de pictorul bisericesc Grigore Mlădinescu din Turnu Severin.
 
Sfințirea bisericii a avut loc în anul 1915, moment în care a fost așezată la intrarea în biserică o pisanie, pe care se află scris următorul text: „Ridicatu-sa acest Sfânt Locaș în cinstea Sfântului Mucenic Dumitru aici în satul Calfachioiu, comuna Docuzaci, județul Constanța, cu cheltuiala locuitorilor și sub conducerea unui comitet alcătuit din următoarele persoane: Ion Vasile, Ștefan Țoncu, Ion Dănilă, Vasile Marinescu, Marin Badea, Ion Radu, Ion Todescu, Ion Nițu, Niță Stolea, Marin Ungureanu, Simion Ion, și s-a sfințit în ziua de 15 februarie 1915, sub domnia M.M.L.L. Ferdinand I și Reginei Maria, episcop al Dunării de Jos fiind D.D. Nifon Niculescu, Ministru al Cultelor I.G. Duca, prefect al Județului Constanța Ghe. Mumuianu iar protoiereu T.D. Protopopescu, antreprenor al construcției fiind Dumitru Marcu“.
 
Într-un istoric al bisericii din anul 1967, semnat de preotul de atunci al parohiei Vasile Cojocaru, sunt consemnate următoarele: „Cele mai vechi obiecte din biserică datează din anii 1913 și 1915 fără a avea o valoare importantă din punct de vedere istoric sau artistic. Biserica are o parte din mobilier lucrat de preotul sachelar Ioniță Sădeanu, primul preot al bisericii“.
 
Preoții care au slujit în Parohia Viroaga sunt: Ioniță Sădeanu și fiul său Constantin Sădeanu, Ion Girip, Vasile Cojocaru, Panaite Dumitrașcu, Gheorghe Păun și Emil Boloagă.               

Filiala Căscioarele 

Parohia Viroaga are în componență și satul Căscioarele, care este situat între localitățile Viroaga și Cerchezu. Satul Căsciorele a fost înființat de coloniști germani pe o veche așezare de tătari între anii 1894-1898. În aceeași perioadă sunt menționate și trei familii de români: Stănică Marin, Clement Dumitru și Andrei Stan. Până în anul 1898, satul se numea Mamut Sli. Între anii 1898 și 1932 a purtat numele de Mamuslia, iar din anul 1932 satul se numește Căscioarele. În perioada 1939-1940, etnicii germani au părăsit satul, care a fost populat ulterior de români din Cadrilater și zona Olteniei.
 
Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil“ din Căscioarele a luat ființă în fosta proprietate a etnicului german Ludovic Hess. Primul preot care a slujit în Căscioarele a fost preotul Girip Ioan de la Parohia Viroaga, iar cântăreți bisericești au fost Bănică Ion și Popescu Ion. Biserica datează din anul 1930 și a fost sfințită în anul 1940 de un delegat al episcopului Gherontie Nicolau, ieromonahul Bunea Gherontie. Pictura bisericii a fost realizată mult mai târziu, sub păstorirea preoților Gheorghe Păun și Emil Boloagă, care au înfrumusețat biserica și cu catapeteasmă nouă, lumânărar și gard.

Preotul paroh Sorin Toma 

Din luna iunie 2007, Parohia Viroaga este condusă de preotul paroh Sorin Toma. Preotul Sorin Toma s-a născut pe 15 septembrie 1980 și este absolvent al Seminarului Teologic Ortodox din Tulcea, promoția 2001, al Facultății de Teologie Ortodoxă din Constanța, promoția 2005, și al unui masterat la Facultatea de Drept și Științe Administrative din cadrul Universității „Ovidius“ Constanța. După ce s-a căsătorit cu Alina Pelivan, cu care are doi copii, Mihnea-Andrei și Maria, a fost hirotonit preot pe 3 iunie 2007, pe seama Parohiei Viroaga, de Înaltpreasfințitul Teodosie, arhiepiscopul Tomisului. În timpul parohiatului său, au fost întreprinse mai multe acțiuni de renovare sau restaurare a bisericii, dar și activități culturale și sociale.
  
Bibliografie
 
Arhiva Arhiepiscopiei Tomisului, Dosar inventar Parohia Viroaga, 1967
Arhiva Arhiepiscopiei Tomisului, Dosar inventar Parohia Viroaga, Filiala Căscioarele, 1967
 
Surse foto: arhivă foto Arhiepiscopia Tomisului și arhivă foto Ionuț Druche

Despre Ionuț Druche  

Ionuţ Druche s-a născut pe 16.12.1982 în Constanţa. Este absolvent al Şcolii Generale nr. 9 „Ion Creangă“ din Constanţa, al Grupului Şcolar Industrial Construcţii de Maşini din Constanţa şi al Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Sfântul Apostol Andrei“ din Constanţa, promoţia 2005. Din anul 2007 lucrează în cadrul Arhiepiscopiei Tomisului, iar în prezent ocupă postul de director al Editurii Arhiepiscopiei Tomisului şi pe cel de redactor-şef al revistei „Tomisul Ortodox“, publicaţie de cultură şi spiritualitate a Arhiepiscopiei Tomisului. Preocupat de istoria contemporană a vieţii bisericeşti din Dobrogea, Ionuţ Druche a organizat din 2010 şi până în prezent mai multe comemorări şi simpozioane. De asemenea, este autor şi coautor a mai multor cărţi şi articole.
 
Citește și: 
 
Colaborare ZIUA de Constanţa Ionuţ Druche, directorul Editurii Arhiepiscopiei Tomisului, despre istoria contemporană a vieţii bisericeşti din Dobrogea
 
Interviu online cu Ionuţ Druche, directorul Editurii Arhiepiscopiei Tomisului şi redactor-şef al revistei „Tomisul Ortodox“ „Ca un detectiv, am căutat zeci de familii ale vechilor preoţi dobrogeni“

Biserica „Sfântul Dumitru“ din Constanţa, ctitorie a preotului Constantin Creţu în regimul comunist
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii