Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
06:42 17 12 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Călători străini prin Dobrogea (CLIX) - James Noyes (SUA) - galerie foto

ro

17 Nov, 2017 00:00 409 Marime text
James Noyes (1829-1872) s-a născut într-o familie bogată din statul New York. Ca urmare, el a absolvit Colegiul Hamilton în 1850 şi Facultatea de Medicină a Universităţii Harvard, în 1853.
 
În acelaşi an, Noyes a plecat la specializare la Viena şi de aici a întreprins o călătorie pe Dunăre. În iulie, armatele ruseşti invadaseră Principatele Române vasale sultanului, declanşând Războiul Crimeii (1853-1854).
Călătoria pe Dunăre devenise posibilă în urma victoriei Rusiei ţariste împotriva Imperiului Otoman în războiul din 1828-1829, când ţarul a anexat şi Delta Dunării. Chiar în 1829, s-a înfiinţat la Viena compania de transport fluvial cu nave cu aburi „Donau-Dampfschiffahrt Gesellschaft“ care opera pe distanţa Viena - Galaţi.
 
După ce forţele ruseşti au fost respinse în august 1854, americanul l-a cunoscut la Bucureşti pe ofiţerul englez Stephen Lakeman, care intrase în armata otomană cu numele de Mazar-paşa. Din lipsă de cadre medicale în zonă, acesta şi comandantul Omer-paşa i-au solicitat serviciile. După încheierea celor şase săptămâni de activitate, medicul american a părăsit capitala Țării Româneşti, îndreptându-se spre Silistra.
 
La întoarcere, Noyes şi-a publicat amintirile din călătorie în 1858, la New York, cu titlul Roumania: The Border Land of the Christian and the Turk. Institutul „N. Iorga“ a folosit această ediţie pentru traducerea românească din noua serie Călători străini despre Ţările Române în secolul al XIX-lea.
 
Pentru traversarea Dunării, americanul a plătit „câteva“ parale unui „bătrân“ barcagiu turc.
În oraş nu existau hoteluri deţinute de creştini şi medicul s-a cazat la un han turcesc, unde bagajele i-au fost aduse de un cavas (jandarm otoman) „soios“ pentru doi piaştri (monedă otomană de argint). Clădirea avea doar o cameră, în care turcii se odihneau cu rogojini, iar pe etajere erau puse ciubuce (pipă orientală cu ţeavă lungă), narghilele (lulea orientală cu ţeavă lungă şi flexibilă, al cărei capăt este fixat într-un vas cu apă parfumată, prin care trece fumul înainte de a fi inspirat) şi ceşcuţe pentru cafeaua preparată de un cafegiu „aferat“.
 
Prima impresie a călătorului din Lumea Nouă ajuns în Imperiul Otoman a fost că, „exceptând deşertul, sălbăticia şi oceanul liniştit, nimic nu este mai tăcut decât un oraş turcesc“. Din afara zidurilor erau vizibile doar câteva minarete înalte, străzile „înguste“ şi aleile „pietroase“ nu aveau nume, iar casele nu aveau numere. Pietonii „tăcuţi“ în „costumele sumbre ale Orientului“ şi femeile „acoperite cu văluri“ păreau „mai mult stafii“. Deoarece „gazul nu a fost visat vreodată într-un oraş turcesc“, în cursul nopţii trecătorii erau obligaţi să poarte lampioane de hârtie, în caz contrar riscau să rămână la închisoare până dimineaţa.
Ghidul Mustafa era „mieros şi bonom“ şi fusese angajat pentru că, aşa cum se spunea în jargonul oriental, „ştia totul“. Era ras în cap, îşi purta barba „după moda osmanlâilor“ şi se mândrea cu armele „lucitoare“ de la brâu.
Mânca paprika şi bea cafea neagră pe cheltuiala călătorului „fără a face economie“, „deşi, în inima sa, trebuie să mă fi urât tare mult pentru că eram creştin“.
 
Casele mici din lemn puteau lua foc foarte uşor şi pereţii lor fuseseră găuriţi de proiectilele ruseşti în timpul recentului asediu. Americanul nu-şi putea explica eşecul asediatorilor ruşi, feldmareşalul I. Paskevici pierzând 15.000 de soldaţi, în pofida poziţiei considerate „foarte avantajoasă“. El contrazicea explicaţia răspândită că rezistenţa otomanilor se datora ofiţerilor britanici Naysmith şi Butler, experţi în lupta corp la corp, şi o atribuia ofiţerului genist prusac Grach, care reparase fortificaţiile avariate de artileria rusă. În plus, minele geniştilor ruşi explodaseră exact în momentul în care propriii infanterişti ajunseseră acolo. De partea otomană, la apărarea redutei Arab Tabia se remarcaseră „vigilenţii“ arabi şi „ferocii“ arnăuţi (albanezi) cu „teribilele“ lor iatagane.
 
Silistra a aparţinut Ţării Româneşti în cursul domniei lui Mircea cel Bătrân (1386-1418) şi a făcut parte din regiunea sud-dobrogeană Cadrilater, ce a aparţinut României de la al doilea război balcanic din 1913 până la tratatul bilateral din 1940, când a fost retrocedată Bulgariei.
 
Prin Silistra trecuseră şi alţi călători străini în secolele XV-XIX: cavalerul burgund / francez W. de Wavrin (1445 /Călători IV), grecul I. Paleologul (1573/IX), călugărul franciscan J. Arsengo (1581/XI), englezul H. Cavendish (1589/XV), sclavul spaniol D. Galan (1595/XIX), A. Radibrat din Republica Ragusa (Dubrovnik/1603/XXI), solul polonez J. Krasinski (1636/XXV), translatorul armean Romaskiewicz (1639/XXVI), solul polonez W. Miaskowicz (1640/XXVIII), polonezul A. Taszycki (1640/XXIX), episcopul catolic P. Baksic (1640/XXX), călugărul rus I. Travelski (1651/XXXII), diplomatul suedez de origine germană C. Hiltebrandt (1657/XXXV), cărturarul otoman Evlia Celebi (1657/XXXVIII.6.F), solul rus de origine franceză A. de la Motraye (1714/LIII.2), agentul comercial austriac de origine germană N. Kleemann (1768/LXIX), medicul german din armata rusă J. Minderer (1771-1774/LXX), solul otoman Abdulkerim paşa (1775/LXXI), căpitanul austriac G. Lauterer (1782/LXXV), căpitanul austriac de origine croată Franz Mihanovici (1783/LXXIX), contele francez d`Hauterive (1785/LXXXII), britanica lady Craven (1786/LXXXIII), negustorul german Jenne-Lebprecht (1786/LXXXIV), căpitanul austriac de origine greacă Gugomos (1790/LXXXVII), ofiţerul britanic de marină sir W. Smith (1792/XC), călugărul grec Mitrofan (1610-1611/XCVII; s), medicul britanic W. Witmann (C/1802), contele francez de Langeron (1807;1809/CI), contele francez de Lagarde (1813/CIII), diplomatul danez Clausewitz (1824/CIV), lt.-col. rus F. Nyberg (1828;1830/CVI.), lt. rus de origine finlandeză B. Rosenström (1829/CVIII), geograful austriac A. Schmidl (1835/CXIII), capelanul anglican N. Burton (1837/CXVIII), nobilul german H. Pückler-Muskau (1839/CXXIII), ofiţerul englez A. Slade (1838/CXXV), negustorul american V. Nolte (1840/CXXVII), marchiza engleză de Londonderry (1840/CXXVIII), scriitorul danez H. Andersen (1841/CXXX), englezul R. Snow (1841/CXXXI), botanistul elveţian C. Guebhart (1842/CXXXIII), austriaca L. Pfeiffer (1842/CXXXV), vicontele francez A. de Valon (1843/CXXXVIII), preotul catolic elveţian J. Mislin (1848/CXLVIII), mineralogul englez W. Smyth (1852/CLII), filologul german J. Petermann (1852/CLIII), paleontologul francez J. Boucher (1853/CLIV), contele englez Carlisle (1853/CLV), baronul irlandez P. O'Brien (1853/CLVI) şi istoricul francez T. (1853/CLVII).
Predecesorii americani ai lui Noyes au fost negustorul V. Nolte (1840/CXXVII) şi medicul V. Mott (1841/CXXXII).
 
Foto
https://istoriiregasite.files.wordpress.com/
https://de.wikipedia.org/
https://www.balcanii.ro/
http://4.bp.blogspot.com/
 
Document
Institutul de istorie „Nicolae Iorga”, editor Daniela Buşă, Călători străini despre Țările Române în secolul al XIX lea, serie nouă, volumul VI, Editura Academiei Române, Bucureşti, 2009.

http://p.calameoassets.com/
http://www.acad.ro/
https://archive.org/
 
Despre Marius Teja
 
Marius Virgil Teja s-a născut în judeţul Constanţa, în anul 1969. A absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti şi are un master în Relaţii Internaţionale, absolvit la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. A fost profesor de Istorie şi Cultură Civică, muzeograf, voluntar after school, iar în prezent, lucrează la Radio Armănamea.
 
Citeşte şi:
 
Colaborare ZIUA de Constanţa
Călătorie prin istoria dobrogeană cu Marius Teja

 
Călători străini prin Dobrogea (CLVIII) - Charles Doussault (Franța) - galerie foto

Ti-a placut articolul?

Comentarii