Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
06:56 19 11 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Călători străini prin Dobrogea (CLIV) - Jacques Boucher (Franţa) - galerie foto

ro

30 Oct, 2017 00:00 742 Marime text
Jacques Boucher (1788 Rethel - 1868) s-a născut în familia unui vameş, urmând cariera tatălui în Italia şi apoi, din 1825, în oraşul Abbeville, unde a locuit restul vieţii. De la părintele său a moştenit şi interesul pentru botanică, descoperind în valea fluviului Somme artefacte din epoca pietrei. El a fost unul dintre fondatorii paleontologiei, redactând şi lucrări academice în acest domeniu.
 
Boucher a fost pasionat şi de călătorii, plecând în mai 1853 spre Constantinopol/Istanbul. La întoarcere, la sfârşitul lui iulie, el a navigat pe Marea Neagră şi pe Dunăre până la Viena.
Călătoria pe Dunăre devenise posibilă în urma victoriei Rusiei ţariste împotriva Imperiului Otoman în războiul din 1828-1829, când ţarul a anexat şi Delta Dunării. Chiar în 1829, s-a înfiinţat la Viena compania de transport fluvial cu nave cu aburi „Donau-Dampfschiffahrt Gesellschaft“, care opera pe distanţa Viena - Galaţi. În 1833, a fost înfiinţată la Trieste (azi, în Italia), după modelul firmei britanice Lloyd, compania de transport cu nave cu aburi „Österreichischer Lloyd“, care opera pe ruta Galaţi - Constantinopol/Istanbul.
 
Scriitor talentat, Boucher şi-a publicat memoriile de călătorie în 1855, la Paris, cu titlul Voyage à
Constantinopole par l'Italie, la Sicile et la Grèce, retour par la Mer Noire, la Roumélie, la Bulgarie, la Bessarabie russe, les provinces danubiennes, la Hongrie, l'Autriche et la Prusse. Institutul „N. Iorga” a folosit volumul doi al cărţii pentru traducerea românească din noua serie Călători străini despre Țările Române în secolul al XIX- lea.
 
Călătorul francez a menţionat următoarea rută dobrogeană a călătoriei sale fluviale: Sulina - Ieni Fenal - muntele Beştepe - Tulcea - Isaccea - Măcin - Hârşova - Silistra. Intrarea pe gura Sulina a fost posibilă după ce a fost depăşit „obstacolul“ reprezentat de bancul de nisip. Ca şi alţi predecesori, Boucher considera Sulina una din cele şase guri ale Dunării, comparativ cu cele trei din zilele noastre. El preciza că oraşul Sulina, cu variantele de nume corupte Sulineh şi Sulinam, făcea parte din Basarabia rusă.
 
Prin Sulina mai trecuseră şi alţi călători străini în secolele XVIII-XIX: căpitanul austriac G. Lauterer (1782/LXXV), polonezul J. Mikoscha (1782/LXXVII), căpitanul austriac K. Titelsberg (1783/LXXVIII), căpitanul austriac de origine croată F. Mihanovici (1783/LXXIX), locotenentul A. de Lafitte-Clave (LXXX/1784), ofiţerul francez T. du Verne du Presle (1784/LXXXI), nobilul diplomat austriac W. von Brognard (1786/LXXXV), diplomatul francez L. de Beaujour (1817/CX), caretaşul german E. Döbel (1831/CXI), medicul german F. Chrismar (1833/CXII), geograful austriac A. Schmidl (1835/CXIII), literatul scoţian J. Fraser (1836/CXVI), ieromonahul rus Partenie (1841/CXIX), misionarii scoţieni A. Bonar şi McCheyne (1839/CXXII), ofiţerul britanic A. Slade (1838/CXXV), francezul E. Thouvenel (1839/CXXVI), marchiza engleză de Londonderry (1840/CXXVIII), consulul prusian C. Kuch (1843/CXXXVI), croitorul german P. Holthaus (1843/CXXXVII), colonelul rus I. Botianov (1846/CXLII), inginerul geograf francez X. de Hell (1846/CXLIV), profesorul de retorică francez J. Ubicini (1848/CXVII), preotul catolic elveţian J. Mislin (1848/CXLVIII), preotul catolic italian F. Nardi (1852/CL), studentul britanic în drept L. Oliphant (1852/CLI), mineralogul englez W. Smyth (1852/CLIII) şi filologul german J. Petermann (1852/CLIII).
 
Apoi, vasul a ajuns la oraşul Ieni („nou” în tc.) Fenal, care aparţinea „Bulgariei şi Turciei”. „De fapt”, localitatea era doar o stradă mărginită de cheiuri de lemn de-a lungul Dunării, lată aici de o jumătate de km. Pe ţărmul rus, casele cu acoperişuri roşii erau distanţate de frica incendiilor.
 
Alţi călători are au folosit denumirea Bulgaria pentru Dobrogea: prizonierul cruciat german J. Schiltberger (1425?1427/III), cavalerul burgund/francez W. de Wavrin (1445/IV), călugărul rus V. Gagara (1637/26), prizonierul german N. Schmidt (1651/XXXIII), medicul german din armata rusă J. Minderer (1773;1774/LXX), contele francez d`Antraigues (1779/LXXIV), diplomatul polonez K. Chrzanoeski (1780/LXXVI), lady Craven (1786/LXXXIII), englezul W. Hunter (1792/XCI), contele francez din armata rusă de Langeron (1809/CI), locotenentul rus de origine finlandeză B. Rosenstrom (1830/CVIII), diplomatul francez L. de Beaujour (1817/CX), medicul german F. Chrismar (1833/CXII), englezul E. Spencer (1836/CXVII), geograful francez A. Boue (1836-1838/CXXIX), vicontele francez A. de Valon (1843/CXXXVIII) şi italianul G. Smancini (1843/CXXXIX).
 
Boucher a remarcat că pe ambele ţărmuri morile de vânt „dominau” casele, toate acoperite de „pădurea de catarge” ale sutelor de vase de tonaje mari staţionate acolo, comparabilă cu cea de pe fluviul englez Tamisa. În majoritatea lor, acestea erau încărcate cu cereale, dar chiar dacă îşi descărcaseră marfa pentru transbordare, tot nu reuşiseră să treacă de bancul de nisip. Francezul concluziona că astfel se ajungea la „ruina” căpitanilor, armatorilor şi a „populaţiilor” importatoare de cereale.
 
Utilizarea morilor la Dunărea de Jos a mai fost menţionată de: francezul de Pavie (1585/XV), olandezul van der Does (1597/XX), cărturarul otoman Evlia Celebi (1651-1670/XXXVIII.1; XXXVIII.5.B; XXXVIII.6.A), nobilul sol polonez I. Gninski (1677/XLI), clericul catolic ragusan R. Boscovich (1762/LXIV), austriacul G. Lauterer (1782/LXXV), ofiţerul austriac K. von Titelsberg (1783/LXXVIII), francezul d Hauterive (1785/LXXXII), englezul W. Witmann (1802/C), generalul rus de origine estoniană F. Berg (1826/CV), francezul X. de Hell (1846/CXLIV), preotul catolic elveţian J. Mislin (1848/CXLVIII) şi filologul german J. Petermann (1852/CLIII).
 
În continuare, ţărmurile „joase” ale Dunării, lată cât Tamisa la Londra, erau lipsite de locuire umană şi erau acoperite doar de trestie.
Cu oarecare mulţumire, Boucher a constatat că temuţii ţânţari nu i-au chinuit „foarte mult”.
 
Problema insectelor, în special a ţânţarilor, la Dunărea de Jos fusese semnalată şi de alţi călători străini: prizonierul italian G. Angiolello / sultanul Mehmed II (1476/V), clericul sirian ortodox Paul din Alep (1658/XXXVII), cărturarul otoman Evlia Celebi (1657/XXXVIII.6.D), ofiţerul maritim francez A. de Lafitte/Clave (1784/LXXX), englezul W. Hunter (1792/XCI), scriitoarea engleză J. Pardoe (1836/CXIV), englezul E. Spencer (1836/CXVII), prinţul german H. Pückler-Muskau (1839/CXXIII), negustorul francez J. Morot (1839/CXXIV), scriitorul danez H. Andersen (1841/CXXX), englezul R. Snow (1841/CXXXI), botanistul elveţian C. Guebhart (1842/CXXXIII), vicontele francez A. de Valon (1843/CXXXVIII) şi preotul catolic elveţian J. Mislin (1848/CXLVIII).
 
Când pasagerii au observat „câţiva” pescari care-şi mânuiau plasele, a fost trimisă o barcă pentru a cumpăra peşte de pe malul rusesc. Cele câteva case acoperite cu lemn sau ierburi uscate semănau cu nişte „cabane elveţiene”.
Spre surpriza botanistului, pelicanii albi cu aripi negre, berzele şi bâtlanii pitici albi zburau şi înotau „fără sfială” în apropierea oamenilor, care aveau impresia că navigau într-o „mare de trestie”, în interiorul căreia au descoperit un sat al cărui nume era necunoscut echipajului.
 
Diversitatea păsărilor la Dunărea de Jos, între care se remarcau pelicanii, a fost menţionată şi de: nobilul sol polonez J. Krasinski (1636/XXV), agentul comercial englez R. Bargrave (1652/XXXIV), cărturarul otoman Evlia Celebi (1656/XXXVIII.6.D), iezuitul ragusan R. Boscovich (1762/LXIV), germanul J. von Struve (1792XCII/), mineralogul englez E. Clarke (1800/XCVIII), lt.-col. rus de origine finlandeză G. Ramsay (1829/CIX), medicul german F. Chrismar (1833/CXII), englezul E. Spencer (1836/CXVII), botanistul german A. Grisebach (1839/CXXI), prinţul prusian H. Puckler-Muskau (1839/CXXIII), negustorul francez J. Morot (1839/CXXIV), francezul E. Thouvenel (1839/CXXVI), englezul R. Snow (1841/CXXXI), botanistul elveţian C. Guebhart (1842/CXXXIII), vicontele francez A. de Valon (1843/CXXXVIII), preotul catolic elveţian J. Mislin (1848/CXLVIII), preotul catolic italian F. Nardi (1852/CL) şi mineralologul englez W. Smyth (1852/CLII).
 
Din leghe (1 leghe europeană= 4-5,5 km) în leghe, pe ţărmul rus erau vizibile case pe piloni, construite astfel pentru a fi inundate. În spatele acestora se aflau barăci de stuf şi ţarcuri, iar în faţă un mic port cu o ambarcaţiune. Cu uimire, Boucher a constatat că aceste clădiri erau de fapt posturile de gardă ruseşti, atunci când o santinelă a prezentat onorul pavilionului austriac.
 
Pe de altă parte, pe „malul bulgăresc” soldaţii turci permiteau debarcarea pasagerilor, dar nu prezentau onorul nici propriilor ofiţeri!
Savantul francez a constatat permanenţa rolului Dunării ca linie de apărare în antichitate şi în epoca modernă: a Imperiului Roman împotriva barbarilor din nord şi a Imperiului Otoman împotriva Rusiei.
 
Referiri despre istoria antică a Dobrogei au mai făcut şi alţi călători străini în secolele XV - XIX: cavalerul burgund / francez W. de Wavrin (1445/IV), nobilul poet polonez E. Otwinowski (1557/VII), cărturarul Iacob Paleologul (1573/IX), cronicarul polonez M. Strijkowski (1575/X), călugărul franciscan J. Arsengo (1581/XI), negustorul englez J. Newberie (1582/XII), călugărul iezuit G. Mancinelli (1584-1585/XIII), baronul francez F. de Pavie (1585/XIV), cărturarul olandez J. van der Doris (1597/XX), diplomatul suedez de origine germană C. Hiltebrandt (1657/XXXV), pastorul luteran suedez M. Eneman (1709/L), diplomatul suedez de origine franceză A. de la Motraye (1711/LIII; 1714/LIV), diplomatul rus de origine scoţiană J. B. of Antermony (1738/LVII), nobilul grec M. Katsaitis (Veneţia; 1742/LIX), iezuitul G. R. Boscovich (Republica Ragusa; 1762/LXIV), nobilul sol polonez T. Alexandrovici (1766/LXVII), agentul comercial austriac de origine germană N. Kleemann (1768/LIX), contele francez d`Antraigues (1779/LXXIV), diplomatul rus de origine germană J. von Struve (1794/XCII), agentul comercial german M. Gruneweg (1582/XCIV.1/s), lordul englez W. Bentinck (1801/XCIX), lt. rus de origine finlandeză B. Rosenstrom (1830/CVIII), diplomatul francez L. de Beaujour (1817/CX), geograful austriac A. Schmidl (1835/CXIII), ofiţerul maritim britanic A. Slade (1838/CXXV), scriitorul danez H. Andersen (1841/CXXX), englezul R. Snow (1841/CXXXI), reverendul G. Fisk (1842/CXXXIV), austriaca L. Pfeiffer (1842/CXXXV), vicontele francez A. de Valon (1843/CXXXVIII), italianul G. Smancini (1843/CXXXIX), botanistul prusian K. Koch (1843/CXLI), vicontesa franţuzoaică de Saint-Mars (1845/CXLI), inginerul geograf francez X. de Hell (1846/CXLIV), diplomatul francez A. Billecocq (1846/CXLVI), profesorul de retorică francez J. Ubicini (1848/CXVII), preotul catolic elveţian J. Mislin (1848/CXLVIII), preotul italian F. Nardi (1852/CL) mineralogul englez W. Smyth (1852/CLIII).
 
În Delta Dunării, călătorul nu a fost uimit decât de „cantitatea de apă”, deoarece „Basarabia nu este fără îndoială „frumoasa Rusie”, iar Bulgaria nu pare a fi prosperă”. Printre mlaştini şi stufărişuri „eterne”, Boucher a observat cu luneta „ruine”, adică tumuli, izolaţi sau în grupe de trei, cinci sau şapte. El îl citează pe prinţul rus A. Demidov (1812-1870), care constatase că aceste morminte antice acoperite cu movile înalte erau răspândite în vasta zonă de la nordul Mării Negre. Francezul susţinea ideea rusului de realizare a unei hărţi a tumulilor, utilă la elucidarea originii popoarelor care i-au construit. În acest scop era necesar ca oficialităţile „care iubesc artele şi istoria” să însărcineze oameni „competenţi” cu efectuarea de săpături arheologice, nerealizate până atunci pentru că se credea că tumulii erau „apăraţi de superstiţii”. Un ofiţer dalmat (coasta Croaţiei) din echipaj i-a dezvăluit lui Boucher că fusese prezent la cercetarea a două astfel de morminte, unde fuseseră descoperite arme, figurine şi un cerc de piatră, care fuseseră trimise muzeului din Sankt-Petersburg.
După ce traversase atâtea mlaştini care păreau că nu se mai sfârşesc, francezul a remarcat, „cuu un fel de uşurare”, muntele Beştepe. De fapt era vorba de o zonă colinară din nordul judeţului Tulcea, „beş tepe” în turcă însemnând „cinci dealuri”.
 
Pe „malul bulgăresc” opus portului rusesc Ismail (azi în Ucraina), se afla oraşul fortificat Tulcea, conform hărţilor şi ghidurilor consultate de călătorul francez. Deşi constatase că locuitorii nu cunoşteau denumirea propriului oraş (!), savantul considera localitatea a fi „vechiul Aegyssus” din epoca romană. Oraşul „foarte întins” era compus din case acoperite cu lemn şi separate de copaci, „câteva” având două etaje şi unele şi coşuri. În port se aflau „câteva” nave, iar pe Dunărea lată de 1 km navigau vase cu pavilion turcesc şi nave de război ruseşti. Tulcea era populată de turci, greci şi bulgari, fiind vizibilă şi o moschee. În apropiere, Boucher a vizionat un „mare spectacol de carnaval” dat de peste 60 de mori de vânt cu 6 sau 10 palete.
 
Prin Tulcea mai trecuseră şi alţi călători străini în secolele XVI - XIX: nobilul sol polonez A. Taranowski (1569/Călători VIII), negustorul englez J. Newberie (1582/XII), negustorul italian P. Giorgi (ante 1595/XVIII), sclavul spaniol D. Galan (1595/XIX), cărturarul otoman Evlia Celebi (1667/XXXVIII.4; 1657/XXXVIII.6.D; 1657/XXXVIII.6.E; 1659/XXXVIII.7.A; 1659/XXXVIII.7.B), stareţul rus Leontie (1701/XLV), călugării ruşi Macarie şi Silvestru (1704/XLVII), pastorul luteran suedez M. Eneman (1709/L), un anonim suedez (probabil C. Loos/ 1710/LII), diplomatul suedez de origine franceză A. de la Motraye (1711/LIII.1), călugării ruşi Silvestru şi Nicodim (1722/LVI), diplomatul rus de origine scoţiană J. B. of Antermony (1738/LVII), diplomatul suedez P. Jamjouglou (1746/LX), baronul franco-maghiar F. de Tott (1769/LXVIII), căpitanul austriac G. Lauterer (1782/LXXV), căpitanul austriac K. Titelsberg (1783/LXXVIII), căpitanul austriac de origine croată F. Mihanovici (1783/LXXIX), diplomatul austriac W. von Brognard (1786/LXXXV), contele francez A. de Langeron (1790-1791/LXXXVIII), generalul rus M. Kutuzov (1791/LXXXIX), contele francez de Langeron (1807;1809/CI), generalul rus de origine estonă F. Berg (1826/CV), diplomatul francez L. de Beaujour (1817/CIX), medicul german F. Chrismar (1833/CXII), scriitoarea englezoaică J. Pardoe (1836/CXIV), literatul scoţian J. Fraser (1836/CXVI), ieromonahul rus Partenie (1841/CXIX), botanistul german A. Grisebach (/CXXI), misionarii scoţieni A. Bonar şi R. Mc Cheyne (1839/CXII), prinţul prusian H. Pückler-Muskau (1839/CXXIII), croitorul german P. Holthaus (1843/CXXXVII), preotul catolic elveţian J. Mislin (1848/CXLVIII), arhitectul francez F. Pigeory (1850/CXLIX), preotul catolic italian F. Nardi (1852/CL), studentul britanic în drept L. Oliphant (1852/CLI) şi mineralogul englez W. Smyth (1852/CLII).
 
Prezenţa comunităţilor turce în Dobrogea fusese semnalată şi de: abatele italian L. Spallanzano (1786/LXXXVI), englezul W. Hunter (1792/XCI), lordul englez W. Bentinck (1801/XCIX), ofiţerul rus de origine estonă F. Nyberg (1826/CV), ofiţerul rus de origine finlandeză G. Ramsay (1829/CIX), britanicul E. Spencer (1836/CXVII), ieromonahul rus Partenie (1839;1841/CXXIX), botanistul german A. Grisebach (1839/CXXI), scriitorul danez H. Andersen (1841/CXXX), medicul american V. Mott (1841/CXXXII), botanistul elveţian C. Guebhart (1842/CXXXIII), vicontele francez A. de Valon (1843/CXXXVIII), profesorul de retorică francez J. Ubicini (1848/CXLVII), preotul catolic elveţian J. Mislin (1848/CXLVIII) şi preotul italian F. Nardi (1852/CL).
 
Prezenţa bulgarilor în Dobrogea a fost semnalată şi de alţi călători străini în secolele XVI- XIX: călugărul franciscan J. Arsengo (1581/XI), episcopul catolic P. Baksic (1640/XXX), clericul rus I. Travelski (1651/XXXII), episcopul catolic F. Stanislavov (ante 1659/XXXVI), clericul creştin sirian Paul de Alep (1653/XXXVII), cărturarul otoman Evlia Celebi (1659/XXXVIII.7.B), nobilul sol polonez J. Gninski (1677/XLI), diplomatul suedez de origine franceză A. de la Motraye (1714/LIII.2), diplomatul rus de origine scoţiană J. B. Of Antermony (1738/LVII), diplomatul maghiar curut M. Kelemen (1738/LVIII), iezuitul ragusan G. Boscovich (Dubrovnik; 1762/LXIV), diplomatul polonez K. Chrzanowski (1780/LXXVI), contele francez d`Hauterive (1785/LXXXII), lt. col rus de origine finlandeză G. Ramsay (1830/CIX), medicul german F. Chrismar (1833/CXII), britanicul E. Spencer (1836/CXVII), botanistul german A. Grisebach (1839/CXXI), englezul R. Snow (1831/CXXXI), reverendul englez G. Fisk (1842/CXXXIV), vicontele francez A. de Valon (1843/CXXXVIII), preotul catolic elveţian J. Mislin (1848/CXLVIII) şi preotul italian F. Nardi (1852/CL).
 
Pe malul otoman se vedeau coline şi păduri „pline” mistreţi de talie mare şi cerbi în turme de 100-200 de exemplare. Lupii deveneau periculoşi iarna dacă nu avea hrană şi localnicii care se deplasau cu căruţe menţineau torţe aprinse când traversau pădurea. Marele număr al vânatului era explicat de Boucher prin „imensitatea terenurilor pustii” şi „puţinătatea” aşezărilor. De asemenea, localnicii nu se ocupau cu vânătoarea, bulgarii fiind popor „cultivator”, iar turcii puţin numeroşi erau „prea săraci sau prea leneşi” pentru a vâna altfel decât folosind şoimii.
 
Mai departe, adâncimea şi lăţimea Dunării creşteau continuu, apele sale fiind îmbogăţite de ploile de primăvară, iar cursul său făcea „mii şi mii de cotituri”.
 
La 22 mile de Tulcea, pe malul rusesc se vedeau urmele podului şi drumului construite în ultimul război pentru a traversa fluviul. Pe malul opus, un număr mare de soldaţi turci reparau redutele distruse atunci şi instalau tunuri, semn că „se aşteptau la noi atacuri”. (În iulie 1856 a început Războiul Crimeii între Rusia şi Imperiul Otoman, prin invazia Principatelor Române de către armata rusă.) Francezul aprecia lucrările „ca o treabă făcută ca la turci, adică destul de rău”.
 
Oraşul Isaccea, distrus de ruşi în 1828, era acum apărat de „o puternică” baterie de artilerie. În oraşul „plin” de copaci se zărea minaretul unei moschei. Câmpurile din apropiere erau pline de recolte „frumoase” şi de mori, iar insula din apropiere era „plină” de sălcii şi mesteceni.
 
Isaccea mai fusese tranzitată în secolele XVI - XVIII şi de alţi călători străini: sultanul Soliman Magnificul (1538/Călători VI), negustorul englez J. Newberie (1582/XII), diplomatul englez H. Austell (1585/XIV), diacul rus T. Korobeinikov (1593/XVII), olandezul J. van der Doris (1597/XX), călugărul rus A. Suhanov (1651 /XXXI), clericul creştin sirian Paul din Alep (1658/XXXVII), cărturarul otoman Evlia Celebi (1659/XXXVIII.7.B), diplomatul francez de la Croix (1672/XL), nobilul sol polonez I. Gninski (1677/XLI), călugării ruşi Macarie şi Silvestru (1704/XLVII), diplomatul suedez de origine franceză A. de la Motraye (1714/LIII.2), călugării ruşi Nicodim şi Silvestru (1722/LVI), solul otoman Șehdi Osman (1758/LXII), agentul comercial austriac de origine germană N. Kleemann (1768/LXIX), căpitanul austriac G. Lauterer (1782/LXXV), căpitanul austriac K. Titelsberg (1783/LXXVIII), căpitanul austriac de origine croată F. Mihanovici (1783/LXXIX), diplomatul austriac W. von Brognard (1786/LXXXV), contele francez de Langeron (1790-1791/LXXXVIII), generalul rus de origine estonă F. Berg (1826/CV), lt. rus de origine finlandeză B. Rosenström (1829-1830/CVIII), lt.-col. rus de origine finlandeză G. Ramsay (1830/CIX), diplomatul francez L. de Beaujour (1817/CIX), medicul german F. Chrismar (1833/CXII), literatul scoţian J. Fraser (1836/CXVI), ieromonahul rus Partenie (1841/CXIX), preotul catolic elveţian J. Mislin (1848/CXLVIII), arhitectul francez F. Pigeory (1850/CXLIX), preotul italian F. Nardi (1852/CL) şi mineralogul englez W. Smyth (1852/CLII).
 
În apropiere, Boucher a remarcat construcţii pe care le considera din epoca lui Traian: un tumul care domina colinele, numit de localnici „mormântul lui Traian”, şi ruinele de pe maluri, considerate de el ca fiind ale unui pod construit de împărat „în jurul anului 114”.
 
Călătorul concluziona că zona Isaccei era una din „cele mai frumoase” ale Dunării.
 
La Galaţi, francezul s-a îmbarcat pe un vapor „mare” asemănător cu arca lui Noe, al cărui căpitan bolnav fusese înlocuit cu un ofiţer „străin” care nu ştia decât germana şi se afla la primul voiaj pe Dunăre, în timp ce secundul „ilir” (Croaţia) vorbea doar italiana. Ofiţerul trei era „un simplu pilot moldovean, muntean sau bulgar” şi era „de mare folos atunci când i se permitea”. „Adevăratul stăpân” era însă contabilul „elegant” şi vorbitor de italiană şi puţină franceză, care se ocupa de documente şi aprovizionare. Boucher observă „cea mai perfectă neînţelegere” între membrii echipajului, care mâncau separat şi erau serviţi înaintea pasagerilor! Membrii personalului administrativ multinaţional erau „murdari, stupizi, nepoliticoşi”. Bordul navei ocupat de cuşti cu oi, păsări şi viţei avea aspectul unei „menajerii”. Deoarece nu găsise loc la clasa I, francezul se instalase la clasa II, unde, cu părere de rău, observă că dotarea camerelor şi meniul erau inferioare celei de pe nava „Bosfor”, cu care venise din capitala otomană. El conchidea sugestiv: „Ne putem imagina ce se găsea la clasele a treia şi a patra!”. Singurele elemente care făceau să coexiste „lux şi mizerie” erau salonul „somptuos” şi cafeaua „excelentă”. Cei mai mulţi dintre pasagerii „la fel de numeroşi” ca pe „Bosfor” ocupau locurile disputate de la clasa I. Majoritatea erau boieri moldoveni şi munteni „bogaţi” care fugeau de ruşi sau turci, negustori, speculanţi, administratori şi spioni, despre ultimii occidentalul notând că „ne făceau să simţim că ne apropiem de ţările civilizate”!
Pe malul dobrogean, în „Bulgaria turcă”, erau vizibile „din loc în loc” corturi şi fortificaţii în curs de construire.
 
Deşi constată că în regiune se face des „confuzia numelor”, fiecare localitate având „o duzină” de nume, Boucher cade el însuşi în capcană, considerând Brăila ca fiind „vechea Perislava”, adică satul Nufăru din nordul judeţului Tulcea.
 
Pe ţărmul opus Brăilei se afla Matfchi/Măcin, „oraş sau localitate” despre care francezul susţinea că era „puţin cunoscut”, deoarece nu era trecut pe hărţi şi nimeni de pe vas nu-i cunoştea numele. El a subliniat „dificultăţile” cu care s-a confruntat în timpul călătoriei, când a încercat să pună de acord propriile observaţii cu informaţiile din ghiduri, dicţionare şi hărţile „improvizate” din ziare. Ca urmare, considera necesar să fie întocmită harta Dunării, al cărei curs semăna cu „un labirint” marcat de insule.
 
Prin Măcin trecuseră şi alţi călători străini în secolele XVII - XIX: clericul armean S. Lehaţi (1608/Călători XXII), probabil soldatul german J. Wilden (1611/XXIII), agentul comercial italian T. Alberti (1612 şi 1613/XXIV), călugărul rus V. Gagara (1637/XXVII), nobilul sol polonez W. Miaskowski (1640/XXVIII), probabil soldatul german N. Schmidt (1651/XXXIII), englezul R. Bargrave (1652/XXXIV), clericul creştin sirian Paul din Alep (1653/XXXVII), nobilul sol polonez F. Wysocki (1667/XXXIX), J. Tavernier (1677/XLII), nobilul sol polonez R. Leszczynski (1700/XLIV), diplomaţii maghiari curuţi M. Bay şi G. Papay (1705-1706/XLIX), diplomatul maghiar curut J. Papai (1710/XLVIII), iezuitul polonez F. Gosciecki (1712/LIV), nobilul sol polonez J. K. Mniszech (1756/LXI), nobilul sol polonez I. Podoski (1759/LXIII), iezuitul G. R. Boscovich (Ragusa; 1762/LXIV), diplomatul otoman Resmi Ahmed (1764/LXVI), nobilul sol polonez T. Alexandrovici (1766/LXVII), solul otoman Abdulkerim paşa (1776/LXXI), nobilul sol rus N. Repnin (1776/LXXII), diplomatul polonez J. Mikoscha (1780/LXXVI), contele francez de Langeron (1791/LXXXVIII), ofiţerul de marină englez W. Smith (1792/XC), diplomatul rus de origine germană J. von Struve (1794/XCII), contele francez de Langeron (1807;1809/CI), generalul rus de origine estonă F. Berg (1826/CV), lt. rus de origine finlandeză G. Ramsay (1829/CIX), diplomatul francez L. de Beaujour (1817/CX), ieromonahul rus Partenie (1839/CXIX), prinţul prusian H. Pückler-Muskau (1839/CXXIII), inginerul geograf francez X. de Hell (1846/CXLIV), vicontesa franţuzoaică de Saint-Mars (1845/CXLI), preotul catolic elveţian J. Mislin (1848/CXLVIII) şi arhitectul francez F. Pigeory (1850/CXLIX).
 
În apropiere de Hârşova, „vechiul Carsium” din epoca romană, unde avuseseră loc multe lupte în războaiele ruso-turce, afla o tabără turcească cu multe corturi. În oraş, erau vizibile minarete, un cimitir cu turbane pe pietrele de mormânt şi ziduri în ruină.
 
Prin Hârşova trecuseră în secolele XVI - XIX şi alţi călători străini: sclavul spaniol D. Galan (1595/XIX), cărturarul turc Evlia Celebi (1657/XXXVIII.6.F), nobilul sol polonez F. Wysocki (1667/XXXIX), nobilul sol polonez F. Orlik (1722/LV), agentul comercial austriac de origine germană N. Kleemann (1768/LXIX), căpitanul austriac G. Lauterer (1782/LXXV) şi căpitanul austriac de origine croată F. Mihanovici (1783/LXXIX), M. Gruneweg (1584/XCIV.3; 1586/XCIV.4), medicul britanic W. Witmann (C/1802), contele de Langeron (1809/CI), lt. rus de origine finlandeză B. Rosenstrom (1829-1830/CVIII), diplomatul francez L. de Beaujour (1817/CX), geograful austriac A. Schmidl (1835/CXIII), scriitoarea englezoaică J. Pardoe (1836/CXIV) şi preotul englez C. Elliot (1835/CXV), britanicul E. Spencer (1836/CXVII), nobilul german H. Pückler-Muskau (1839/CXXIII), negustorul francez J. Morot (1839/CXXIV), ofiţerul maritim englez A. Slade (1838/CXXV), austriaca L. Pfeiffer (1842/CXXXV), vicontesa franţuzoaică de Saint-Mars (1845/CXLI), preotul catolic elveţian J. Mislin (1848/CXLVIII), preotul italian F. Nardi (1852/CL) şi filologul german J. Petermann (1852/CLIII).
 
Mai departe, francezul a observat „o mare abundenţă” de animale de o valoare „considerabilă”: turme de boi şi porci, precum şi herghelii de 100-200 de cai „mici” şi „viguroşi”. Aceştia veneau să se adape din apa Dunării şi apoi porneau toţi într-un galop ce-i amintea călătorului de cursele de la Paris.
 
Chiar dacă numărul santinelelor turceşti de pe malul stâng era mai mare decât al celor ruseşti de pe malul drept, Boucher era convins că pasagerii ar fi putut debarca „fără probleme” oriunde în Dobrogea. În plus, pe lângă vasul cu pasageri treceau ambarcaţiuni turceşti care aprovizionau posturile de pază.
În încheierea reperelor dobrogene, francezul menţionează Silistra, care a făcut parte din regiunea sud-dobrogeană Cadrilater, ce a aparţinut României de la al doilea război balcanic din 1913 până la tratatul bilateral din 1940, când a fost retrocedată Bulgariei.
Prin Silistra trecuseră şi alţi călători străini în secolele XV-XIX: cavalerul burgund / francez W. de Wavrin (1445 /Călători IV), grecul I. Paleologul (1573/IX), călugărul franciscan J. Arsengo (1581/XI), englezul H. Cavendish (1589/XV), sclavul spaniol D. Galan (1595/XIX), A. Radibrat din Republica Ragusa (Dubrovnik/1603/XXI), solul polonez J. Krasinski (1636/XXV), translatorul armean Romaskiewicz (1639/XXVI), solul polonez W. Miaskowicz (1640/XXVIII), polonezul A. Taszycki (1640/XXIX), episcopul catolic P. Baksic (1640/XXX), călugărul rus I. Travelski (1651/XXXII), diplomatul suedez de origine germană C. Hiltebrandt (1657/XXXV), cărturarul otoman Evlia Celebi (1657/XXXVIII.6.F), solul rus de origine franceză A. de la Motraye (1714/LIII.2), agentul comercial austriac de origine germană N. Kleemann (1768/LXIX), medicul german din armata rusă J. Minderer (1771-1774/LXX), solul otoman Abdulkerim paşa (1775/LXXI), căpitanul austriac G. Lauterer (1782/LXXV), căpitanul austriac de origine croată Franz Mihanovici (1783/LXXIX), contele francez d`Hauterive (1785/LXXXII), britanica lady Craven (1786/LXXXIII), negustorul german Jenne-Lebprecht (1786/LXXXIV), căpitanul austriac de origine greacă Gugomos (1790/LXXXVII), ofiţerul britanic de marină sir W. Smith (1792/XC), călugărul grec Mitrofan (1610-1611/XCVII; s), medicul britanic W. Witmann (C/1802), contele francez de Langeron (1807;1809/CI), contele francez de Lagarde (1813/CIII), diplomatul danez Clausewitz (1824/CIV), lt.-col. rus F. Nyberg (1828;1830/CVI.), lt. rus de origine finlandeză B. Rosenström (1829/CVIII), geograful austriac A. Schmidl (1835/CXIII), capelanul anglican N. Burton (1837/CXVIII), nobilul german H. Pückler-Muskau (1839/CXXIII), ofiţerul englez A. Slade (1838/CXXV), negustorul american V. Nolte (1840/CXXVII), marchiza engleză de Londonderry (1840/CXXVIII), scriitorul danez H. Andersen (1841/CXXX), englezul R. Snow (1841/CXXXI), botanistul elveţian C. Guebhart (1842/CXXXIII), austriaca L. Pfeiffer (1842/CXXXV), vicontele francez A. de Valon (1843/CXXXVIII), preotul catolic elveţian J. Mislin (1848/CXLVIII), mineralologul englez W. Smyth (1852/CLII) şi filologul german J. Petermann (1852/CLIII).
 
Alţi călători francezi care au străbătut Dobrogea în secolele XV-XIX: cavalerul burgund W. de Wavrin (1445/IV), baronul F. de Pavie (1585/XV), secretarul diplomatic de la Croix (1672/XL), J. Tavernier (1677/XLII), călugărul iezuit P. Avril (1689/XLIII), protestantul A. de la Motraye (1711/LIII.1; 1714/LIII.2), baronul F. de Tott (1769/LXVIII), contele d`Antraigues (1779/LXXIV), locotenentul A. de Lafitte-Clave (LXXX/1784), T. du Verne du Presle (1784/LXXXI), contele d`Hauterive (1785/LXXII), contele de Langeron (1790-1791/LXXXVIII), contele de Langeron (1807;1809/CII), contele de Lagarde (1813/CIII), ofiţerul H. de Béarn (1828/CVII), diplomatul L. de Beaujour (1817/CX), literatul A. Labatut (1837/CXX), negustorul J. Morot (1839/CXXIV), E. Thouvenel (1839/CXXVI), vicontele de Valon (1843/CXXXIX), vicontesa de Saint-Mars (1845/CXLI), jurnalistul X. Marmier (1846/CXLIII), inginerul geograf X. de Hell (1846/CXLIV), jurnalistul A. Joanne (1846/CXLV), diplomatul A. Billecocq (1846/CXLVI), profesorul de retorică J. Ubicini (1848/CXVII) şi arhitectul F. Pigeory (1850/CXLIX).
 
Alţi călători străini care au străbătut Dobrogea pe cale fluvialo-maritimă în secolele XIV-XIX: anonimul grec de la sfârşitul secolului XIV (Călători II), germanul J. Schiltberger (1425?1427/Călători III), cavalerul burgund W. de Wavrin (1445/Călători IV), negustorul englez J. Newberie (1582/Călători XII), călugărul iezuit G. Mancinelli (1584?1585/Călători XIII), sclavul spaniol D. Galan (1595/Călători XIV), baronul francez F. de Pavie (1585/Călători XV), olandezul J. Van der Doris (1597/Călători XX), călugărul rus A. Suhanov (1651/Călători XXX), clericul creştin Paul din Alep (1653/XXXVII), stareţul Leontie (1701/XLV), călugării ruşi Macarie şi Silvestru (1704/XLVII), diplomatul suedez de origine franceză A. de la Motraye (1714/LIII.2), călugării ruşi Silvestru şi Nicodim (1722/LVI), agentul comercial austriac de origine germană N. Kleemann (1768/LXIX), consulul britanic W. Eton (1777/LXXIII), căpitanul austriac G. Lauterer (1782/LXXV), polonezul J. Mikoscha (1782/LXXVII), căpitanul austriac K. Titelsberg (1783/LXXVIII), căpitanul austriac de origine croată F. Mihanovici (1783/LXXIX), locotenentul A. de Lafitte-Clave (LXXX/1784), ofiţerul francez T. du Verne du Presle (1784/LXXXI), negustorul german Jenne-Lebprecht (1786/LXXXIV), diplomatul austriac W. von Brognard (1786/LXXXV), solul veneţian V. di Alessandri (1572/XCIII; s), mineralologul englez E. Clarke (1800/XCVIII), medicul englez W. Wittman (1802/C), caretaşul E. Dobel (1831/CXI), medicul german F. Chrismar (1833/CXII), geograful austriac A. Schmidl (1835/CXIII), scriitoarea engleză J. Pardoe (1836/CXIV), preotul englez C. Elliot (1835/CXV), literatul scoţian J. Fraser (1836/CXVI), britanicul E. Spencer (1836/CXVII), ieromonahul rus Partenie (1841/CXIX), literatul francez A. Labatut (1837/CXX), botanistul german A. Grisebach (/CXXI), misionarii scoţieni A. Bonar şi R. Mc Cheyne (1839/CXII), nobilul german H. Pückler-Muskau (1839/CXXIII), negustorul francez J. Morot (1839/CXXIV), ofiţerul britanic A. Slade (1838/CXXV), francezul E. Thouvenel (1839/CXXVI), negustorul american V. Nolte (1840/CXXVII), marchiza engleză de Londonderry (1840/CXXVIII), scriitorul danez H. Andersen (1841/CXXX), gentlemanul englez R. Snow (1841/CXXXI), medicul american V. Mott (1841/CXXXII), botanistul elveţian C. Guebhart (1842/CXXXIII), reverendul englez G. Fisk (1842/CXXXIV), austriaca L. Pfeiffer (1842/CXXXV), consulul prusian C. Kuch (1843/CXXXVI), croitorul german P. Holthaus (1843/CXXXVII), vicontele francez A. de Valon (1843/CXXXVIII), italianul G. Smancini (1843/CXXXIX), botanistul prusian K. Koch (1843/CXLI), vicontesa franţuzoaică de Saint-Mars (1845/CXLI), jurnalistul francez X. Marmier (1846/CXLIII), inginerul geograf francez X. de Hell (1846/CXLIV), jurnalistul francez A. Joanne (1846/CXLV), profesorul de retorică francez J. Ubicini (1848/CXVII), preotul catolic elveţian J. Mislin (1848/CXLVIII), arhitectul francez F. Pigeory (1850/CXLIX), preotul catolic italian F. Nardi (1852/CL), studentul britanic în drept L. Oliphant (1852/CLI), mineralologul englez W. Smyth (1852/CLII) şi filologul german J. Petermann (1852/CLIII).
 
Surse foto: 
https://istoriiregasite.files.wordpress.com/
https://en.wikipedia.org/
http://www.profudegeogra.eu/
http://blog.noviodunum.ro/
http://www.romaniapozitiva.ro/
https://asociatiatedd.files.wordpress.com/
http://www.romanianmuseum.com/
https://upload.wikimedia.org/
http://www.info-delta.ro/
https://de.wikipedia.org/
https://www.balcanii.ro/
http://4.bp.blogspot.com/
 
Documentare:
 
Institutul de istorie „Nicolae Iorga”, editor Daniela Buşă, Călători străini despre Țările Române în secolul al XIX lea, serie nouă, volumul VI, Editura Academiei Române, Bucureşti, 2009.

http://p.calameoassets.com/
http://www.acad.ro/
https://en.wikipedia.org/

Despre Marius Teja
Marius Virgil Teja s-a născut în judeţul Constanţa, în anul 1969. A absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti şi are un master în Relaţii Internaţionale, absolvit la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. A fost profesor de Istorie şi Cultură Civică, muzeograf, voluntar after school, iar în prezent, lucrează la Radio Armănamea.
 
Citeşte şi: 
 
Colaborare ZIUA de Constanţa
Călătorie prin istoria dobrogeană cu Marius Teja

 
Călători străini prin Dobrogea (CLIII) - Julius Petermann (Germania-Saxonia) (galerie foto)

Ti-a placut articolul?

Comentarii