Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
21:38 19 10 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

ordinea.ro Teodosie a pierdut crama de la Nazarcea pe care o cumpărase la o licitație

ro

27 Jun, 2017 14:19 2375 Marime text
De-a lungul timpului, am arătat în paginile ziarului Ordinea, interesele care îl leagă pe arhiepiscopul Teodosie de Nazarcea. În anul 2002, prin două hotărâri de guvern semnate de fostul premier Adrian Năstase, Arhiepiscopia Tomisului se înstăpânea peste o parte din activul societății Nazarcea-Ovidiu SA:
  • 350 de hectare cultivate cu vii și livezi;
  • Grupul Social Culme, format din clădiri în suprafață construită de 10.230,86 de metri pătrați;
  • Patru sedii de fermă;
  • secţie de vinificaţie;
  • Un sector zootehnic;
  • Un sector mecanic și inventarul aferent format din 39 de tractoare, 10 mijloace de transport auto şi alte acareturi.

Povestea vinului preoțesc de 2 milioane de euro

Dărnicia lui Adrian Năstase avea să se traducă, în scurt timp, prin intrarea în faliment a societății Nazarcea-Ovidiu SA. În cadrul acestei proceduri, care s-a declanșat încă din anul 2004, lichidatorul judiciar al societății, CC Insolv IPURL Constanța, a încercat să scoată la vânzare clădirile și stocurile de băuturi alcoolice din crama Nazarcea. Pe 31 ianuarie 2008, instanțele de judecată, sesizate de Teodosie încă din 2005, au apreciat că Arhiepiscopia Tomisului are calitatea de proprietar asupra unei cantități de 634.751 de litri de vin și de 95.281 de litri derivate din vin. Degeaba a arătat lichidatorul că vinurile proveneau din producția istorică a societății. După acest câștig istoric, băuturile care erau depozitate în Crama Nazarcea – fosta Fermă 17, au fost mutate de instituția bisericească, pentru o vreme, la cramele Fruvimed Medgidia. Potrivit unei evaluări neoficiale, vinul ar valora aproximativ două milioane de euro. În anul 2011, clădirile Fermei 17 au fost vândute de lichidatorul CC Insolv IPURL persoanei fizice Niculae Marghiol. Câștigând licitația organizată în acest scop, Marghiol a devenit proprietar peste 26 de clădiri. Ulterior, acesta a dobândit în proprietate și pământul de sub Ferma 17, în speță 2,8 hectare de teren intravilan.

Vinurile au ajuns sub sigiliu

La scurt timp după ce a devenit proprietar al Fermei 17, Marghiol s-a înțeles cu Teodosie să-i închirieze bazinele cramei. Iar înalta față bisericească a adus aici vinul pe care îl depozitase temporar la Fruvimed Medgidia. În timp, Teodosie a uitat să mai achite contravaloarea chiriei. Pe 18 noiembrie 2015, Marghiol a deschis un proces de evacuare împotriva Arhiepiscopiei. Acțiunea sa a fost admisă, definitiv, pe 25 februarie 2016. Această sentință a fost pusă în executare în luna mai 2016 de executorul judecătoresc Rudu Cătălina din Medgidia, care a pus sigiliu pe clădirea în care se afla depozitat vinul preoțesc. Situația a rămas neschimbată până în momentul de față.

Licitația prin care Teodosie s-a concurat cu un consilier personal

Pe 8 iulie 2016, într-un alt dosar de executare silită, deschis de firma Adev Oil SRL împotriva lui Marghol, crama acestuia a făcut obiectul unei licitații publice cu strigare. La procedură s-au înscris atunci Arhiepiscopia Tomisului și persoana fizică Aurelian Ștefan din Constanța. Însă acesta din urmă era doar ”mâna moartă” a lui Teodosie, fiind la rândul său preot, consilier al ierarhului și asociat al Arhiepiscopiei într-o cooperativă agricolă înființată în satul Culmea (fost Nazarcea), cu doar câteva zile înaintea licitației.
 
Autor: Adrian Cârlescu
Articolul integral poate fi citit pe ordinea.ro


 

Ti-a placut articolul?

Comentarii