De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
00:21 23 03 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

ordinea.ro Cazul Sibioara (III) - Un mort a plătit taxe şi impozite (documente)

ro

26 Nov, 2015 00:00 1383 Marime text


În episoadele anterioare, am arătat, cu lux de amănunte, în baza documentelor oficiale de la Arhivele Naţionale, Monitorul Oficial al României şi Primăria Comunei Lumina, că septuagenarele Elena Mitrofan din Mihail Kogălniceanu şi Margareta Muscalu din Constanţa, clientele avocatului Ionel Haşotti, nu aveau un drept cert asupra moştenirii din Sibioara, pe care au cerut-o şi au şi primit-o, veţi vedea cum, de la stat. Aşa-zisul lor autor, Nicolae Tudorancea, era decedat în anul 1942, astfel că, la venirea comuniştilor, aceştia nu l-au mai găsit în viaţă, ca să îi ia vreun teren. Dar comuniştii i-au găsit în viaţă, deşi extrem de săraci (aşa cum au consemnat), pe soţia sa Maria şi fiii Dumitru şi Aurel. La reforma agrară din 1946, Maria Tudorancea a fost împroprietărită cu un teren agricol de un hectar, pentru a-şi asigura subzistenţa. La rândul lor, Dumitru şi Aurel Tudorancea au fost declaraţi admişi pentru a fi împroprietăriţi, laolaltă cu alţi ţărani săraci, cu câte cinci hectare de pământ.

Autorul autorilor


Am mai arătat cum, în zorii democraţiei post-decembriste, mai multe persoane, indicându-i drept autori ai dreptului de proprietate pe copii bătrânului Tudorancea, au retrocedat 18 hectare de pământ la Sibioara, comuna Lumina. Urmaşii Paraschivei Cangea (fiica cea mică a lui Nicolae Tudorancea) au retrocedat cinci hectare de pământ de la Comisia Locală de Fond Funciar Lumina, încă din anul 1991. Ei au probat, cu înscrisuri şi martori, că mama lor a primit această suprafaţă din lotul 7/1894, de la tatăl ei, Nicolae Tudorancea, în anul 1935. Această dezmembrare de cinci hectare din lotul 7/1894 ar fi fost naţionalizată de statul comunist de la nimeni altcineva decât Paraschiva Cangea. La rândul lor, urmaşii lui Dumitru şi ai Elenei Tudorancea au retrocedat 7 hectare de pământ. Aceasta era suprafaţa terenului adus de Elena Tudorancea (Dumitru fiind mort atunci) la constituirea CAP-ului Sibioara, în anul 1955. Autorităţile de fond funciar au retrocedat suprafaţa integral, fără să lămurească (pentru că nu era util) dacă terenul femeii provenea, în tot sau în parte, din lotul 7/1894, din alte moşteniri, dintr-o eventuală împroprietărire la reforma agrară sau din vreo tranzacţie imobliară. În sfârşit, o moştenitoare a lui Aurel Tudorancea, pe numele ei Ioana Tudorancea, a retrocedat 6 hectare de la Comisia Lumina şi a fost propusă la despăgubiri pentru alte 3,2 hectare care nu au putut fi restituite în natură. Şi în acest caz, s-a făcut dovada că Aurel Tudorancea se înscrisese în CAP Sibioara, în anul 1955, cu suprafaţa de 9,2 hectare. Actul de intrare în CAP fiind constitutiv de drepturi pentru retrocedare, autorităţile nu şi-au propus să stabilească, şi în consecinţă nu au stabilit, de unde avea Aurel pământul. Dar, chiar şi fără această lămurire, e clar că drepturile lui Aurel Tudorancea au fost soluţionate, pe vecie, de Comisia Lumina.



În anul 2005, septuagenarele Margareta Muscalu (al doilea copil, din cei patru pe care i-a avut Aurel Tudorancea) şi Elena Mitrofan (fiica lui Tudor Tudorancea) au cerut retrocedarea Lotului 7/1894, pe de-a întregul celor 20 de hectare şi pe vechiul amplasament. Au pretins că ele sunt moştenitoarele lui Nicolae Tudorancea, deşi bătrânul a avut şapte copii, care la rândul lor au avut câte patru-cinci copii, ca să nu mai numărăm nepoţii şi strănepoţii care ar fi putut pretinde dreptul la o cotă de moştenire. De asemenea, au omis (că poate nici nu ştiau) să spună că alţi moştenitori, indicându-i drept autori pe copiii lui Tudorancea, retrocedaseră deja ample suprafeţe, din care unele provenind în mod cert din dezmembrarea Lotului 7/1894. Demersurile septuagenarelor la Comisia Locală Lumina şi la Comisia Judeţeană de la Prefectură fuseseră respinse în anul 2006. A urmat, însă, o întreagă aventură în justiţie, pe care ne propunem să o prezentăm, succint, în episodul de faţă.

Cum plătea taxe şi impozite în anul 1951 autorul mort din 1942

Pe 31 octombrie 2006, Muscalu şi Mitrofan au formulat, prin avocatul lor Ionel Haşotti, o cerere de chemare în judecată a Comisiei Judeţene şi a Comisiei Locale Lumina. Ele solicitau anularea hotărârii Comisiei Judeţene, prin care se respinsese notificarea de retrocedare. Mai cereau reconstituirea dreptului de proprietate pe întreaga suprafaţă de 20 de hectare a lotului 7/1894, pe vechiul amplasament, precum şi obligarea celor două comisii la plata cheltuielilor de judecată. În cuprinsul acţiunii, se arăta:
Autorul nostru Nicolae Sandu Tudorancea a deţinut în proprietate suprafaţa de 20 ha teren cu destinaţia de carieră de granit în Sibioara, ca fiind lotul 7 şi dobândit prin cumpărare de la Statul Român în anul 1894. (…) Autorul nostru a plătit taxele şi impozitele către stat, atât până la preluarea bunului cât şi după acest eveniment, fiind înregistrat fiscal până în anul 1951.”.
Dar autorul menţionat era decedat încă din anul 1942, aşa cum menţionaseră chiar cele două pensionare într-una din cererile adresate Comisiei Judeţene şi după cum reiese fără niciun dubiu chiar din certificatul de deces al lui Tudorancea, depus la dosarul de retrocedare de la Primăria Lumina. Cum putea autorul îngropat pe vremea războiului să mai plătească taxe şi impozite pe vremea comuniştilor, nu s-a explicat în acţiunea depusă la instanţă. La fel cum nu s-a explicat în acţiune de ce ar fi continuat el să plătească taxe şi impozite chiar şi după ce terenul a intrat în proprietatea statului. Oare mortul nu ştia că, pierzând proprietatea unui bun, pe calea naţionalizării, nu mai datora taxe şi impozite?

Un joc al ambiguităţilor


„Dreptul nostru de proprietate este clar conturat şi trebuia reconstituit pe acelaşi amplasament, acesta fiind liber sau pe alt amplasament acceptat de noi.” – continua avocatul, în numele clientelor sale. Din formularea ambiguă de mai sus, nici nu ştii ce să înţelegi: ori că reclamantele susţineau că amplasamentul ar fi fost liber de sarcini, ori că enumerau modalităţile de soluţionare a cererii de retrocedare, pe vechiul amplasament, dacă se va constata că este liber de sarcini, sau pe un alt amplasament, dacă va fi agreat de moştenitoare. Greu de stabilit, dar trebuie să reţineţi ambiguitatea în sine, căci pe astfel de formulări forjate pe modelul sabiei cu două tăişuri, va fi răsturnată întreaga situaţie stabilită de comisiile de retrocedare. Dincolo de jocul ambiguităţilor, o parte din teren nu era deloc liberă de sarcini, fiind ocupată de exploataţia minieră activă a firmei Somaco Construct SRL. Alte părţi din teren erau şi ele ocupate de o groapă de gunoi a localităţii, precum şi de proprietăţile private ale unor terţi. Însă sarcina de a stabili situaţia de fapt se cerea atribuită unui expert tehnic judiciar, neutru.

Părţile s-au învoit să aducă un expert de la Brăila

Somaco Construct SRL şi terţii care ocupau legitim fostul lot 7 din parcelarea făcută la 1894 de Comisia de Parcelare a Dobrogei prin inginerul AE Masalsky, susţin că nu au fost „invitaţi” în proces. De altfel, aşa era structurată legislaţia şi practica în domeniu, încât nici nu aveau calitate procesuală. Abia în 2011, după imensul jaf de la Romsilva, în care regia a fost mulsă de milioane de metri pătraţi de pădure în procese în care se judecau alţii, de multe ori înţeleşi între ei, sistemul nostru de justiţie a găsit modalităţile de a acorda calitate procesuală celor care deţineau în fapt terenurile. Trebuie să spunem că procesul referitor la retrocedarea de la Sibioara se judeca pe vechiul cadru, acela care permitea părţilor să se înţeleagă între ele ca să tragă terenul de sub picioarele persoanelor, fizice sau juridice, lipsite de calitate procesuală. Iar înţelegere între părţi a fost cu prisosinţă şi-n cazul Sibioara. Căci numai buna-înţelegere a părţilor explică de ce în cauză a fost desemnat să efectueze expertiza tehnică un expert adus de la Brăila. Pe Codul de Procedură Civilă, desemnarea experţilor se face prin extragerea aleatorie de pe lista biroului local de expertize tehnice, în cazul nostru de la Constanţa, nu de la Brăila. Sau – ne luminează Codul – se poate numi orice expert, când părţile se învoiesc în acest sens. Având în vedere cele două căi reglementate, fie s-a încălcat legea numindu-se un expert care nu figura pe lista biroului local (prea puţin probabil), fie a fost respectată legea, dar atunci părţile s-au învoit. Veţi spune că s-au învoit doar cu privire la desemnarea expertului, nu şi cu privire la fondul cauzei. Da` de unde!?

Raportul de expertiză care nu răspunde la obiective

Raportul a fost depus la instanţă pe 19 octombrie 2007. Pentru întocmirea lui, expertul a bătut drumul de la Brăila la Lumina de trei ori. La primele două întâlniri stabilite, primarul comunei, liberalul Ion Roman, nu a întrunit Comisia Locală, din motive nu tocmai bine motivate. Când în sfârşit s-a putut desfăşura expertiza, au lipsit reprezentanţii Comisiei Judeţene Constanţa, dar n-a fost niciun impediment, căci primarul, juristul Primăriei şi moştenitoarele s-au dus să-i arate expertului terenul cu pricina. Reprezentanţii Somaco Construct SRL, care exploatau în legalitate cariera de pe teren, n-au observat nimic. Pe ei nu i-a chemat nimeni, iar aşa cum reiese din raport, nimeni nu s-a obosit să spună că o bucată din terenul pentru care se cerea expertiza era exploatată, cu titlu de folosinţă, licenţe şi redevenţe plătite la zi de Somaco, nefiind aşadar liberă de sarcini. Roman, care ştia bine situaţia, că de aceea era primar, precum şi juristul Primăriei, la fel de bine informat, au tăcut mâlc. Ori, dacă vor fi spus ceva, nici că s-a consemnat. În consecinţă, expertul a însăilat un aşa-zis raport de expertiză, în care a ocolit să răspundă direct obiectivului stabilit, respectiv dacă terenul era liber de sarcini. Prin tangentă, cum se spune-n biliard, a stabilit că nişte extremităţi ale fostului lot 7/1894 aparţineau unor persoane fizice puse în proprietate în procedura fondului funciar. Rămânea ca cititorii raportului să deducă singuri că extremităţile lotului, ele şi doar ele, nu erau libere de sarcini.

Pe teren nu se afla cariera firmei Somaco, ci cariera de acum două secole

În rest, expertul a vorbit de cariera de pe teren, dar nu în sensul existenţei unei sarcini asupra terenului. Nici vorbă să constate că la faţa locului se găsea o exploataţie minieră activă, pentru care Legea 1/2000, prin articolul 4 aliniatul 1, instituise sarcina de a nu fi niciodată retrocedată şi prevăzuse expres ca moştenitorilor să le fie reconstituite drepturile pe amplasamente diferite, neafectate unei licenţe de exploatare minieră. Nu! Expertul a vorbit despre carieră, în sensul că „destinţia pentru care s-a cumpărat terenul [în 1894 – n.r.] a fost aceea de carieră”. Or, câteva rânduri mai sus, tocmai spusese contrariul, şi anume că „terenul iniţial dobândit de autor, conform reprezentării grafice din anul 1894, era mai mult ca sigur cu categoria de folosinţă islaz şi nu erau începute lucrările de exploatare a carierei”. Desigur, expresia deloc potrivită într-un raport de expertiză – „era mai mult ca sigur” – indica mai degrabă un dubiu, pe care expertul şi l-a lămurit la distanţă de câteva rânduri, când a afirmat contrariul, anume că destinaţia iniţială nu era de islaz, ci de carieră. În realitatea actelor de la 1894, pe care expertul le avea sub ochi, terenul era islaz şi nimic altceva. De altfel, Legea de la 1883 pentru colonizarea Dobrogei, stabilea că minele din Dobrogea rămâneau în proprietatea statului, iar statul nu a vândut mine/cariere, ci islaz. Oricum, toate aceste detalii despre destinaţia terenului, din urmă cu două secole, nu făceau decât să umple de ambiguitate o problemă foarte simplă: respectăm articolul 4 aliniatul 1 din Legea 1/2000 sau ne facem că nu ştim de existenţa lui.

Judecătoarea Jianu a conferit pensionarelor lui Haşotti calitatea de persoane îndreptăţite

Judecătoarea Eugenia Corina Jianu, cea chemată să stabilească adevărul, a hotărât că pensionarele reprezentate de Ionel Haşotti ar fi persoane îndreptăţite la retrocedare. Jianu a reţinut susţinerea clientelor lui Ionel Haşotti că, deşi autorul lor era mort în 1942, „taxele şi impozitele aferente acestui teren au fost achitate de moştenitorul Tudorancea Aurel (ex. chitanţa nr. 173/19.04.1950, nr. 129/12.11.1950, nr. 6091/10.12.1945 ş.a. – filele 39 – 42 şi urm.) şi după anul 1945”. Desigur, Comisia Lumina nu a combătut în niciun fel susţinerea, deşi ar fi putut să arate că retrocedase deja, încă din anul 1991, cinci hectare de teren în contul lotului 7/1894, către urmaşii Paraschivei Cangea. De asemenea, s-a abţinut să arate că Aurel plătea taxe ca autor de sine stătător, pentru cele 9,2 hectare înscrise în partida sa, care fuseseră şi ele retrocedate unui moştenitor al său, altul decât bătrânele reprezentate de Ionel Haşotti. Şi aşa, pe omisiunile Comisiei conduse de Ion Roman, procesul a continuat în bună înţelegere. Însă cea mai spectaculoasă decizie a judecătoarei a fost aceea de a îmbrăţişa, tacit şi necritic, argumentul lui Ionel Haşotti, că nu sunt necesari martori pe toate cele patru laturi ale proprietăţii, în situaţia în care ar exista totuşi ceva acte din vechime. Or, legea spunea că sunt necesari aceşti martori, pe toate laturile, atunci când nu există titlul de preluare a terenului de către stat. Iar în cazul Sibioara, reamintim, există titluri prin care statul a luat terenuri de la copiii şi nora lui Nicolae Tudorancea (cu toate retrocedate), dar niciun titlu de preluare de la Nicolae Tudorancea, care era, oricum, mort la naţionalizare.

Jianu: amplasamentul iniţial este neretrocedabil

Totuşi, la final de cauză, Corina-Eugenia Jianu a respins cererea de retrocedare pe vechiul amplasament. Judecătoarea a citit raportul de expertiză, acela ambiguu, într-o cheie corectă, reţinând că: „acest teren a fost probabil agricol, în prezent având categoria de carieră de piatră în marea sa majoritate”. Mai departe, a apreciat că terenul este afectat unei utilităţi publice privind exploatarea resurselor naturale, fiind exceptat de la retrocedare. Argumentul este corect, dar nu şi complet, întrucât nu s-a pomenit de interdicţia explicită cuprinsă în articolul 4 alin 1 din Legea 1/2000, care nu poate fi dată la întors în nicio situaţie. Veţi vedea, în episodul următor, cum completul de recurs va divaga pe tema utilităţii publice, tăcând mâlc în privinţa interdicţiei din articolul 4 al Legii 1/2000, pentru a da satisfacţie totală aşa-ziselor moştenitoare, retrocedând contrar legii un teren neretrocedabil. Să mai spunem că Eugenia-Corina Jianu a fost între timp suspendată din magistratură, fiind trimisă în judecată într-un dosar de corupţie instrumentat de DNA Constanţa, sub acuzaţia că ar fi luat mită pentru a pronunţa o hotărâre judecătorească prin fraudă la lege. Va urma!

Cum s-a retrocedat cariera Sibioara prin fraudă la lege (I)
Cazul Sibioara (II) - O moştenire incertă, retrocedată de două ori

Sursa: ordinea.ro

Ti-a placut articolul?

Comentarii