Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:00 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Trei doamne şi toate trei! Niciun candidat nu a luat examenul pentru funcţia de inspector şcolar general adjunct la ISJ Constanţa

ro

06 Apr, 2017 00:00 4903 Marime text
La examenul pentru ocuparea postului de inspector şcolar adjunct al Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa, care s-a desfăşurat ieri, la Ministerul Educaţiei, cei trei candidaţi din Constanţa care se înscriseseră la concurs au picat. „Din păcate, am picat. Şi eu, şi colegele mele“, a declarat, pentru cotidianul ZIUA de Constanţa, Adriana Gheorghe.
 
Reamintim că la concursul pentru ocuparea funcţiei de inspector şcolar general adjunct al ISJ Constanţa s-au înscris trei candidaţi, şi anume: Daniela Diaconu, profesor la Liceul Teoretic „Callatis“, Anca Dragomir, profesor la Şcoala Gimnazială nr. 29, şi Adriana Gheorghe, care ocupa, prin detaşare, funcţia de inspector şcolar general adjunct al ISJ Constanţa.
 
Urmează că ministrul Educaţiei să numească, prin detaşare, până la organizarea unui nou concurs, un nou inspector şcolar general adjunct al ISJ Constanţa. Adriana Gheorghe nu va mai putea ocupa, prin detaşare, funcţia de inspector şcolar general adjunct al ISJ Constanţa, deoarece nu a promovat concursul organizat de Ministerul Educaţiei.
 
Concursul de ieri s-a organizat în baza Metodologiei de organizare şi desfăşurare a concursului pentru ocuparea funcţiilor de inspector şcolar general, inspector şcolar general adjunct din inspectoratele şcolare şi director al casei corpului didactic, aprobată prin OMECTS nr. 5557/7 octombrie 2011, cu modificările şi completările ulterioare.

Citeşte şi:

Se caută inspector şcolar general adjunct pentru ISJ Constanţa. Cine ocupă acum funcţia
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii