Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:11 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Start la Evaluarea Naţională Basmul şi ia românească, subiecte la proba de Limba şi literatura română (galerie foto)

ro

23 Jun, 2015 00:00 2870 Marime text
Elevii absolvenţi ai clasei a VIII-a au început, ieri, examenele Evaluării Naţionale, cu proba la Limba română.
 
La primul subiect, elevii au primit un fragment din basmul „Lupul năzdrăvan şi Făt-Frumos“, însoţit de cinci cerinţe: să propună antonime pentru cuvintele „frumoasă“, „bucurie“, „venea“, să explice rolul unei cratime, să formuleze două idei ale textului şi să explice semnificaţia unei secvenţe.
 
De asemenea, pe baza aceluiaşi text, elevii de clasa a VIII-a au avut de redactat o compunere de 150-250 de cuvinte, în care să argumenteze apartenenţa la specia basm a fragmentului dat spre analiză.
 
La subiectul al doilea, elevii au primit un text non-literar la prima vedere, şi anume articolul intitulat „E ziua iei româneşti: piesa vestimentară care nu se demodează niciodată“. Pe baza acestuia, le-a fost testată capacitatea de a înţelege un text şi le-au fost verificate cunoştinţele de gramatică: au avut de analizat morfologic cuvintele „românească“ şi „garderobă“ şi sintactic cuvintele „patru“, „în“, „se“ şi „ia“. În plus, elevii au avut de identificat o propoziţie principală şi una secundară şi de alcătuit o frază care să conţină o completivă indirectă introdusă prin pronumele relativ „care“.
 
A doua compunere a avut ca temă prezentarea unei întâmplări petrecute într-o zi de sărbătoare.
 
Iată primele reacţii, la ieşirea din examen. Cristina, absolventă a clasei a VIII-a a Colegiului Naţional „Regina Maria“ din Constanţa, a declarat că proba scrisă la Limba şi literatura română „a fost simplă“. De aceeaşi părere este şi colega Cristinei, Roxana, de asemenea absolventă a Colegiului „Regina Maria“. „Suntem primii care am ieşit. La gramatică ne-au căzut propoziţia subordonată, cauzala şi completiva indirectă şi antonime pentru cuvintele «frumoasă», «bucuroasă» şi «a veni»“, povestesc fetele.
La Liceul Teoretic „Ovidius“, am stat de vorbă cu Ștefan, care doar ce susţinuse proba la Limba şi literatura română. Vizibil entuziasmat, absolventul clasei a VIII-a a declarat: „Examenul a început la 9 fix, am avut de redactat o compunere narativă despre o zi de sărbătoare“. Lui Ștefan, proba nu i s-a părut deloc grea, din contră, acesta susţine că a fost „super ok“.
 
La Şcoala Gimnazială nr. 38 „Dimitrie Cantemir“, Daniel şi Anton, proaspeţi absolvenţi ai ciclului gimnazial, spun că proba susţinută s-a derulat fără incidente, iar subiectele li s-au părut foarte accesibile.
 
Pentru prima dată, în acest an, în clase va exista atât supraveghere video, cât şi audio, iar după afişarea rezultatelor, părinţii pot consulta lucrările copiilor, fără însă ca nota să se modifice. La finalul probelor, Comisia de evaluare din centrele de examen are obligaţia de a verifica, prin sondaj, înregistrările de pe camerele de monitorizare. Dacă se descoperă ceva în neregulă, se vizionează obligatoriu toate înregistrările din centrul respectiv.
 
Pentru a preveni eventualele cazuri de corupţie la examene, reprezentanţii Inspectoratului Școlar Judeţean Constanţa le-au solicitat ofiţerilor Direcţiei Generale Anticorupţie să le facă profesorilor o prezentare a riscurilor la care se expun dacă încurajează fraudarea examenelor.
 
Potrivit Inspectoratului Judeţean Constanţa, 5.613 absolvenţi de clasa a VIII-a (5.611 din serie curentă şi doi din serie precedentă) au susţinut, ieri, prima probă a Evaluării Naţionale, cea la Limba şi literatura română. În centrele de examen au funcţionat camerele de supraveghere video şi audio şi nu s-a înregistrat niciun incident.
 
Pe 24 iunie, se va desfăşura ultima probă a Evaluării Naţionale 2015, cea la Matematică. Rezultatele vor fi afişate pe 26 iunie, până la ora 16.00, urmând ca, în aceeaşi zi, între orele 16.00 - 20.00, să fie depuse contestaţiile. În perioada 27 - 29 iunie, vor fi rezolvate contestaţiile depuse de candidaţi, iar pe 30 iunie, vor fi afişate rezultatele finale după contestaţii. În Constanţa, sunt 152 de centre de testare şi cinci centre de corectare a lucrărilor.

Au contribuit la realizarea materialului Narcis MEMET, Mihnea-Florin DULAMĂ, studenţi ai Facultății de Litere, Specializarea Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea Ovidius Constanța.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii