Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:08 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Şase unităţi şcolare, cu promovabilitate zero La polul opus, topul liceelor constănţene cu cele mai bune rezultate la Bacul de toamnă

ro

02 Sep, 2014 00:00 3328 Marime text
Candidaţii constănţeni care au susţinut examenele de Bacalaureat din cadrul sesiunii de toamnă au aflat, luni seară, rezultatele.
 
Aşa cum era de aşteptat, elevii nu au stat cu burta pe carte, iar acest lucru s-a văzut în rezultatele obţinute. Potrivit Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Constanţa, doar 365 dintre candidaţi au fost declaraţi „promovaţi“, cele mai multe medii fiind cuprinse între 6 şi 6,99. În procente, judeţul Constanţa a obţinut doar 16,11% promovabilitate, sub media pe ţară, care se situează în jurul valorii de 20%. Vestea bună este că, anul acesta, procentul de promovabilitate este cu 3,86% mai mare decât anul trecut.
 
În topul liceelor constănţene cu cea mai mare rată a promovabilităţii se situează Liceul Teoretic „Ovidius“, cu 75%, Liceul Teoretic „George Călinescu“, cu 60%, Liceul Teoretic „Traian“, cu 57,11%, Liceul Teoretic „Decebal“, cu 47,06%, şi Liceul Tehnologic de Electrotehnică şi Telecomunicaţii, cu 39,39%. Urmează Liceul Teoretic „Lucian Blaga“ şi Liceul Teoretic „George Emil Palade“, cu câte 33,33%. La polul opus se situează, cu 4,65%, Liceul Teoretic Negru Vodă. Promovabilitate zero au înregistrat următoarele unităţi şcolare: Liceul Tehnologic „Nicolae Istrăţoiu“ din Deleni, Liceul Tehnologic Mihai Viteazu din localitatea Mihai Viteazu, Liceul Tehnologic „Jean Dinu“ din Adamclisi, Liceul Tehnologic Gaudeamus (privat), Liceul Tehnologic „I.C. Brătianu“ din Nicolae Bălcescu şi Liceul Tehnologic din Ciobanu. Ieri, candidaţii nemulţumiţi de notele obţinute au putut depune contestaţii, iar rezultatele finale vor fi făcute publice pe data de 4 septembrie.
Reamintim că examenul de Bacalaureat din sesiunea de toamnă s-a desfăşurat în şapte centre de examinare organizate la nivelul judeţului de Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Constanţa: Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân“, Colegiul Naţional „Mihai Eminescu“, Liceul Tehnologic de Electrotehnică şi Telecomunicaţii, Liceul Tehnologic „C.A. Rosetti“, Liceul Teoretic „Nicolae Bălcescu“ Medgidia, Liceul Teoretic din Cobadin şi Liceul Teoretic „Callatis“ din Mangalia. În această sesiune au absentat 416 candidați. Alţi 30 au fost eliminaţi din examen pentru fraudă sau tentativă de fraudă. Toţi au fost surprinşi în timp ce încercau să fraudeze concursul, unii pe loc, de comisiile de supraveghere, alţii abia după ce au fost vizionate imaginile de pe camerele de supraveghere. Aceştia au pierdut dreptul de a susţine examenul de Bacalaureat în următoarele două sesiuni.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii