Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:00 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

S-au afişat rezultatele la definitivat De la ce unităţi şcolare provin profesorii cu cele mai mari note

ro

24 Jul, 2013 00:00 2626 Marime text
Ieri au fost afişate primele rezultate la examenul naţional de definitivare în învăţământ. Anul acesta, la examen s-au înscris 194 de cadre didactice din judeţul Constanţa. La proba scrisă au avut dreptul de a participa 179 de candidaţi. Dintre aceştia 12 au absentat, iar 19 s-au retras din sală. Înainte de contestaţii, în judeţul Constanţa, promovabilitatea este de 35,81%, acest procent reprezentând note obţinute peste opt (8). Dintre cei 148 de candidaţi care au finalizat proba scrisă a examenului naţional de definitivare în învăţământ, 53 de candidaţi au obţinut note peste opt, iar 95 de candidaţi au obţinut note sub opt. Cele mai multe note obţinute, dintre cei care au promovat examenul, în număr de 43, au fost între 8 şi 9. Cadrele didactice care au promovat examenul naţional de definitivare au dobândit dreptul de practică în învăţământul preuniversitar. Rezultatele finale, după soluţionarea contestaţiilor, vor fi afişate pe 27 iulie. Cei care au reuşit să promoveze examenul de Definitivat au trecut într-o treaptă superioară de salarizare, care înseamnă 5 lei în plus pe lună.
 
Cele mai mari note la proba scrisă au fost obţinute de: Adina Georgiana Atomei de la Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă Delfinul Constanţa – 9, 65 la Psihopedagogie Specială. Ecaterina Donea de la Liceul Tehnologic Cogealac – 9.6 la Limba şi Literatura Română, Didactică acesteia şi elemente de pedagogie şi psihologie a educaţiei. Mirela Grăniceru de la Şcoala Gimnaziala nr. 1 Eforie Nord - 9.55 la Limba şi Literatura Română, Didactica acesteia şi elemente de pedagogie şi psihologie a educaţiei. Corina Elena Sârbu de la Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 3 Mangalia – 9.45 la Limba şi Literatura Română pentru Copii, Metodica activităţii instructiv-educative din învăţământul preşcolar.
 
Vezi aici rezultatele
http://definitivat.edu.ro/generated/files/j/index.html#CT
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii