Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:16 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Rezultatele finale, publicate mâine 96 de profesori din Constanţa vor să-şi schimbe nota la titularizare!

ro

02 Aug, 2016 00:00 2952 Marime text
 

După ce pe 27 iulie au fost afişate primele rezultate ale examenului de titularizare, 96 de cadre didactice au depus contestaţii, nemulţumite de notele primite. Precizăm că rezultatele finale vor fi afişate mâine, 3 august.
 
Potrivit Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa, rata de promovare a examenului de titularizare, înainte de contestaţii, este de 84,02%. Rezultatele, pe tranşe de note, se prezintă astfel: candidaţi cu note între 7 şi 10: 284 (49,30%), candidaţi cu note între 5 şi 6,99: 200 (34,72%). Comparativ cu anul 2015 (74,30%), rata de promovare a concursului este în creştere cu 9,72%.
 
Şase profesori din Constanţa au obţinut nota 10 la proba scrisă a examenului de titularizare. Ei sunt: Loredana Ionela Bugan (Istorie), Elena Vasilache (Matematică), Georgică Daba (Matematică), Mirabela Lojniţă (Biologie), Laurette-Aurore Frujina (Matematică) şi Daniela Ghiţă (Matematică).
 
Candidaţii care au obţinut minimum nota 7 atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială la clasă în profilul postului vor fi repartizaţi pe cele 169 de posturi pentru angajare pe perioadă nedeterminată, iar pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), candidaţii care au obţinut cel puţin nota 5 atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială în profilul postului vor fi repartizaţi pe cele 1.462 de posturi.    
 
În vederea ocupării posturilor didactice/catedrelor vacante pe perioadă nedeterminată (titularizabile), candidaţii trebuie să obţină minimum nota 7 atât la proba practică în profilul postului, cât şi la proba scrisă. Repartizarea candidaţilor pentru angajare pe perioadă nedeterminată se va face în şedinţe publice organizate de inspectoratele şcolare în zilele de 8 şi 9 august, iar transformarea posturilor şi actualizarea listei posturilor didactice/catedrelor rămase neocupate, în vederea angajării pe perioadă determinată, vor avea loc pe 10 august.
 
Repartizarea candidaţilor pentru angajare pe perioadă determinată are loc în perioada 26-29 august. Emiterea şi comunicarea deciziilor de repartizare pe post/catedră sunt programate în perioada 11-29 august. În intervalul 16-25 august se desfăşoară detaşarea la cerere sau în interesul învăţământului, etapă de mobilitate la care poate participa doar personalul didactic titular (angajat pe perioada nedeterminată). Cadrele didactice care în perioada 13-20 mai nu au depus cereri de înscriere pentru detaşare la cerere au această posibilitate în zilele de 16 şi 17 august, prin concurs specific.
 

Notele obţinute de profesori la examenul de titularizare pot fi consultate AICI

Citeşte şi Cine ne învaţă copiii! Profesori din Constanţa, cu note sub cinci la examenul de titularizare!

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii