Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
09:59 28 05 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Profesorul Florin Iordănoaia acuză nereguli Prorectorul Cornel Panait - „Procesul electoral de la UMC nu a fost viciat!“

ro

09 Mar, 2016 00:00 1945 Marime text


Pe adresa de email a cotidianului ZIUA de Constanţa a fost trimisă o sesizare, semnată de şef lucrări dr. Florin Iordănoaia, de la Universitatea Maritimă din Constanţa, cu privire la situaţia alegerii rectorului în cadrul UMC.
 
„Vineri, 11.03.2016, se vor desfăşura alegerile pentru funcţia de rector. În cursa pentru conducerea UMC în următorii patru ani s-au înscris actualul rector, prof. univ. dr. ing. Violeta Ciucur, conf. univ. dr. Ghiorghe Bătrînca şi prorector prof. univ. dr. ing. Cornel Panait. Candidatura d-lui Cornel Panait, fost rector în perioada 2004 - 2012 şi prorector din anul 2012 până în prezent, pentru cel de-al treilea mandat, este ilegală, încalcă Legea nr. 1/2011, art. 213, care prevede că «o persoană nu poate ocupa funcţia de rector la aceeaşi instituţie de învăţământ superior pentru mai mult de două mandate succesive, complete». Dl. Panait a ocupat funcţia de rector două mandate complete, nu a avut întreruperi, aşa că participarea sa la alegeri este ilegală. În plus, la data de 25.03.2016, acesta împlineşte vârsta de 65 de ani şi ar trebui să iasă la pensie. Procesul electoral din UMC a fost viciat grav prin încălcarea legii, nu au fost respectate termenele legale de organizare şi desfăşurare a alegerilor pentru toate funcţiile de conducere, pentru consiliile profesorale ale facultăţilor şi pentru Senatul UMC.
 
În urma sesizărilor pe care le-am făcut şi a depunerii unui memoriu scris de către dl. Bătrînca, a fost modificată doar data alegerii rectorului, care va fi vineri, 11.03.2016. Dar celelalte termene nu au fost modificate. În plus, în caz de balotaj, reluarea votului se va face sâmbătă, 12.03.2016. Imediat, luni, 14.03.2016, se vor trimite la Ministerul Educaţiei Naţionale documentele pentru validarea alegerii rectorului. Astfel, se speră ca, în cazul alegerii d-lui Panait, acesta să fie validat înainte de data pensionării.
 
În acest moment, dl. Panait este singurul rector din ţară care candidează a treia oară şi mai ales cu două săptămâni înaintea pensionării. Consider că participarea sa la aceste alegeri duce democraţia universitară în desuetudine, într-o zonă periculoasă, dictatorială. Aceasta este asemănătoare cu situaţia din Rusia «două mandate Putin, unul Medvedev, încă două Putin şi tot aşa până în anul 2035!», dar acolo Constituţia permite aşa ceva. I-am solicitat d-lui Panait să renunţe la această candidatură, în afara încălcării legii, şi pentru următoarele motive: a creat un regim dictatorial în relaţiile cu colegii, cadre didactice şi personal administrativ.
 
A ameninţat, a pedepsit şi a încălcat demnitatea umană a multor colegi, profesori şi personal administrativ. Ceea ce nu se încadrează în etica universitară şi duce managementul universitar înspre cel al unui SRL, în care rectorul-patron este stăpân absolut.
 
A blocat posturile pentru avansarea în funcţiile didactice pentru un număr mare de cadre didactice care doreau să avanseze la gradele didactice de conferenţiar universitar şi profesor universitar.
 
A favorizat pentru avansarea pe post un număr mic de cadre didactice, doar dintre cei care fac parte din echipa sa de susţinători.
 
A adus la UMC o serie de persoane din afară şi a influenţat comisiile pentru angajarea unor persoane care nu îndeplineau condiţiile legii.
 
A cheltuit foarte mulţi bani pentru achiziţii publice foarte scumpe, adică au fost achiziţionate obiecte sau servicii ieftine, cumpărate prin aşa-zise «licitaţii publice», dar în care preţurile au fost de circa 3-4 ori mai mari decât cele de pe piaţă. În acest fel s-au risipit resursele financiare ale UMC, multe milioane de lei.
 
A făcut o serie de «manevre financiare» cu Colegiul Nautic al Fundaţiei Universitare «Black Sea», care a desfăşurat cursuri şi seminarii în spaţiile UMC, fără să plătească o chirie adecvată. În circa trei ani, a plătit o chirie modică, de 1.200 de lei.
 
A stricat imaginea UMC prin implicarea în diferite scandaluri de presă legate de: administrarea bazei sportive «Hidrotehnica», preluată de la Consiliul Judeţean în anul 2012, a finanţării ilegale a Clubului Sportiv Universitar «Neptun» (aflat în subordinea Ministerului Educaţiei Naţionale, dar unde dl. Panait este preşedinte), s-a implicat în administrarea banilor studenţilor nigerieni, care au sesizat anumite nereguli şi au protestat pentru schimbarea situaţiei lor. Menţionez că UMC nu administrează banii studenţilor nigerieni, ci Fundaţia Universitară «Black Sea», al cărei preşedinte este dl. Panait. UMC încasează doar taxa de şcolarizare.
 
Pentru toate acestea, consider că este ilegală candidatura d-lui Panait Cornel şi îi solicit în mod public să renunţe la ea, să nu se mai implice în conducerea UMC şi să iasă la pensie în termenul legal. De asemenea, menţionez că am sesizat instituţiile statului pentru a efectua cercetări în privinţa celor afirmate şi pe care le susţin cu dovezi legale“, se arată în sesizarea lui Florin Iordănoaia, şef lucrări doctor în cadrul UMC.

Reacţia lui Cornel Panait - „Candidatura mea a fost validată de Comisia Electorală Centrală“

Actualul prorector al UMC, Cornel Panait, a răspuns punctual la toate acuzaţiile aduse de către Florin Iordănoaia. „Deocamdată, suntem trei oameni în competiţia pentru desemnarea rectorului. Şi vom vedea dacă toţi trei rămân în competiţie. În momentul în care am depus candidatura pentru alegeri, candidatura a fost validată de Comisia Electorală Centrală, care are în componenţă şi un jurist. Un alt coleg, agreat de dl. Iordănoaia Florin, şi anume Ghiorghe Bătrînca, a făcut o plângere prealabilă la universitate, plângere la care jurista i-a răspuns. Ulterior, dl. Bătrînca a făcut alte două dosare în contencios administrativ. Aceste două dosare încă nu sunt soluţionate. Deci, până la acest moment, singurii care consideră că legea este încălcată prin candidatura mea sunt dl. Iordănoaia şi susţinătorii săi.
 
Alegerile sunt planificate să fie vineri. De ce să se retragă un om, căruia i se spune că îndeplineşte criteriile, dacă ceilalţi au dreptul la o opţiune? Alegerile sunt universale, votul este secret şi este dreptul cadrelor didactice şi al studenţilor să aleagă pe cine doresc ei. Nu înţeleg de ce cineva trebuie să se retragă din această campanie“, a declarat Cornel Panait, pentru cotidianul ZIUA de Constanţa.
 
Comentând acuzaţiile potrivit cărora procesul electoral din UMC a fost viciat, Cornel Panait a ţinut să precizeze: „Procesul electoral din UMC nu a fost viciat! S-au ales directorii de departamente la începerea anului universitar, pentru ca să aibă o continuitate. S-au făcut voturile pentru comisiile profesorale, pentru Senat, şi este trist pentru dl. Iordănoaia că el nu a fost ales în Senat, cu toate că şi-a depus candidatura. Senatul şi comisiile profesorale nu lucrează. Ele vor lucra în momentul în care se va alege rectorul. Nimic nu s-a perturbat!“
 
La acuzaţia potrivită căreia „a blocat posturile pentru avansarea în funcţiile didactice pentru un număr mare de cadre didactice“, Cornel Panait a precizat următoarele: „Supărarea majoră a dl. Iordănoaia stă în faptul că el şi-a depus, la un moment dat, acte ca să promoveze de la funcţia de şef de lucrări la cea de conferenţiar universitar. Noi avem o comisie care se ocupă de analiza dosarelor, verificând dacă cele declarate de candidaţi sunt reale. Dl. Iordănoaia a minţit. Lucrările pe care dânsul le-a declarat la momentul de atunci că sunt scrise nu se regăseau. Ca urmare, el nu a îndeplinit criteriile minimale. În aceste condiţii, el este foarte supărat, cu toate că eu am încercat să-l ajut. Mai mult, dânsul a copiat un manual cu reguli internaţionale de descărcare/încărcare a mărfurilor. Nu a intervenit pe carte. A copiat-o. Dar a raportat-o ca şi cum ar fi scris-o el. Iată unde poate duce impostura. Singurul proiect european la care a participat dl. Iordănoaia a fost cel care s-a finalizat printr-o vizita la câteva întreprinderi din Port cu nişte studenţi. Toţi care au competenţe de a fi avansaţi, sunt avansaţi. Principala problemă este că toţi trebuie să fie confirmaţi de comisia de analiză.“
 
În ceea ce priveşte acuzaţia potrivită căreia „a adus la UMC o serie de persoane din afară“, prorectorul Panait ne-a comunicat că la UMC activează mai multe persoane externe. „Vorbim despre profesorul Tamaş, care este şeful Departamentului de Electronică. Dl. Răzvan Tamaş este abilitat să conducă teze de doctorat. Un alt om adus din afară este profesorul Popa, care, la momentul de faţă, lucrează la Ambasada României din  Washington“.
 
La acuzaţia conform căreia „a cheltuit foarte mulţi bani pentru achiziţii publice“, prof. Cornel Panait a răspuns: „Nu mă ocup eu de achiziţii publice. Avem un departament care se ocupă de acestea“. „Baza sportivă Hidrotehnica nu am preluat-o de la CJC. Baza sportivă este în proprietatea statului, prin Ministerul Educaţiei, minister care a decis să transfere baza sportivă la UMC. În acest fel, toţi studenţii UMC au unde să facă sport. Dl. Iordănoaia are o sală, unde face antrenamente de arte marţiale. Unde-i deranjul? Clubul sportiv Neptun a primit finanţare de la CJC, care a finanţat toate cluburile“.
 

„Studenţii nigerieni au plătit toate taxele de şcolarizare către UMC. De asemenea, agenţia NIMASA a achitat către Fundaţia Universitară Black Sea toate cheltuielile studenţilor legate de mâncare, cazare, transport, sănătate, bursă. Acum o săptămână, delegaţia din Nigeria a analizat toate nemulţumirile studenţilor şi a transmis că acestea nu sunt reale. Delegaţia nigeriană, cu cel mai înalt grad de reprezentare, care a ajuns la UMC a fost îngrijorată de atitudinea studenţilor“, a mai spus Cornel Panait.
 
„Dl. Iordănoaia doreşte un proces electoral la care să participe doar el sau cel pe care îl sprijină el. Dl. Iordănoaia nu are capacităţi nici să fie lider, nici să construiască. El are doar capacitatea să fabuleze şi, eventual, să încerce să disimuleze realitatea“, a conchis Cornel Panait.

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • ionica 09 Mar, 2016 08:49 Nu-l intreaba nimeni pe acest panait cum a obtinut titlurile de conferentiar si profesor ? Care-s cunostintele reale in domeniul tehnic care sa-l recomande ? Bravo lui ,bun afacerist ,priceput la invarteli ...Halal scoala cu asa profesori ...