Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:54 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Pregătirea ofiţerilor de marină, „teatru de război“ pentru Colegiul Nautic Român şi Academia Navală „Mircea cel Bătrân“

ro

04 Jun, 2015 00:00 4628 Marime text
Conflictul izbucnit în primăvara acestui an, în învăţământul românesc, între Colegiul Nautic Român şi Academia Navală „Mircea cel Bătrân“, continuă. Ieri, Colegiul Nautic Român a dat publicităţii un comunicat de presă în care critică ceea ce instituţia numeşte „atacuri dure“ lansate, la adresa sa, de către prof. univ. dr. Vergil Chiţac, rectorul Academiei „Mircea cel Bătrân“. „Începând cu luna martie 2015, Asociaţia Colegiul Nautic Român este ţinta unor atacuri dure lansate de către rectorul Academiei Navale «Mircea cel Bătrân» din Constanţa. Miza o reprezintă programele de formare profesională a ofiţerilor de marină comercială de nivel vocaţional, de trei ani, doi ani teorie plus un an practică pe mare, pe care Colegiul le organizează începând cu anul 2010. S-au lansat adrese către ministerele implicate, s-au publicat articole denigratoare şi denunţătoare, iar totul a culminat cu o emisiune televizată, cu acoperire naţională, la o oră de maximă audienţă, în cadrul căreia s-au reluat aceleaşi argumente. În principal, s-au lansat acuze privitoare la legalitatea programelor vocaţionale de formare a ofiţerilor de marină din România, pe care Colegiul le-a demarat în 2010“, se arată în comunicatul Colegiului Nautic Român. Instituţia menţionează, de asemenea, că ea a implementat, în premieră în România, programe vocaţionale de trei ani pentru formarea ofiţerilor de marină comercială, din care un an reprezintă practică obligatorie pe nave comerciale. 

„Demersurile pe care le-am iniţiat sunt perfect legale“

În acest context, Stelian Cojocaru, preşedintele Asociaţiei Colegiul Nautic Român, explică: „De la început, aş vrea să afirm că demersurile pe care le-am iniţiat în 2010 pentru reaşezarea firească a ocupaţiilor în Clasificarea Ocupaţiilor din România (COR) sunt perfect legale şi s-au făcut cu avizul organelor competente, precum şi cu sprijinul singurului organ sindical reprezentativ al navigatorilor, care este Sindicatul Liber al Navigatorilor. Argumentele folosite de cei care ne atacă sunt complet false. Nivelul minim de formare al navigatorilor este reglementat de Directiva europeană 106 din anul 2008. Aceasta stabileşte clar că pentru formarea teoretică a unui ofiţer este necesară parcurgerea unui curs de 2.000 de ore, adică de circa doi ani, structurat pe competenţele stabilite în convenţia STCW, pentru care există chiar «cursuri model», publicate încă din 2009 de către Organizaţia Maritimă Internaţională. Cu alte cuvinte, odată cu intrarea în mileniul al III-lea, domeniul formării ofiţerilor de marină comercială s-a reglementat atât de bine pe plan internaţional şi european, încât este practic imposibil să se mai strecoare vreo eroare“, susţine Stelian Cojocaru.

„Nu a mai fost nevoie de studii superioare, ci doar de studii postliceale“

Pe de altă parte, Vergil Chiţac, rectorul Academiei Navale „Mircea cel Bătrân“, a declarat, pentru cotidianul ZIUA de Constanţa, că toate demersurile instituţiei de învăţământ pe care o conduce şi mai ales ale sale „au fost făcute pentru a restabili legalitatea în domeniul educării şi formării profesionale a viitorilor ofiţeri de marină“. „Există o lege, anume Legea 200/2004, legea profesiilor reglementate din România care, în anexa cu numărul 2, precizează foarte clar că profesia de ofiţer maritim (de punte, mecanic sau electrician) necesită minimum trei ani de studii universitare. Or, în mod eronat, în 2010, printr-un ordin al ministrului Muncii de la acea vreme, Mihai Șeitan, ocupaţia de ofiţer punte a fost trecută din grupa majoră II, anume ocupaţii cu preocupări intelectuale, în grupa majoră III, de tehnicieni, maiştri şi asimilaţi“, declară rectorul Academiei Navale „Mircea cel Bătrân“. „Cu alte cuvinte“, susţine prof. univ. dr. Vergil Chiţac, „nu a mai fost nevoie de studii superioare, ci doar de studii postliceale. Ordinul a fost contrar prevederilor Legii 200/2004, care nu a fost modificată. Despre asta este vorba“, a completat rectorul Academiei Navale.

„Nu am semnat vreodată vreun act care să pună pavilionul ţării în pericol“

Stelian Cojocaru menţionează, în acelaşi comunicat de presă, că „atacurile la adresa Colegiului Nautic Român sunt din ce în ce mai agresive şi mai dese“. Pe de altă parte, Cojocaru răspunde şi acuzaţiilor potrivit cărora ar fi încercat să vândă pavilionul românesc. „Nu am avut niciodată o calitate oficială şi nu am semnat vreodată vreun act care să pună pavilionul ţării în pericol“, subliniază preşedintele Asociaţiei Colegiul Nautic Român.

Colegiul Nautic Român a fost înfiinţat în vara lui 2010 şi este prima şcoală privată de ofiţeri de marină comercială care înjumătăţeşte timpul de pregătire pentru brevetul internaţional. Încă de la înfiinţare, acest colegiu şi-a atras o serie de critici, instituţiile de învăţământ superior cu tradiţie în pregătirea ofiţerilor de marină contestând cursurile organizate de instituţia privată.

 


Tags: Vergil Chitac


Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii