Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:08 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Majorări salariale pentru personalul nedidactic din învățământ

ro

22 Feb, 2017 13:51 2032 Marime text
Guvernul va promova în ședința de mâine o ordonanță de urgență pentru soluționarea problemelor de salarizare a personalul nedidactic din învățământ, drepturile acestei categorii de personal urmând să se încadreze între salariul minim pe economie, respectiv 1.450 de lei, și 1.947 lei, se arată într-un comunicat de presă al Executivului.

Potrivit sursei citate, discuții în acest sens au avut loc, în această dimineață, între premierul Sorin Grindeanu, ministrul Educației Naționale, Pavel Năstase, și reprezentanții sindicatelor din educație.

„Respect munca și contribuția fiecărui om din sistemul de învățământ. Am toată deschiderea să găsim soluții rapide pentru problemele salarizării personalului nedidactic din educație și pentru îndreptarea acestei nedreptăți care s-a produs pentru aproximativ 53.000 de oameni din învățământ”, a declarat Grindeanu.


Soluția găsită presupune așezarea pe grilă, în funcție de vechime, a salariilor acestei categorii de personal, iar măsura va fi aplicată începând cu luna februarie 2017.

Un alt punct al discuției a vizat situația sporurilor salariale pentru personalul din educație. Potrivit comunicatului transmis de Guvern, premierul Grindeanu a subliniat că Executivul are în atenție această situație, are "toată deschiderea" și face eforturi să fie rezolvată.

„De asemenea, membrii Guvernului și reprezentanții sindicatelor din învățământ au discutat despre promovarea unui nou proiect al Legii Educației Naționale până la sfârșitul acestui an. În acest context, premierul Grindeanu a arătat că noul proiect va fi rezultatul unei ample consultări cu mediul academic, societatea civilă, sindicate, patronate, partide politice, cu toți cei interesați”, se mai arată în comunicat.



Sursa foto: ZIUA de Constanța

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii