Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:07 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

În aşteptarea musafirilor Şcolile din Constanţa îşi deschid porţile pentru viitorii elevi

ro

25 Feb, 2016 00:00 3955 Marime text
 

În ajunul înscrierilor elevilor în clasele I şi în cele pregătitoare, unităţile şcolare din judeţul şi din municipiul Constanţa organizează Ziua Porţilor Deschise, prilej cu care părinţii pot vizita clasele amenajate şi pot purta discuţii cu dascălii.
 
Evenimentul, dedicat micuţilor care urmează să devină elevi în clasele I şi în cele pregătitoare în anul şcolar 2016-2017, este organizat de mai multe unităţi şcolare din municipiul şi din judeţul Constanţa. Părinţii şi preşcolarii vor avea posibilitatea să afle informaţii legate de baza materială a unităţii de învăţământ de care sunt interesaţi, despre structura şi oferta educaţională. În cadrul evenimentelor, va fi promovată oferta pentru clasa pregătitoare, iar părinţii vor avea ocazia să afle modul în care se desfăşoară orele de curs, precum şi cum se face înscrierea copiilor în clasa pregătitoare.
 
Şcoala Gimnazială nr. 38 „Dimitrie Cantemir“ îşi va deschide porţile tuturor celor dornici de a studia într-o unitate de învăţământ în care educaţia dă roade, comunicarea, transparenţa, eficienţa, calitatea actului educativ şi managementul participativ fiind doar câteva dintre avantajele acesteia. Boboceii, împreună cu părinţii şi cu educatoarele, sunt aşteptaţi la şcoală joi, 25 februarie, începând cu ora 10.00. Vor vizita sălile special amenajate pentru clasele pregătitoare, dar şi alte săli de clasă şi vor cunoaşte cadrele didactice care, cu răbdare şi pasiune, aşteaptă să le fie mentori şi lor, ca şi generaţiilor trecute şi prezente, care duc numele şcolii către elita învăţământului constănţean.
 
Pe 26 februarie, între orele 8 şi 17.00, şi Şcoala Gimnazială nr. 37 Constanţa organizează Ziua Porţilor Deschise, prilej cu  care copiii şi persoanele interesate pot vizita spaţiile destinate activităţilor claselor pregătitoare.
 
La Şcoala Gimnazială nr. 12 „B.P. Hasdeu“ Ziua Porţilor Deschise va avea loc astăzi, între orele 10.00 şi 12.00. Toţi cei interesaţi vor putea vizita instituţia şi vor urmări activităţile din şcoală. Evenimentul se adresează în special părinţilor ai  căror copii urmează să se înscrie în clasa pregătitoare, în anul  şcolar 2016 - 2017. Cu acest prilej, părinţii, educatoarele şi preşcolarii vor avea posibilitatea să se informeze asupra bazei materiale a şcolii, dar şi asupra ofertei educaţionale.


 
Şcoala Gimnazială „Sfântul Andrei“ din Mangalia organizează vineri, 26 februarie, în intervalul 9.00 - 12.00, Ziua Porţilor Deschise.

În data de 26 februarie, între orele 8.00 şi 16.00, evenimentul va avea loc şi la Şcoala Gimnazială nr. 10 „Mihail  Koiciu“.
 
La Şcoala Gimnazială „Lucian Grigorescu“ din Medgidia, Ziua Porţilor Deschise se va desfăşura pe 26 februarie, în intervalul orar 9.00 - 11.00. Sunt aşteptaţi cu mult drag viitori şcolari, părinţi şi cadre didactice din instituţiile preşcolare partenere (Grădiniţa „Piticot“, Grădiniţa „Ion Creangă“, Căminul 11, Grădiniţa „Lucian Grigorescu“).
 
Liceul Teoretic „Carmen Sylva“ Eforie Sud organizează Ziua Porţilor Deschise pe 26 februarie, între orele 11.00 şi 14.00. Sunt aşteptaţi viitori şcolari, părinţii acestora şi cadre didactice de la  grădiniţele din Eforie Sud, Eforie Nord şi alte localităţi învecinate.
 
Şcoala Gimnazială nr. 8 Constanţa organizează vineri, 26 februarie, în intervalul 9 - 13, Ziua Porţilor Deschise, la anexa din strada Corbului nr. 2A şi la sediul din bulevardul I.C. Brătianu nr. 68.
 
Ziua Porţilor Deschise va fi organizată şi la Școala Gimnazială nr. 1 din Grădina pe data de 29 februarie, în intervalul 10.00 - 13.00.
 
Şcoala Gimnazială nr. 1 Ion Corvin organizează Ziua Porţilor Deschise pe 29 februarie, între orele 12.00 şi 13.00, în unităţile de învăţământ: Şcoala Gimnazială nr. 1 Ion Corvin şi structura Şcoala Gimnazială nr. 2 Viile.
 
Şi la Școala Gimnazială „Spiru Haret“ din Medgidia va avea loc Ziua Porţilor Deschise, miercuri, 2 martie, în intervalul 9.00 - 12.00.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii