Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:31 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Este oficial Universitatea Ovidius, in top

ro

19 Feb, 2010 03:43 2452 Marime text
universitate.jpgCertificarea obţinută precede mai multe manifestări care vor avea loc special pentru a marca împlinirea a 20 de ani de când Ovidius a primit rangul de Universitate şi a 50 de ani de învăţământ superior, în 2011

Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământului Superior (ARACIS) a acordat recent, Universităţii Ovidius, un certificat care atestă faptul că, în urma evaluării instituţionale, aceasta a obţinut calificativul „grad de încredere ridicat", fapt ce o situează în topul celor mai bune instituţii de învăţământ superior din ţară. Recunoaşterea oficială vine înainte ca Universitatea Ovidius să sărbătorească două mari evenimente. Unul dintre acestea este aniversarea a 20 de ani de când instituţia a primit rangul de Universitate. Această sărbătoare este succedată de o alta, cu o mai mare încărcătură, şi anume, în 2011 se împlinesc 50 de ani de funcţionare a instituţiei care astăzi este în topul universităţilor din Constanţa şi, de ce nu, din ţară. „În aceşti 50 de ani s-a acumulat o experienţă deosebit de bogată, practici deosebit de valoroase, care sunt ilustrate în rezultatul pe care ARACIS-ul l-a făcut deja public, privind capacitatea instituţională la momentul de faţă a Universităţii Ovidius şi aşezarea ei pe una din cele patru trepte pe care ARACIS-ul le-a legiferat", a precizat rectorul Universităţii Ovidius, prof. univ. dr. Victor Ciupină.

Tocmai pentru ca aceste două date importante să fie sărbătorite aşa cum se cuvine, prof. univ. dr. Ciupină a precizat că deja au stabilit, în Şedinţă de Senat, ca fiecare facultate să marcheze „Luna Facultăţii" în perioada care a rămas până în 2011, când se vor sărbători cei 50 de ani de funcţionare ai acestei instituţii.

Pentru marcarea celor 20 de ani s-a pus la punct un alt eveniment, care de altfel a devenit tradiţie şi anume „Zilele Universităţii Ovidius". Anul acesta au fost mutate din luna aprilie, atunci când avea loc în mod normal această activitate, în luna martie, pe 19, 20 şi 22. Această decizie a fost luată şi pentru că, pe 19 martie este „Ziua Universităţii Ovidius", ziua de naştere a poetului al cărui nume îl poartă universitatea.

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii