Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:45 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Emoţii pentru profesori Posturile didactice vacante şi rezervate, scoase la concurs de ISJ Constanţa

ro

11 May, 2016 00:00 3081 Marime text


Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa organizează concursul naţional pentru ocuparea posturilor didactice vacante şi rezervate - sesiunea 2016. Cei interesaţi îşi pot depune candidaturile în perioada 13 - 20 mai.
Dosarele urmează să fie verificate între 23 şi 24 mai. Ulterior, în perioada 24 - 27 mai, este programată validarea înscrierii, prin semnătură, de către candidaţi / împuterniciţii acestora, cu procură notarială în original.
 
În mod excepţional, absolvenţii promoţiei 2016 pot să prezinte adeverinţa de absolvire şi să valideze fişa de înscriere în data de 20 iulie 2016. Neprezentarea candidaţilor din promoţiile anterioare anului 2016 la validare în perioada precizată atrage după sine anularea înscrierii. Absolvenţii promoţiei 2016 pot participa la proba scrisă din cadrul concursului naţional pentru ocuparea posturilor numai după prezentarea adeverinţei de absolvire. Lista candidaţilor înscrişi şi graficul de susţinere a probelor practice/orale şi a inspecţiilor la clasă vor fi afişate pe 30 mai.
 
În perioada 30 mai - 1 iulie urmează organizarea şi desfăşurarea probelor practice/orale şi a inspecţiilor speciale la clasă. Proba scrisă va avea loc pe data de 20 iulie, urmând ca rezultatele să fie afişate pe 27 iulie. Dascălii nemulţumiţi de rezultate pot depune contestaţii între 27 şi 28 iulie. Acestea vor fi rezolvate între 29 iulie și 1 august. Rezultatele finale urmează să fie afişate pe data de 3 august.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii