Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
19:20 14 12 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Mihai D. Ion - „Problema muzicienilor de valoare este că se regăsesc într-un fel de «inerţie» mentală sub aspectul financiar“ (galerie foto)

ro

07 Aug, 2015 00:00 1715 Marime text
Mihai D. Ion, originar din Constanţa, rezident italian restabilit de curând în România, este absolventul tuturor etapelor de învăţământ muzical din România, studiind pianul în copilărie şi apoi flautul în perioada gimnaziului, a liceului şi a facultăţii. În prezent, Don Michè, după numele său de scenă, este într-un turneu de promovare a unui proiect muzical propriu cu profunde rădăcini italieneşti, izvorâte din cei şapte ani și jumătate trăiți peste graniță. În rândurile următoare, ne va istorisi viaţa lui de artist, de îndrăgostit şi de român adoptat de Italia.

Cum ai descrie instrumentul muzical pe care îl stăpâneşti atât de bine şi ce fel de relaţie se stabileşte între acesta şi artistul care îl însufleţeşte?

Flautul este cel mai sensibil dintre instrumentele de suflat. Îmi place să-l numesc „vioara suflătorilor“. Deşi are un ambitus mai restrâns decât cel al viorii, posedă o flexibilitate extraordinară a timbrului şi a dinamicii, drept pentru care este preferatul compozitorilor contemporani pentru ampla sa paletă de efecte sonore. În ceea ce priveşte relaţia dintre interpret şi flaut, ai spus bine: interpretul îl însufleţeşte. Regretatului maestru Virgil Frâncu, mentorul meu, îi plăcea să spună: „Aerul pe care îl suflăm în flaut este duh şi duhul este suflet!“ Nu pot, deci, compara flautul în relaţia sa cu interpretul decât cu o „prelungire“ a sufletului acestuia. La un moment dat îţi dai seama că devine una cu tine.

Cum ai început să studiezi flautul şi pe ce scene ai reuşit să concertezi până în prezent?

A fost un început greu. Poveste lungă… De mic am studiat pianul cu multe intermitenţe. Am fost un copil destul de bolnăvicios. Apoi am vrut să continui pe drumul muzicii, deşi nu eram la nivelul pianiştilor de vârsta mea. Nu vedeam în ce mod aş putea face asta dar, mulţumită mamei mele, care m-a încurajat, am mers la Liceul de Artă din Constanţa, pentru a mă interesa cu ce alt instrument aş putea continua. Mi-ar fi plăcut mult percuţia, dar nu erau locuri. Erau locuri la flaut, dar era destul de târziu să încep să-l studiez. Studiul flautului începe de regulă în clasa a V-a. Eu eram în vacanţa dintre a VII-a şi a VIII-a. A trebuit să recuperez într-o vacanţă cei trei ani, pentru a putea da diferenţa la instrument şi a intra în clasa a VIII-a la flaut. Am luat cu 10. Paradoxal, am concertat mai mult în afară ţării. Locul cel mai important şi mai cunoscut în care am avut privilegiul să cânt a fost Sala de Aur din Viena, locul de unde sunt transmise la televizor concertele anuale de Paşti şi de Crăciun.

Din ce motiv ai ales să părăseşti oraşul natal Constanţa pentru Genova, Italia?

N-am fost unul dintre românii care şi-au lăsat ţara de nevoie. O duceam destul de bine în 2007, când am plecat. Eu… m-am îndrăgostit. Soţia mea, Raffaella, este motivul. O italiancă frumoasă şi iubitoare, căreia nu i-am putut rezista. O poveste de dragoste fulgerătoare, profundă, din care s-a născut fiica noastră, Sofia, care, luna aceasta, împlineşte şapte ani.

Care sunt cele mai plăcute amintiri din cariera ta muzicală?

Era în iarna anului 2000, într-un turneu prin Europa, cu Scala Theater GMBH. Noi nu aveam încă cetăţenie europeană, deci: vize, controale la graniţe etc. Îmi amintesc că aveam programat un concert şi în Elveţia, ţară pentru care, evident, nu reuşisem să obţinem viza. Am trecut graniţa clandestin cu tot grupul de artişti, noaptea, ca nişte hoţi. Apoi a trebuit să stăm două zile închişi în camera de hotel, pentru a nu fi descoperiţi. Am ieşit doar pentru concert. N-am trăit niciodată emoţii atât de intense ca în acele două zile…

Crezi că respectul, admiraţia şi remuneraţia artiştilor din România se ridică la nivelul prestaţiilor şi pregătirii acestora?

Te felicit pentru întrebare! Se vorbeşte mult pe tema aceasta. Chiar discutam deunăzi cu un grup de prieteni muzicieni. Se plângeau de faptul că „e greu“ ca muzician, mai ales din punct de vedere financiar. I-am contrazis. Cred cu tărie în valoare. România este o ţară plină de mari valori în toate domeniile. Problema muzicienilor de valoare este că se regăsesc într-un gen de „inerţie“ mentală când vine vorba de aspectul financiar. Se simt constrânşi de circumstanţe să facă compromisuri artistice pentru că „aşa cere piaţa“, din frică de a nu pierde puţinul pe care îl au, fără să realizeze ce putere extraordinară au în mână şi cum ar putea folosi şi educa piaţa în avantajul propriu, dar mai ales al publicului. Au trăit într-o perioadă în care noţiunile de bază în marketing şi management nu se predau în şcoală. Lucrul acesta trebuie schimbat. Mă consider norocos din acest punct de vedere. În ultimii opt ani, am dezvoltat o activitate, în paralel cu muzica, ce m-a ajutat enorm din acest punct de vedere. Vreau să le transmit colegilor mei doar atât: studiaţi marketing şi nu vă vindeţi ieftin! Sunteţi creatori de tendinţe!

Cum ai reuşit să găseşti formula magică prin care să introduci flautul în spectacole lesne de apreciat chiar şi de publicul nefamiliarizat cu acest instrument?

În marketing, cele mai de succes idei sunt cele simple. Punerea lor în practică însă cere ca anumite principii să fie respectate. Produsul pe care îl propui trebuie să fie de consum, cunoscut, deci deja cerut de piaţă, uşor de vândut şi accesibil tuturor. În cazul meu, muzica tradiţională italiană autentică respectă toate aceste principii şi, spre norocul meu, se îmbină de minune cu flautul. Proiectul la care lucrez şi care a început deja să aibă un discret succes (deşi după doar o lună şi jumătate de muncă) se numeşte „Ti racconto l’Italia“ („Îţi povestesc despre Italia“) şi cuprinde piese din repertoriul tradiţional (canzonette napoletane), dar şi lucrări cunoscute pe tot mapamondul ce povestesc despre Italia şi italieni. Cultura şi tradiţia italiană sunt foarte iubite la noi dar, din nou, spre norocul meu, muzica italiană este foarte puţin promovată pe piaţa românească. Am îmbinat vocea şi flautul şi… a ieşit! Voi lăsa publicul să aprecieze valoarea. Publicul nu se înşală niciodată!

Care sunt artiştii pe care îi studiezi şi pe care ni-i recomanzi pentru o audiţie plăcută?

Voi rămâne pe tărâm italian şi în genul pe care l-am ales. Vă recomand artişti precum Massimo Ranieri, Domenico Modugno, Roberto Murolo, Mia Martini, Gianni Morandi, Claudio Baglioni… Apoi, vă aştept, bineînţeles, cu mult drag la seratele italiene pe care le voi susţine vara aceasta.

Ti-a placut articolul?

Comentarii