De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
21:35 24 01 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Mărțișoare din cuvinte Walter Ghicolescu, artistul matematician - „Știu că mai există undeva femeia pentru care eu nu am cântat”

ro

01 Mar, 2015 00:00 2078 Marime text
Walter Ghicolescu este unul dintre puținii artiști care păstrează vie muzica folk în România. În urmă cu câțiva ani, el a ajuns în orașul nostru, motiv de bucurie pentru publicul constănțean, dată fiind activitatea lui artistică.

 Cum s-a produs trecerea de la matematică la muzică?

Aș spune că muzica și matematica coabitează foarte frumos, atât în prezentul meu artistic, cât și în cel de la catedră. Nu cred că poate fi vorba de o trecere dinspre ceva spre altceva, atâta timp cât toate se (re)găsesc în Tot, mai devreme sau mai târziu. Matematica vieții mele se regăsește în muzica pe care o compun, iar muzica vieții mele e ca o matematică, cu termeni necunoscuți, cu soluții complicate, artificii de calcul și timp de gândire dat. Există un infinit de posibilități în muzică, plecând de la 8 sunete de bază și o singură soluție matematică viabilă pentru viață, aceea de a ieși pe plus. Cum din această perspectivă muzica pare mai simplă, aleg să mă refer la ea cu insistență pentru a găsi soluții la ecuațiile de viață ce tind spre minus. Fiecare cu magiile lui. Ale mele sunt pe note, și când spun asta, nu mă refer la magia muzicii mele pentru cei din jur, ci la ce face ea în mine. Pentru mine, Muzica e o soluție de Viață.

 Care au fost primele impresii despre orașul nostru odată ce v-ați mutat din Călărași?

La Constanța am ajuns după câțiva ani de studenție de-a doua în dulcele târg al Ieșilor, unde am participat din plin la viața culturală a orașului prin proiectele Casei de Cultură a Studenților, ca referent cultural, și grație apropierii de domnul Dumitru Grumăzescu, marele anticar, cunoscut în Europa pentru colecția sa Eminescu. Cu această experiență, am perceput inițial Constanța ca un centru economic puternic și... atât. Am avut rețineri la început privind felul cum va fi receptat aici demersul meu artistic, în primul rând pentru că nu se întâmplă ceva semnificativ în zona folk. De 8 ani visez un festival de muzică folk la țărmul mării și mi se pare de neînțeles că nu se găsesc fonduri la nivel de județ pentru asemenea manifestări. Aplaud activitatea colegilor artiști de la TNOB „Oleg Danovski”, pe care îi urmăresc frecvent în spectacole și știu cât de mult se zbat să existe pe scenă, în condițiile în care din 2010 li se reduce din buget într-atât încât la acest moment Opera din Constanța are cel mai mic buget din țară. Nu înțeleg de ce un oraș ca acesta, pe locul doi în lista contribuabililor la bugetul de stat, nu primește mai multe fonduri pentru cultură. Oamenii au nevoie de artă pentru a fi fericiți, iar artiștii au nevoie de public pentru a exista. Ce se întâmplă semnificativ în materie de folk la țărmul mării se întâmplă grație unor oameni frumoși care se încăpățânează să creadă în visul Folk You, indiferent cât de greu le este să îl întrețină din fonduri private, la 10 ani de la prima sa ediție. La scară mai mică, am reușit și noi în acești ani, iar de curând chiar alături de echipa Folktrotter, emisiunea de folk pe care o prezentăm săptămânal la Radio Neptun, să derulăm spectacole folk în câteva localuri din oraș, unde avem susținere să invităm artiști din țară. În rest, e un oraș superb care îmi dăruiește multe: e marea, sunt prieteniile pe care le-am legat aici, proiectele pe care le derulez la Radio Neptun, copiii de la Școala de Chitară, Școala Spectrum și Liceul Internațional de Informatică, unde activez ca profesor, colaborările și parteneriatele cu diverse instituții locale. Pentru toate acestea sunt recunoscător și îi mulțumesc orașului de la țărmul mării că m-a adoptat cu dragoste în perimetrul său.

 Cum se prezintă muzica folk în țara noastră?


Muzica folk trăiește. Sunt festivaluri de folk în toate marile orașe ale țării și nu numai, sunt evenimente pe vârfuri de munte, în comune și sate, prilejuite de aniversări ale poeților români sau chiar de venirea unui anotimp, comemorări ale personalităților locale pe care edilii aleg să le marcheze prin recitaluri de muzică folk. Se cântă folk și în cluburile din Capitală, în deltă la Sfântul Gheorghe cânt de 7 ani în cadrul unui festival ce promovează acest gen, în țară sunt invitați artiști consacrați și concurenți tineri, o generație întreagă se antrenează și pare deja pregătită să ducă mai departe ideea Cenaclului Flacăra, din care am avut onoarea să fac parte. Chiar dacă proporția receptării nu e aceeași, îndrăznesc să cred că muzica folk este încă sub o stea norocoasă. Sunt mulți oameni talentați, oameni care compun muzică pe care o trăiesc cu tot sufletul și pe care ar cânta-o oriunde cu pasiune. Provocarea o reprezintă mediatizarea artiștilor și a acestor evenimente; iar interesele celor care se ocupă de mediatizare depășesc sfera de interes a artiștilor. Adică noi nu suntem treaba lor, dar asta nu e treaba noastră.

 Care sunt artiștii pe care îi studiați și vă inspiră?

Artistul meu preferat e Dumnezeu. El mă inspiră zilnic, are o regie și o punere în scenă fabuloase. De acolo primesc puterea și instrucțiunile de funcționare pe toate domeniile, inclusiv cel muzical.

 De ce chitară și nu alt instrument ?

Chitara are formă de femeie.  Chitara o poți purta cu tine peste tot. Chitara e ca vinul, când lemnul e vechi, sună mai bine. Chitara e vie, un copac care foșnește în alții, în timp ce își are rădăcinile în cel care o cântă. Chitara, pentru că am avut norocul să îl aud pe Sterian cântând „Amintire cu haiduci” la vârsta când eram suficient de crud să mă aplec. Chitara a fost norocul meu că m-am aplecat spre ea, și nu spre altceva. Familia a fost mediul propice pentru această influență fericită.

 Unde ați avut parte de cel mai numeros și plăcut public?

Ar fi nedrept să numesc publicul unui oraș în detrimentul altuia așa cum ar fi nedrept să compar publicul unui festival cu publicul dintr-un club. Până la urmă, publicul Cenaclului Flacăra, cel de la Om Bun, de la Folk You nu este în exclusivitate publicul meu, deși am avut onoarea să fiu aplaudat pe aceste scene. Pentru mine, publicul e FIECARE om care mă ascultă și se compune din câte un om lângă alt om, lângă un alt om. Folkul a ieșit din epoca mulțimii, este un gen care astăzi se adresează mai degrabă elitei decât maselor, deci valoarea audienței nu se socotește în numărul ei. Încă nu sunt sigur dacă valoarea mea ca artist e dată de ținuta intelectuală a versurilor pe care le promovez sau de ținută morală și intelectuală a ascultătorilor mei. Este o interdependență fascinantă și le sunt recunoscător prietenilor poeți contemporani care mă ajută să transmit muzical crezul meu despre valoare către cei din public, cei care înțeleg perfect acest demers. Ideea mea rămâne, publicul e artistul său, artistul e publicul său... iar poeții contemporani sunt binecuvântarea mea: Clara Mărgineanu, Eugenia Ponta Pete, Sanda Nicucie, Maya Maria Călinescu, Dana Ene, George Eugen Doinaru, Eduard Zalle, Adrian Pantazi, Andrei Pătras, Ovidiu Mihăilescu, Miron Manega, Mircea Dinescu și mulți alții... Câți suntem? Chiar nu contează, având în vedere că schimbarea de paradigmă se face cu Unul. Puțini, din această perspectivă, înseamnă deja mult și geometric vorbind, cercul pe care îl face în oglinda apei o pietricică aruncată de Unul își multiplică perfecțiunea rotundă la infinit. Extrapolând, atâta timp cât în public va fi măcar un om să audă cuvintele și muzica, am reușit, ele vor vibra mai departe.

 Ce albume și piese credeți că vă reprezintă artistic?


Toate piesele, fie că sunt de pe cele trei albume sau single-uri sau cele care își așteaptă locul pe albumele Trecerea Lumilor și Folktrotter care vor apărea în acest an la interval de câteva luni. Fiecare piesă, fiecare album are povestea sa. Vă invit să descoperiți cu care dintre ele rezonați, pentru că produsul artistic nu mai aparține creatorului din momentul în care este trimis în eter, ci celui care receptează. Contează mai puțin care mă reprezintă pe mine într-o anumită etapă a vieții, și mai mult cum se regăsesc alții în piesele mele, în etapele vieții lor.  

 Primăvara este anotimpul care începe cu luna femeilor. Ce mesaj le transmiteți domnișoarelor și doamnelor din Constanța?

Ca să citez un poet constănțean pe versurile căruia am compus câteva piese, le-aș spune așa: „Știu că mai există undeva femeia pentru care eu nu am cântat”. Le urez o primăvară frumoasă și, în așteptarea întâlnirii noastre la concerte, le dedic piesa „Păcat” (pe versurile concitadinului Eduard Zalle) de pe albumul „Popas în alt cântec”, apărut in 2012. Să ne găsim cu bine și cu armonii!

Ti-a placut articolul?

Comentarii