Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:30 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mărțișoare din cuvinte George Albină, preşedintele Ligii Studenţilor din UMC - „Este luna în care se îmbină armonios sensibilitatea, frumusețea, tandrețea și finețea“(galerie foto)

ro

02 Mar, 2015 00:00 3773 Marime text
George Albină este președintele Ligii Studenților din Universitatea Maritimă din Constanța, organizație care a împlinit, în luna februarie, 25 de ani de existență. În continuare, invitatul nostru ne va vorbi despre activităţile din cadrul ligii şi al universităţii, încheind interviul cu un mesaj de Mărțișor.

De cât timp ești președinte al Ligii Studenților din Universitatea Maritimă Constanța și care sunt reușitele echipei tale, până în prezent?

Activez în cadrul Ligii Studenților din Universitatea Maritimă Constanța (LSUMC) din anul II de facultate, mai exact, mi-am început activitatea în cadrul ligii în luna octombrie a anului 2012. Am început ușor, luând totul pas cu pas și descoperind ceea ce face liga, de la reprezentarea studenților, la proiecte sau acțiuni sociale. Am descoperit cu mare mirare faptul că LSUMC este singura organizație studențească care a înființat o universitate, că, la începutul anilor ’90, aproximativ 300 de studenți au protestat pentru drepturile lor și, pentru a-și face opiniile auzite, au făcut greva foamei (cea mai mare grevă a foamei din istoria României). Sunt fapte foarte curajoase, pe care puțini studenți ar îndrăzni să le facă în zilele noastre.  De-a lungul celor 25 de ani de activitate, liga a luptat pentru ca universitatea să supraviețuiască ca unitate, întrucât au fost momente în care persoane rău intenționate au vrut să distrugă munca unor studenți, dar și a unor profesori. Toate aceste lucruri m-au motivat foarte mult și m-au făcut să îmi doresc să îmi reprezint studenții din UMC, m-au făcut să vreau să lupt pentru drepturile studenților.

În anul 2013, am fost ales de colegii mei pentru funcția de vicepreședinte, fapt care m-a motivat şi mai mult. Dar din acel moment, lucrurile pentru mine se schimbaseră. Începeam să simt ce înseamnă reprezentarea studenților, lupta pentru drepturile lor atât la nivel local, cât și la nivel național. La scurt timp după ce am fost ales vicepreședinte, am fost nevoit să țin interimatul ligii pentru şase luni, întrucât președintele plecase în voiaj, ceea ce m-a făcut să simt cu adevărat presiunea pusă pe umerii mei.

În vara anului 2014, având în spate experiența anterioară, am decis să candidez pentru funcția de președinte. Eforturile mele depuse de-a lungul timpului în ligă au fost apreciate de colegii mei, care m-au votat în unanimitate, devenind astfel președintele LSUMC și intrând în rândul unor oameni care au scris istorie. M-am simțit dator, la rândul meu, să continui tradiția. Iar lucrurile au început să se miște… Am reușit să organizez cel mai mare protest studențesc din ultimii ani în Constanța. Un protest la care peste 400 de studenți ai UMC au ieșit în stradă pentru a-şi cere drepturile prevăzute de Legea Educației Naționale. Până în prezent, am reușit să mai organizez prima școală de vară pentru elevi din Constanța. Maritime Summer University are ca activitate principală simularea procesului de predare, învățare şi evaluare în Universitatea Maritimă din Constanța, pentru un număr de 20 de elevi din toată țara, absolvenți ai clasei a XI-a. Elevii vor urma un program de cursuri, reprezentative pentru anul I, II şi III  de studiu, susținute de cadrele didactice ale Universității Maritime din Constanța. Proiectul vine în sprijinul elevilor indeciși cu privire la studiile universitare, pentru a-i ajuta pe aceştia să aleagă în cunoștință de cauză un domeniu de specializare. În cele şase luni de mandat, am reușit să realizăm extrem de multe proiecte pentru studenții noștri. Unul dintre acestea, „Primul voiaj“, are ca scop o mai bună instruire a studenților care vor pleca în primul voiaj de cadet, precum și conștientizarea anumitor pași elementari cu privire la conduita care se adoptă pe  navă. Alte proiecte sunt Regata Universităților din Constanța, eveniment care a devenit deja o tradiție, organizarea unui concurs de yachting cu veliere de clasa Ypton 22 și canoe, pe Lacul Siutghiol. Târgul de joburi este un alt proiect, scopul lui fiind stabilirea de întâlniri între firmele de crewing şi studenți. Sesiunea de Comunicări Științifice este organizată împreună cu Universitatea Maritimă din Constanța. Desigur, pe lângă proiecte, zi de zi, ne ocupăm de problemele studenților din Universitatea Maritimă, cum ar fi obținerea unor sesiuni speciale de examene, probleme cu cadrele universitare, probleme din cămine. Pot spune că, datorită conducerii universității, care a fost mereu deschisă către dificultăţile cu care se confruntă studenții, am reușit să rezolvăm peste 90% dintre acestea.

 Care sunt avantajele și dezavantajele unui student care se implică în reprezentarea colegilor în relație directă cu cadrele universitare?

Avantajele studenților implicați sunt multe. Aceștia beneficiază în primul rând de o dezvoltare personală, sunt la curent cu ceea ce se întâmplă în universitate, participă la training-uri naționale, află foarte multe lucruri noi, dar cel mai important este că ne facem prieteni atât la nivel locat, cât și la nivel național. În ligă suntem mai mult decât prieteni, suntem o familie unită care se ajută și se sprijină mereu. Avantaje în relația cu cadrele didactice nu sunt. Nimeni care a venit să facă voluntariat în cadrul LSUMC nu se gândeşte că va fi avantajat de profesori. Avem profesori corecți care apreciază foarte mult implicarea şi ceea ce facem noi, însă, când este vorba de școală, noi nu suntem avantajați de cadrele didactice. Dimpotrivă, profesorii ne cer mai mult, întrucât suntem reprezentanții studenților și au așteptări foarte mari de la noi.

Care crezi că este trăsătura comună a tinerilor care optează pentru meseria de navigator?

În primul rând, pentru meseria de navigator trebuie să ai chemare. Trebuie să îți placă să fii pe mare, să fii un lup de mare, așa cum suntem noi numiți. Calitatea comună cred că ar fi curajul și, desigur, determinarea. Nu este o meserie ușoară, însă cu siguranță este o meserie frumoasă care îți oferă foarte multe satisfacții.

Ce planuri ai pentru 2015 în legătură cu organizaţia pe care o conduci? 

Pentru anul 2015, nu pot decât să îmi doresc să continuăm treaba bună pe care o facem în cadrul  ligii, vreau să ne reprezentăm cu brio studenții în continuare atât la nivel local, cât și la nivel național. Vreau să demarăm și mai multe proiecte care să vină în ajutorul studenților din UMC, vreau să fim în continuare în prima linie a organizațiilor studențești din România.

Poți să ne povestești cum și ce ați sărbătorit la începutul lunii februarie?

Pe 6 februarie, am sărbătorit 25 de ani de LSUMC. 25 de ani înseamnă un sfert de veac, înseamnă o mică eternitate, iar timpul trece implacabil. Sunt 25 de ani de când un grup de studenți au reușit să înființeze Universitatea Maritimă din Constanța. Alături de noi am avut studenți care au pus prima cărămidă la ceea ce înseamnă UMC, care s-au implicat în viața studențească, dar am avut alături și prietenii din țară. Organizațiile studențești ne sunt alături și ne sprijnă, iar faptul că ele au fost alături de noi este încă un motiv de mândrie și un semn de apreciere pentru ceea ce facem noi. Sunt 25 de ani de reprezentare studențească, timp în care liga și-a servit studenții. Sunt mândru că am onoarea de a fi la cârma ligii în acest an de sărbătoare. Pe această cale, doresc să le mulțumesc tuturor membrilor Ligii Studenților din Universitatea Maritimă Constanța pentru sprijinul și devotamentul demonstrate, întrucât puterea ligii stă în oamenii care ne sunt alături, în oamenii care au avut și au încredere în noi. Toate acestea mă fac să îmi doresc și mai mult să conduc organizația spre noi reușite.

Ce le urezi la început de primăvară colegelor, profesoarelor şi mamelor, în luna pe care le-o dedicăm dumnealor?

Martie este luna în care se îmbină armonios cele patru caracteristici ale femeilor: sensibilitatea, frumusețea, tandrețea și finețea. Odată cu venirea primăverii, îmi exprim întreaga stimă şi admirație în primul rând față de mama mea, față de colegele mele, față de doamnele profesoare și, desigur, față de toate doamnele și le urez multă sănătate și fericire. La mulți ani de Mărțișor!
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii