Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
13:21 22 10 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Licean la „Călinescu”, student în Marea Britanie, angajat de top în Suedia Valentin Jalbă - „M-aş întoarce în România, mi-aş deschide ceva pe cont propriu”

ro

14 Jul, 2015 00:00 1545 Marime text
Valentin Jalbă este un tânăr de 24 de ani cu multă ambiţie, viziune şi dorinţă de a-şi dezvolta viaţa profesională şi personală la un nivel la care alţi tineri nici nu se gândesc. A plecat din Constanţa în Marea Britanie pentru a învăţa despre publicitate şi afaceri la una dintre universităţile bune ale Regatului Unit, Universitatea din Coventry. Pentru că şi-a dorit mai mult, nu s-a rezumat doar la a-şi finaliza studiile. S-a integrat în stagii de perfecţionare şi în alte ţări, şi pe alte continente, pentru a-şi lărgi viziunea, a dobândi idei noi şi, totodată, a-şi îmbogăţi viaţa. A urmat programul ERASMUS în Suedia, dar şi un program derulat de universitatea pe care o urma, în China. „Atunci am început să prind gustul vieţii internaţionale şi mi-am spus că nu aş vrea să rămân într-o singură ţară, să mă leg”, ne spune Valentin. A lucrat pentru una dintre cele mai mari companii britanice, Associated British Foods. Lucrurile au evoluat, iar viaţa sa profesională continuă să-i ofere satisfacţii zilnice. De şase luni munceşte în Suedia, într-o companie de top, şi îşi doreşte mai mult. Se perfecţionează zilnic şi vrea ca, la un moment dat, peste ani, să revină în ţară şi să-şi dezvolte, cu idei occidentale, propria afacere.

Cum ai ajuns să studiezi şi să lucrezi în Marea Britanie?

Dacă stau să mă gândesc bine şi să privesc în urmă, lucrurile au luat o turnură interesantă în viaţa mea. Am aplicat la Liceul „Traian”, iar clasa a noua am studiat acolo. Profesorul de matematică ne spunea că noi o să dăm ori la ASE, ori la Politehnică, pentru asta ne pregătim, iar acest lucru îmi intrase atât de bine în creier, încât ajunsese să fie ceva fix, fără să am alte aspiraţii. Nu ştiu ce am avut însă în ultimele luni din clasa a noua şi mi-am spus că nu vreau în niciunul dintre aceste locuri. Varianta era să plec de la „Traian”, în ciuda profesorilor, pentru că, într-un final, nu voiam să fac informatică. M-am transferat la Liceul „George Călinescu”, pentru că voiam să învăţ limbi străine, care să mă ajute să plec din ţară. Asta a fost principala idee. Apoi am ajuns la universitate, am început să studiez advertising şi business la Coventry University. După doi ani, am fost acceptat de universitate într-un program prin care trebuia să reprezint instituţia la care eram la o altă universitate din China, parteneră. Trebuia să predau afacerile din perspectiva vestică şi limba engleză timp de trei săptămâni. Atunci am început să prind gustul vieţii internaţionale şi mi-am spus că nu aş vrea să rămân într-o singură ţară, să mă leg. Când m-am întors în Marea Britanie, am aplicat pentru ERASMUS în Suedia. Apoi am văzut că politica din universităţile din Anglia este diferită de cea din România, în sensul că, dacă faci ERASMUS, nu ai echivalat anul respectiv. Pur şi simplu ţi se îngheaţă anul şi te întorci de unde ai rămas. Practic, am făcut patru ani de facultate, am pierdut mai mult timp, dar am învăţat mult mai multe lucruri. Voiam să învăţ cât mai multe. Am aplicat pentru programul de schimb de experienţă şi în Stockholm, şi în SUA, la Universitatea din San Diego. Am fost acceptat aici numai că, cu puţin timp înainte de a pleca, mi s-a spus că a fost schimbat parteneriatul cu universitatea din San Diego şi au tăiat programul. Astfel, am ajuns în Suedia, şi nu în California. Practic, această decizie mi-a schimbat cursul vieţii. Când am ajuns în Suedia, nu aveam cazare, cererea era mult mai mare decât oferta. După mai multe locuri prin care am stat pentru că nu aveam cazare, am dat peste un tip, Adi, care-şi căuta cazare, şi am decis să căutăm amândoi. Între timp, el şi-a găsit, dar m-a ajutat mai apoi foarte mult. După ce am terminat facultatea, am aplicat la nişte proiecte ale firmelor prin care angajează absolvenţi pe care îi pun pe poziţii de entry level pentru a învăţa cât mai multe. Ei investesc în tine, chiar dacă iniţial îţi dau salarii mai mici. Am aplicat la Associated British Foods, la divizia de AB Agri, ce reprezintă divizia agricultura a companiei. Am fost în trei programe a câte şase luni fiecare, în primul, am fost în programul de vândut angro, acolo m-am ocupat de site, de contracte şi de o parte de logistică. Aici am făcut un plan logistic prin care am avut de adus mai multe zeci de tone de grâu din Ungaria către Anglia, via Portul Constanţa. Aici am vrut să explorez opţiunea de a aduce produsele cu vaporul - pentru a fi mai ieftin - decât pe Canal, ceea ce nu s-a mai întâmplat. Al doilea program a fost cel de business development, care a fost deosebit, cele mai multe lucruri aici le-am învăţat. Am ajuns la concluzia că putem face statistici pe parcursul multor ani, iar pe baza acelora, să prezicem piaţa. Erau înfricoşător de precise acele date. Practic, am înfiinţat o nouă divizie. În următoarele şase luni ale proiectului, am intrat în divizia proaspăt creată. A fost foarte greu la început, dar, într-un final, a fost un succes. Apoi am vrut să încerc să fac şi altceva. Compania în care eram aici era foarte OK, dar erau multe lucruri care nu-mi plăceau, în primul rând, zona unde se aflau birourile - în afara oraşului, în mijlocul câmpului. Cel mai apropiat butic era la trei kilometri, iar centrul oraşului, la 10 kilometri, ultimul autobuz era la cinci seara. Acest lucru m-a afectat foarte mult. Oricum , voiam să încerc şi altă ţară.

Cum ai ajuns în Suedia?

După al treilea program la Associated British Foods, am început să-mi caut de lucru, iar Adi, cu care rămăsesem prieten în Suedia, mi-a spus că este un loc liber la Xylem - unde lucra el -, o companie foarte mare, axată pe tehnologii prin care este transportată apa. Am aplicat pe site şi, după interviuri, am fost acceptat.

Ce te-au învăţat pe tine studiul şi viaţa în Suedia, până acum?


M-au schimbat radical, dintr-o perspectivă foarte importantă. Mereu am avut aspiraţii către propriul meu business. Aveam perspectiva românească, cu scopul principal profitul, calitatea fiind pe plan secundar. Nu aveam o gândire prea dezvoltată, era ceea ce vedeam în jur. Am învăţat aici cum să obţin acest profit şi, în acelaşi timp, clienţii să fie foarte mulţumiţi - lucru deosebit de important, pe care nu l-am „prins” cât timp eram în România. Am învăţat ce înseamnă marketing, customer service, atenţia la detalii. După ce m-am angajat, am văzut aceste lucruri puse în practică şi în Anglia, şi în Suedia. Acum chiar îmi place ceea ce fac. Dar dacă eu decid că este cazul să merg în altă ţară sau companie, sunt deschis. Am ajuns să spun nu la nimic. Uniunea Europeană a fost un ajutor colosal pentru mine, şi permisul de muncă, şi faptul că am putut pleca după liceu.

Cât câştigi acum?

Mai mult decât mă gândeam. M-am dus pe un salariu mare, din perspectiva mea de atunci, ca proaspăt absolvent. După ce m-au acceptat la Xylem şi mi-au spus că este OK, totuşi, nu spuneau nimic de salariu. Când m-au sunat să-mi spună că am fost acceptat, abia la final mi-au comunicat salariul. A fost mult mai mult decât îmi imaginam, însă apoi mi-am dat seama că nu era atât de mare, pentru că viaţa în Stockholm este foarte scumpă, cu mult mai scumpă decât în Anglia. În timpul interviului cu Xylem, salariul a fost un subiect atât de tabu încât, dacă cumva discuţia în timpul interviului ducea în acea direcţie, ei schimbau imediat subiectul.

Ai întâmpinat probleme legate de faptul că eşti român?

Consider că ăsta e un mit. Atâta timp cât eşti la o companie importantă, niciodată nu te vor refuza pe baza faptului că eşti român. Una este politica unei companii mari şi alta a uneia care are un butic la colţ de stradă. Cât timp poţi aduce un beneficiu mai mare acelei companii, mai mare decât poate aduce contracandidatul tău, nu contează din ce ţară eşti.

Cum este viaţa ta acum, la 24 de ani?

Este foarte frumoasă, mai ales dacă fac comparaţie cu oraşul din Anglia unde stăteam şi unde nu se întâmpla nimic. Acum stau foarte aproape de centru, ce-i drept, într-o garsonieră mică. Compania din Suedia mi-a angajat o firmă de consultanţă care să se ocupe de toate documentele de care aveam nevoie.

Cum sunt oamenii printre care trăieşti?

Suedezii sunt nişte oameni incredibil de deschişi la minte. Pentru alţii este chiar deranjant cât de deschişi la minte sunt. Mai nou, acum a apărut problema ţiganilor români şi la ei. Aproape toţi românii sunt deranjaţi de prezenţa ţiganilor acolo, însă, dacă le spui acest lucru suedezilor, nu sunt de acord cu tine. Spun că trebuie ajutaţi. Ei au mai ajutat imigranţi din alte ţări, din Iran, Irak, chiar au făcut câteva gafe cu ei. Au acceptat imigranţi, le-au dat apartamente în cartiere special construite iar acum, după câteva generaţii, şi-au dat seama că au cartiere numai cu iranieni, irakieni, şi este ciudat. Sunt integraţi în ţară, dar nu sunt integraţi în societate. Acum şi-au schimbat perspectiva. Chiar dacă limba lor, la nivel global, este puţin vorbită, puţin peste 10 milioane de locuitori, ţin să le vorbeşti limba, să încerci măcar.

Tu ai încercat să înveţi?

Am încercat, gramatica este mai uşoară atâta timp cât cunoşti vocabularul, dar acesta este foarte greu. Când am ajuns prima zi la compania la care sunt acum, angajatorul mi-apus la dispoziţie un profesor care să mă mediteze, doar că trebuia să pornesc de la un nivel foarte ridicat, B2, care înseamnă cumva patru din şase, iar baza mea era aproape zero. Nu am învăţat limba în timpul ERASMUS-ului şi acum nu puteam să intru la acel nivel. Profesorul pe care îl aveam doar de la acest nivel lucra şi am renunţat la acel curs. O să-l reiau atunci când vor începe de la nivelul 1. Mai prind însă de la colegi şi sisteme interne de comunicare cu mail-uri în suedeză şi mă străduiesc să le înţeleg. O să învăţ la un moment dat, pentru că este vorba de vocabular. Atâta timp cât sunt deschis, o să învăţ.

Te-ai întoarce în România?

Da. Am ajuns la concluzia că în lumea afacerilor în România sunt foarte multe găuri. Au început acum să se mai schimbe, dar nu au ajuns la nivelul Occidentului. Sunt multe nişe pe care pot să le valorific, fără să-mi sară zece competitori în cap. În Suedia sau în Anglia, oricât de mică ar fi nişa mea, garantat sunt zeci de persoane care fac acelaşi lucru, ceea ce nu se întâmplă aici. Deocamdată, mai am de învăţat şi oricum nu aş reveni în România să fiu angajatul cuiva, aş deschide ceva pe cont propriu.

Cum eşti văzut acolo ca angajat?

La fiecare început de an îţi setezi propriile obiective, minimum patru, cu care managerul trebuie să fie de acord. Peste un an, ai o şedinţă în care vezi cât de bine ţi-ai atins obiectivele. Dacă ţi le-ai atins, cel mai probabil o să-ţi mărească salariul, dacă nu, se găsesc soluţii pentru a se îmbunătăţi situaţia, pentru a nu pleca de la ei. Aici, la compania unde sunt angajat, pun foarte mult accent pe beneficii, lucru pe care nu l-am văzut în nicio altă ţară sau companie. De exemplu, zilele libere de la stat sunt puţin peste 10. Ei au anumite politici, dacă ziua liberă este sâmbătă, ei dau liber şi vineri şi luni. Nu are neapărat un sens, dar este politica lor pentru a-şi păstra angajaţii. Ei au transformat aceste 10 zile în 25, în acest an, în afara concediului. Am colegi care au câte opt sau zece săptămâni de concediu pe an, în afara zilelor libere de la stat. Cu fiecare an care trece, îţi mai pun zile de concediu.

Ce-ţi place cel mai mult în ţara în care trăieşti?

Politica lor anti stres. Ei au o politică foarte bună. Când am ajuns prima oară în ERASMUS, aveam foarte multe ore suprapuse, ceea ce mă stresa foarte tare. Am mers la biroul administrativ, unde m-au văzut că eram panicat. Primul lucru pe care mi l-au zis au spus că trebuie să beau mai întâi un ceai şi am început să discutăm despre cu totul alte lucruri. Ei mi-au spus că politica lor este ca să nu discute atunci când una dintre persoane este stresată. Acest lucru mi se pare genial. La noi la birou am pauză de masă şi pauză de cafea - care sunt de aproximativ un sfert de oră la fiecare două ore. Nimeni nu spune nimic în legătură cu timpul petrecut în pauză, atâta timp cât dai proiectele la timp şi bine. Am încercat să fac acest lucru şi la proiectul pe care îl fac în timpul meu liber cu nişte prieteni de-ai mei, aplicaţii pentru telefonul mobil. Eu mă ocup cu partea de business şi scris cod. Nu am studii formale în IT, dar am învăţat, pentru că mă fascinează. Înainte, când dădeam de câte o problemă pe care nu puteam să o rezolv, mă stresam, nu dormeam şi tot nu reuşeam. De când am ajuns în Suedia, am început să adopt altă tactică. Când văd că am o problemă, las calculatorul şi, după două zile, când reiau situaţia, de cele mai multe ori găsesc soluţia extrem de rapid. Asta am învăţat din sistemul suedez.

Ai găsit vreo asemănare între Constanţa şi Stockholm?

Ambele au ieşire la mare şi multe cafenele. Dacă noi avem mult asfalt, ei au foarte mult spaţiu verde, nu degeaba a fost declarată capitala verde a Europei. Mi se părea ciudat, dar, când am ajuns acolo, mi-am dat seama de ce. De obicei, blocurile au în spatele lor un spaţiu verde cu pomi, un fel de mini pădurice, am văzut şi căprioare acolo. Într-un parc unde am fost cu nişte prieteni, am văzut nişte iepuri uriaşi.

În afară de părinţi şi de prieteni, pentru ce revii atât de des în România?

Încă îmi place atmosfera de aici. În România ai orice, iar chestia asta nu am întâlnit-o decât în Statele Unite ale Americii.

Ce alte locuri ai mai vrea să explorezi?

Mi-ar plăcea să explorez şi alte continente. Într-o lume ideală, locul meu de muncă ar fi să fac ceva pe laptop, din orice ţară de pe glob, şi, o dată pe lună, să merg într-un colţ al lumii de unde pot să-mi fac treaba. Pe termen lung, oricum aş vrea să-mi fac ceva pe cont propriu. M-am interesat să fac ceva de acest gen şi se pare că ai nevoie doar de două semnături şi de 24 de ore. Am întrebat şi angajatorul, care este de acord, ceea ce în Anglia nu era atât de simplu. În Suedia, ţi se alocă un ghid de la agenţia fiscală care îţi spune exact ce să faci, îţi răspunde la fix ceea ce ai nevoie. Taxele sunt foarte mici pentru a-ţi deschide ceva, este interesul lor să-ţi meargă afacerea şi apoi să le plăteşti taxele aferente. Ceea ce la noi este invers. În Suedia, taxele sunt incredibil de mari, ulterior. Dacă, de exemplu, depăşeşti un anumit salariu, pot să ajungă taxele şi la 50% din cât câştigi. Dacă compania îmi cere să lucrez suplimentar, în weekend, de exemplu, sunt plătit generos. Dacă ar fi să muncesc 30 de ore suplimentar, mai câştig încă un salariu. Dezavantajul este că statul te taxează foarte mult pentru aceste ore suplimentare, mai mult de jumătate. Şi, sincer, se şi vede unde merg taxele lor. Chiar vorbeam cu un coleg despre taxe, despre afaceri imobiliare. Noi am calculat, de exemplu, un apartament vândut la un milion de euro şi impozitul pe vânzare ajungea la aproximativ jumătate, iar lui nu i se părea mult. A zis că este mult, dar nu este deranjant, este fericit să dea aceşti bani pentru că ştie unde se duc taxele şi ştie ce se face cu acei bani. Şi când te uiţi pe geam şi vezi floricele peste tot şi totul la linie, parcă îţi vine să-i dai dreptate. În Suedia, avea sens. Dacă auzeai pe cineva în România gândind asta, era mai mult decât bizar.

Cum trebuie să fie un tânăr pentru a reuşi să studieze afară şi să-şi croiască un drum?

Dacă ajungi să studiezi şi să înveţi în afara ţării, înseamnă că ai ceva de oferit. Dacă nu ai bani, aplică pentru o bursă, şi eu am avut bursă pe baza mediei de la Bac şi puteam să o am şi mai mare dacă mă băgam în tot felul de programe. Dacă munceşti suficient de mult, poţi. Mulţi se uită la obiectivul final şi văd cât de mare este şi renunţă, nu împart în obiective mici pe care să le urmeze şi să reuşească.

Îţi place să călătoreşti?

În 2005, am ieşit cu părinţii în prima excursie în afara ţării. În Europa, mai am câteva ţări de bifat, pe restul le-am vizitat. La nivel global, în afara Europei, am fost în China, cu acel program, în Statele Unite ale Americii, în Cuba şi în Egipt. Sunt mulţi care nu vor să investească mult în călătorii, pe principiul „şi ce-mi rămâne când mă întorc?”. Îţi rămân experienţe, vezi cum se comportă oamenii, vezi mentalităţi diferite, cum gândesc cei din jurul tău. Plus că pe mine mă ajută foarte mult experienţele pe care le am în urma călătoriilor. Trebuie să ai şi puţină viziune. Ideile nu pot veni decât din jurul meu. Dacă eu călătoresc, practic, se extinde aria mea de viziune, graniţa mea, cu alte idei.

Sursa: Voceaconstantei.ro




 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii