Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:47 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ionuţ Pascu, dirijorul concertului „A Whole New World“ „Cel mai îndrăgit rol este întotdeauna cel pe care urmează să îl joci“

ro

02 Mar, 2015 00:00 4476 Marime text
Pe scena Teatrului Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski“ din Constanţa a avut loc, aseară, un eveniment inedit. Un spectacol de operă pop-rock, intitulat „A Whole new world“, sub bagheta dirijorului Ionuţ Pascu. Acesta a oferit publicului constănţean şansa de a fi prezent la un concert altfel, un concert ieşit din tipare, care a reunit mai multe genuri muzicale.

Ionuţ Pascu vorbeşte, într-un interviu acordat cotidianului ZIUA de Constanţa, despre cum poate fi cultivat gustul publicului constănţean, despre cum a apărut, pe scena TNOB, concertul-eveniment „A Whole New World“, precum şi despre statutul unui artist.

 Cum v-a venit ideea reconfigurării limbajului simfonic într-un spectacol-eveniment cum este „A Whole new world“, un spectacol de operă pop-rock?

 Impulsul iniţial a aparţinut doamnei director Daniela Vlădescu, care a avut, în vară, ideea de a-mi da mie sarcina realizării conceptului pentru Concertul de Anul Nou. Deja binecunoscut, modelul vienez al unui astfel de concert este acela care face să răsune în principal valsurile şi polcile familiei Strauss, pe lângă alte bijuterii ale muzicii clasice. Totul frumos, dar... deja banalizat prin toate spectacolele îndoielnice care au de obicei în titulatură ceva pompos, pe lângă nelipsita „Vienna“. Din start am ştiut că ne trebuie altceva, dar care să fie totuşi la fel de binecunoscut de publicul larg din România. Văzând în acest proiect o posibilitate de a-mi pune în practică câte ceva din gândirea utopică (aceea care vede absolut toţi oamenii capabili de progres prin artă), am căutat ideea care să vorbească tuturor pe aceeaşi limbă. Practic, am făcut un pod între generaţii (şi statusuri sociale), prin muzică. Succesul în alte genuri muzicale nu trebuie văzut cu invidie sau tristeţe, ci trebuie folosit eventual ca ghidaj al unei posibile deturnări calitative.

Cultura se ocupă cu... cultivarea; deci nu ar fi deloc greşit să spun că, în varianta oferită de noi, rezultatul sonor obţinut este unul comparativ cu fructele unui pom altoit. Acelaşi fruct, dar altă calitate: „A Whole New World“, aşa cum zice titlul ales de doamna Vlădescu. Pe de altă parte, eleganţa şi luxul nu sunt neapărat opulente, dacă rămân în anumite limite de accesibilitate. Cred că trebuie depăşite prejudecăţile aşa-numitului „entertainment“; ne putem relaxa şi distra foarte bine la teatru, unde între scenă şi public avem un continuu transfer de energie vie. De fapt, cu asta se ocupă artiştii: cu sleirea personală în folosul altora, aşa cum se zice: „Viaţă de artist: noaptea - vesel, ziua - trist.“

Într-un spirit de glumă: este adevărat că, odată intraţi în sală, nu putem schimba programul printr-o apăsare pe telecomandă, dar măcar noi nu avem pauze publicitare în momentele cele mai importante ale acţiunii.

 Queen, Deep Purple, ABBA, The Beatles, Ennio Morricone, dar şi alţii au fost interpretaţi simfonic. Nu v-aţi temut că ineditul acestui concert e poate prea mult pentru publicul din Constanţa?

 Din contră. Faptul că am pornit de la bun început cu o altă ţintă - publicul nesofisticat muzical - a reprezentat practic o croială pe client. Rezultatul a fost exact cum se preconizase: exploziv. Toată lumea s-a distrat şi a apreciat această „potrivire“ a ştachetei. Desigur, ar fi fost mult mai greu să ne distrăm la această petrecere pe muzică de... (şi aici fiecare se gândeşte la un nume de compozitor greu de digerat).

 Pentru că l-am menţionat, cum aţi caracteriza publicul constănţean?

 Dornic de a fi luat în seamă şi de a intra în dialog. Capabil de mari concentrări energetice. Câteodată poate prea puţin curios şi îndrăzneţ, dar nu o zic aici ca defect, ci ca timiditate ce poate fi uşor tratată prin astfel de evenimente „curajoase“. Multe alte programe ale Teatrului „Oleg Danovski“ sunt realizate în acelaşi spirit al deschiderii către public, doamna Vlădescu fiind o altruistă convinsă.

 Credeţi că în anii următori se vor contura premisele lărgirii categoriilor de public aplecat spre artă?

 Deja sunt conturate de ani buni. Ele trebuie doar „umplute“, ca într-o carte de colorat pentru copii. Este foarte clar că realizarea unui conţinut consistent din punct de vedere artistic necesită convergenţa multor energii, dintre care cea financiară nu este deloc de neglijat. Sistemul cultural de stat este simplu şi ieftin, dar poate fi eficient doar dacă îl înţelegem şi îl folosim; cu toţii suntem de acord că educaţia este importantă şi că poate fi făcută intr-un mod inteligent, dar îi acordăm mai puţină atenţie decât altor activităţi recreaţionale... E un întreg lanţ al slăbiciunilor: un confort urban scăzut va altera negativ decizia deplasării la un spectacol seral, de unde apare  căutarea altor refugii domestice de distragere din cotidian (distracţii) - televizor, Internet etc., de unde apar obişnuinţa şi chiar dependenţa de „acasă“. Cu atât mai mult va fi mai dificil dacă o ieşire în societate presupune şi un anumit cod vestimentar, iar afară e... noroi sau gheaţă (exemple nealese întâmplător).

 Intenţionaţi ca, în viitorul apropiat, să puneţi în scenă spectacole ale căror concepte sunt similare cu cel al concertului „A Whole New World“?

 Intenţiile aparţin întotdeauna direcţiunii teatrului. Eu pot veni, eventual, cu propuneri. În acest caz, mi-ar face mare plăcere ca, în urma acestor concerte, să apară interesul publicului pentru o extindere a plajei de genuri muzicale cu sonoritate simfonică, astfel încât să ajungem de la consumul răvăşit al unor muzici uşoare la consumul uşor al unor muzici mai... răvăşitoare.

 Cum a fost pentru dumneavoastră trecerea de la rolul de solist la cel de dirijor?


 Este mai mult o pendulare decât o trecere. Şi dirijorul este tot un fel de solist, dar care cântă la... orchestră. Nu e un instrument uşor de mânuit, fiecare piesă componentă fiind vie şi cu o personalitate proprie. Bineînţeles, acum mă joc puţin cu cuvintele şi cu imaginile, dar cam aşa este. În orice caz, revenind la întrebare, cele două ipostaze se completează reciproc; personal, cred că un şofer este un mai bun pieton...

 Ce părere aveţi despre situaţia Teatrului Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski“? Vorbim despre o instituţie de cultură care, de la an la an, se confruntă cu probleme financiare din ce în ce mai mari.

 Sunt sigur că va răsări soarele şi la Marea Neagră, nu numai pe Dâmboviţa... Îmi pun mari speranţe în noua generaţie de politicieni şi intelectuali (în practică, termeni uşor incompatibili). Cred că se va ajunge la o saturaţie a surogatelor, a proastei calităţi şi a ignoranţei. Deja sunt semne de schimbare prin rândul tinerilor; cred în ei şi în noi, fiindcă - aşa cum spune ultima piesă din programul concertului - „NOI suntem Lumea“ (We Are the World) şi totul porneşte de la Eu şi Tu.

 Cum trăieşte la ora actuală un artist, un muzician în România? Care este statutul său?

 Foarte vagă terminologia... ARTIST... MUZICIAN... Pentru unii este doar greierele din fabula cu furnica, pentru alţii este idolul şi idealul în viaţă, pentru restul - dacă nu e la televizor, nu există. Nu este vorba numai despre România. Oricum ar fi, nici măcar un profet nu e ascultat în patria sa, dar un greiere? Niciun artist serios nu îşi doreşte adulaţie; vrea doar să îi fie luată în seamă părerea. Chemarea artistică la asta se referă: la comunicarea prin orice mijloc a acelui ceva care urlă în interior, neînţeles dintotdeauna. Artistul devine astfel simplul transmiţător al unui mesaj care se referă la altceva decât supravieţuirea în cicluri de 24 de ore... Se referă la TRĂIRI.

 Ce roluri din repertoriul dumneavoastră v-au fost cel mai aproape? Care dintre acestea v-au plăcut cel mai mult?

 Vorbiţi la trecut, iar eu abia am început cu adevărat să deschid gura... Au trecut doar 14 ani prin teatrul vieţii mele profesionale (care se confundă deja cu cea personală). Faptul că am trecut prin peste 40 de roluri principale nu înseamnă nimic. Prezentul se prezintă de fiecare dată sub forme diferite, aducând de obicei modificări sau chiar anulând crezurile artistice anterioare. O nouă revelaţie (un nou mesaj de transmis) - şi eşti pe un teren nou, gata de a fi explorat şi exploatat. Cel mai îndrăgit rol este (ar trebui să fie) întotdeauna cel pe care urmează să îl joci. Altfel, totul devine supliciu. Pe 8 Martie, voi fi Rigoletto, deci, până atunci, acesta va fi rolul meu preferat. După aceea, începând cu 14 Martie, va fi Nabucco şi aşa mai departe...
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • paduraru mimi 20 May, 2016 08:28 Despre concertul de aseara,19.05.2016 „A Whole new world“, numai cuvinte de lauda, totul a fost magnific. Felicitati d-nei Daniela Vladescu pentru initiativa si interpretare, felicitari dirijorui Ionut Pascu si tututor celor care au fost implicati in realizarea acestei bijuterii de spectacol