Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
19:47 17 11 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Ion State, instructor şef al Aikikai Constanţa „Aikido a fost dragoste la prima vedere. Este ca un drog”

ro

28 Sep, 2013 00:00 3971 Marime text
Despre aikido se spune că este arta marţială al cărei scop este armonizarea relaţiei dintre spirit, minte şi trup. Sub îndrumarea calificată a unui sensei, aikido poate fi practicat de orice persoană. Cât este de cunoscută această artă marţială la Constanţa şi cum poţi face performanţă în aikido? Ce oferă în plus aikido faţă de artele marţiale tradiţionale?
 
Ion State este instructor şef al Aikikai Constanţa şi a început studiul artelor marţiale în 1991, iar aikido în 1995 în cadrul Brigăzii Antiteroriste a Serviciului Român de Informaţii. Pe lângă aikido, a mai studiat şi participat la seminarii de pregătire tehnică în alte stiluri de arte marţiale precum Wado-Ryu, Shokotan, Goju Ryu, Kyokushin, Kendo, Ju-jutsu.
Aşa cum se menţionează în CV-ul său, Ion State a înfiinţat primul club de aikido din Constanţa, în 2001.
 
Cum definiţi aikido-ul? Prin ce se deosebeşte el de artele marţiale tradiţionale?

Traducerea cuvântului aikido este „calea energiilor unificate”’ sau mai corect ar fi Calea Aiki, aiki fiind un principiu sau tactică prin care cel care se apără preia atacul controlând acţiunile agresorului cu minim de efort prin aplicarea energiei interne. Kanji „Aiki” este format din două ideograme “Ai” care înseamnă „unu”’, „unificare” și simbolizează lucrurile care vin împreună, care fuzionează și nu trebuie confundat cu „wa” care se referă la armonie, iar cea de-a doua ideogramă este „ki” și înseamnă energie internă (energie în corp). Astfel, sensul Aiki este de a potrivi, de a combina, de a unifica energiile.
Lăsând la o parte traducerea cuvântului aikido, eu l-aş defini ca pe o metodă extrem de eficientă de apărare, dar şi ca pe o metodă de şlefuire a spiritului și desăvârșire a caracterului uman.
Cred că deosebirea esențială între aikido și alte arte marţiale este că în aikido energia celui care atacă se „unește” cu cea a celui care se apără, pe când în alte stiluri cele două energii se „ciocnesc”, dar să nu uităm totuşi că, deşi există mai multe cărări, toate duc spre vârful muntelui.

Cine este părintele acestei arte?

Fondatorul aikido-ului este O Sensei (Marele Profesor) Morihei Ueshiba care a trăit între anii 1883 - 1969. Sunt foarte multe de spus despre acest geniu al artelor marțiale. A fost o personalitate extraordinară a vremurilor sale, iar filosofia și arta marţială pe care le-a lăsat în urma sa schimbă destine și în prezent, însă mai multe informaţii pot găsi cititorii dumneavoastră pe pagina web a Fundației Române de Aikido Aikikai - www.aikikai.ro în secțiunea Aikido.

Poate fi aprofundată o artă marţială dacă este disociată de cultura ţării de origine?

Personal, cred că nicio artă marţială nu poate fi aprofundată fără a cunoaşte tabloul de ansamblu, cultură, istorie, limbă, artă şi tot ce ţine de ţara de provenienţă. Să luăm drept exemplu o carte: prin traduceri succesive, unele cuvinte se îndepărtează de sensul iniţial. Așa este și în artele marţiale, cu cât ești mai departe de sursă, cu atât arta marţială este mai coruptă. De anul trecut am început studiul limbii japoneze şi am observat o asemănare între regulile scrierii limbii japoneze și regulile din artele marţiale. În nihongo (limba japoneză) există reguli precise de scriere a semnelor, nu se pot face în alt mod, nu există clasicul deja de acum „las-o ca merge şi aşa”, aşa este şi în artele marțiale, lucrurile nu se fac după ureche, imitând prosteşte scheme. Cum spuneam, caligrafia, pictura, muzica, teatrul, poezia, arhitectura, gastronomia, religia, toate se îmbină într-un întreg armonios. Este ca un tablou care ar fi neterminat fără vreunul din aceste elemente. Există ceea ce occidentalii numesc „surface learning” și „deep learning”. La „surface learning” practicantul se mulţumeşte să înveţe mecanic tehnicile fără să le înteleagă substratul, mulţi, foarte mulţi se opresc aici și, din păcate, unii devin conducători de dojo-uri. Din păcate, aceştia fac cel mai mare deserviciu artelor marţiale deoarece îşi conduc elevii pe un drum greşit, interpretând arta marţială după propriul sistem de valori, astfel că aceasta este transmisă într-un mod alterat (precum o carte tradusă succesiv dintr-o limbă în alta), iar mulți renunţă să mai practice plecând dezamăgiţi.

Când vorbim de arte marțiale autentice vorbim despre oameni care călătoresc în ţara de origine a respectivei arte, despre oameni care vorbesc japoneza în cazul aikido, studiază budismul zen, shintoismul şi în general toate elementele care ţin de modul de a fi al japonezilor, pentru că, repet, fără o imagine de ansamblu artele marțiale se reduc la un complex de exerciţii fizice, acesta ar fi „deep learning’’.
Și tot anul trecut am făcut prima vizită în Japonia pentru a practica aikido direct la sursă. Pentru mine a fost o călătorie spirituală, ceva ce m-a schimbat iremediabil, având șansa să practic sub îndrumarea a trei elevi direcți ai fondatorului, a lui Doshu (Conducatorul Caii ) Moriteru Ueshiba, nepotul fondatorului, Waka sensei (Tânărul Profesor ) Mitsuteru Ueshiba, strănepotul fondatorului și alţi mari maeştri de aikido. Trebuie să fii acolo, să practici sub îndrumarea lor şi să fii pasionat de aikido, altfel e greu să înţelegi impactul pe care aceşti maeştri îl pot avea asupra ta.

Care este obiectivul acestei artei marţiale?

O Sensei Morihei Ueshiba spunea că „Pentru a putea progresa pe Cale, e necesar să avansăm lipsiţi de dorinţă. Doar atunci când ești complet lipsit de dorințe, vei dobândi libertatea supremă. Lumea va deveni astfel sălaşul oamenilor liberi de dorinţă”. Nu aş spune că există un obiectiv sau obiective, ci doar rezultate pe care le obținem în urma unei practici îndelungate. În plan fizic avem o mai bună condiţie fizică, se poate observa după câteva luni de practică o creştere a calităţilor motrice, devenim mai buni luptători, în definitiv practicăm o artă marţială, căpătăm o mai mare încredere în forțele noastre, nu doar cele fizice, în plan spiritual devenim oameni mai buni mai deschiși la minte. În principiu, în aikido lupta nu este cu cei din jurul tău, ci cu tine, să fii mai bun astăzi decât ai fost ieri, din toate punctele de vedere.

Aţi făcut parte din Brigada Antiteroristă a Serviciului Român de Informaţii. Ce anume v-a determinat să vă dedicaţi aikido-ului?

Aikido a fost dragoste la prima vedere. M-au sedus filmele cu Steven Seagal și apoi filosofia aiki. Este ca un drog, nu puteam să stau prea mult departe de dojo, să nu practic, mă simt împlinit atunci când practic aikido, a devenit un mod de viaţă, aplic principiile din aikido în viaţa de zi cu zi fără să fi avut intenția aceasta vreodată, în relaţiile cu cei din jurul meu, cam în tot ceea ce fac. Evident, nu trebuie să vă închipuiţi că sunt vreun fel de maestru înţelept care este deasupra lucrurilor lumeşti și are soluţie pentru orice, încă mai am mulţi demoni pe care trebuie să mi-i înfrâng.

De la cine aţi deprins tainele acestei arte? Unde urmaţi cursuri de perfecţionare?

Practica aikido am început-o cu Adrian Stan sensei în 1994. Din păcate, nu mai ştiu nimic despre dânsul, nu am mai păstrat legătura, el a fost primul care mi-a ghidat pașii pe această Cale, însă cel care mi-a deschis ochii spre ce înseamnă cu adevărat practica aikido este actualul meu profesor Dorin Marchiş, preşedintele Fundației Române de Aikido Aikikai. Mă consider norocos că am avut șansa să-l întâlnesc, pentru că din acel moment viaţa mea s-a schimbat, sistemul meu de valori s-a schimbat, s-au produs transformări de care eu nu mă credeam în stare. Nu este un profesor comod, din contră, este foarte exigent, îi place să vorbească fără vorbe, mă învață prin practică, cred că urmează învăţămintele fondatorului, “AIKI nu poate fi cunoscut/ Prin vorbe scrise sau rostite/ Fără a te pierde în vorbe inutile/ Învaţă prin practică".

Fiind peste 57 de dojo-uri în Fundaţia Română de Aikido Aikikai, în fiecare lună se organizează seminarii tehnice de pregătire (sunt luni în care în fiecare sfârșit de săptămână este un astfel de seminar), ocazie cu care ne întâlnim majoritatea instructorilor pentru a practica împreună, pentru a ne verifica și reverifica cunoştinţele tehnice, pentru a învăţa lucruri noi. De asemenea, există seminarii speciale pentru instructori, seminarii internaţionale cu maeştri japonezi de la Aikikai Hombu Dojo (centrul mondial al aikido-ului), Tokyo, Japonia. Chiar în mai puţin de două luni îl vom avea ca invitat pe Christian Tissier Shihan, unul dintre cei mai mari profesori de aikido ai vremurilor noastre. Totodată, periodic, o delegaţie formată în special din instructorii Fundației, dar și din practicanţi se deplasează în Japonia pentru a practica aikido sub îndrumarea maeştrilor autentici de aikido. Scopul tuturor acestor activităţi şi acţiuni este de a ne asigura că păstrăm linia nealterată şi că transmitem mai departe un aikido curat, şi nu unul viciat de propriile păreri.

Care sunt cei mai tineri cursanţi ai dumneavoastră? Dar cei mai vârstnici?

Cei mai tineri au cinci anişori, cu ei lucrăm la partea de disciplină, le consumăm energia, dacă nu ne-o consumă ei pe a noastră, lucrăm la dezvoltarea calităţilor motrice și, de asemenea, la tehnici simple, pe care ei să le înţeleagă. Cei mai mari au 57 de ani şi îi văd că vin cu plăcere la antrenamente, iar la plecare sunt mai relaxaţi. Prin practică îşi recapătă vigoarea tinereţii. Teoretic, nu există o limită superioară, practic, există. Chiar şi O Sensei a spus la un moment dat „antrenamentul meu fizic a luat sfârşit, continuă cel spiritual’”. Cu toate acestea, sunt şi practicanţi care au 70 de ani sau chiar şi peste 80.

Cât de deschişi sunt constănţenii faţă de această artă marţială?

Comparativ cu alte oraşe, aș spune că sunt foarte deschişi. De la înfiinţare şi până în prezent au trecut prin dojo-ul pe care îl conduc cu mult peste o mie de practicanți. Desigur, nu toți au continuat să practice, din diverse motive, unele independente de ei.
Chiar și acum vin noi și noi practicanţi, în ciuda diversităţii de modalităţi de petrecere a timpului liber care există comparativ cu 2000 sau 2005. S-a format un nucleu solid, iar dacă în urmă cu câţiva ani era un singur dojo de aikido în tot judeţul, acum sunt şapte şi cu siguranţă nu ne vom opri aici. Puteţi afla care sunt dojo-urile de aikido din judeţul Constanţa consultând situl www.aiki.ro.

Aikikai Constanţa este primul dojo de aikido înfiinţat în Constanţa. Cum vă finanţaţi?

Ne-am antrenat la început pe plajă şi în parc, cum probabil au făcut majoritatea, iar atunci când ne-am permis, am închiriat prima sală de sport. Ca organizaţie, avem recunoaşterea Ministerului Tineretului şi Sportului, iar prin Fundația Romană de Aikido Aikikai suntem membri ai Federaţiei Internaţionale de Aikido și, cel mai important, gradele noastre sunt certificate de Aikikai Hombu Dojo.
Finanţarea activităţilor noastre o facem exclusiv din surse proprii şi private, nu am apelat niciodată la bani publici. Atât timp cât ne putem susţine activităţile din astfel de surse cred că banii publici pot fi cheltuiţi acolo unde este cu adevărat nevoie.

Care este paleta de competiţii de aikido organizate în România?

Din păcate, aici trebuie să vă dezamăgesc, în aikido nu există competiţie, ea fiind interzisă de către fondator, deoarece intră în conflict cu preceptele filosofice ale aikido-ului. De altfel, orice organizaţie care ar dezvolta orice formă de competiţie în aikido comite o gravă eroare.

Cu ce distincţii, ce premii vă lăudaţi?

Cum nu există competiţii, nu mă pot lăuda cu nicio distincţie, cupă sau premiu, însă organizăm numeroase demonstraţii pentru promovarea şi popularizarea aikido-ului.

De cât succes se bucură aikido în ţară?

Eu aș spune că se bucură de un foarte mare succes. În organizaţia din care fac parte sunt peste 3.000 de practicanţi activi, cifră care poate fi dedusă si din numărul mare pe participanţi la seminariile organizate de Fundaţie, avem dojo-uri în 40 de oraşe şi se pare că numărul lor este în creştere. Eu zic că suntem pe drumul cel bun!
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii